ICCJ. Decizia nr. 1723/2003. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1723
Dosar nr. 3026/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra contestaţiei anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea precizată ulterior, P.D.R. a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 1817 din 7 mai 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. 4316/2002 invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei petenta a susţinut în esenţă că hotărârea atacată „este rezultatul unei greşeli materiale grave, de procedură, instanţa depăşindu-şi limitele investirii, pronunţându-se pe argumente străine de pricină, hotărâtoare în cauză".
Astfel s-a învederat că instanţa supremă şi-a argumentat soluţia pe considerente ce exced cadrul procesual stabilit în cauză, ignorând faptul că pârâta-recurentă nu-şi dovedise susţinerile.
De asemenea, s-a evidenţiat că deşi în recurs a fost depus „Planul de urbanism al zonei" din care rezulta că pe terenul în discuţie nu există nici o menţiune despre prezenţa vreunei construcţii ci doar se evidenţia ca fiind „pietriş", instanţa nu a făcut nici o apreciere asupra acestui act ignorându-l complet.
S-a mai pretins că instanţa supremă a ignorat şi faptul că imobilul în discuţie a trecut în proprietatea statului fără titlu, că la dosar nu a fost depus Decretul nr. 76/1985 de expropriere a imobilului şi că faţă de motivul de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. soluţia instanţei de casare a deciziei atacate era greşită întrucât în raport de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se putea preciza doar la modificarea respectivei decizii.
Contestaţia în anulare este nefondată şi urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ enunţate de lege, textul care o prevede fiind de strictă interpretare.
Petenta a invocat ca motiv de contestaţie faptul că soluţia dată a fost consecinţa unei greşeli materiale conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Or, prin această cale se urmăreşte repararea unor neregularităţi evidente privind actele de procedură cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca tardiv ori ca netimbrat, iar nu a unor pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor şi cu modul în care instanţa de recurs a stabilit situaţia de fapt.
Aşadar, prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă săvârşită de instanţă urmare confundării unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului, determinante pentru hotărârea pronunţată.
În speţă, prin Decizia atacată cu contestaţie în anulare s-a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Brăila împotriva deciziei nr. 36/A din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost casată Decizia atacată ca şi sentinţa nr. 126 din 14 martie 2002 a Tribunalului Brăila, secţia civilă, şi s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de P.D.R. în temeiul Legii nr. 10/2001, în contra dispoziţiei nr. 1551 din 6 decembrie 2001 a Primarului Municipiului Brăila, prin care se refuzase restituirea în natură către petentă a unei suprafeţe de 261,36 mp, teren situat în Brăila, pe motiv că face parte din domeniul public şi este ocupat de utilităţi.
Examinând criticile aduse de P.D.R. deciziei atacate cu contestaţie, rezultă că aceasta este nemulţumită de modul în care a fost stabilită situaţia de fapt, respectiv invocarea existenţei unor utilităţi publice asupra terenului a cărui restituire a fost solicitată, ceea ce în viziunea petentei nu ar corespunde probelor dosarului cât şi aprecierea eronată, respectiv ignorarea unor probe administrate cum ar fi de exemplu „Planul de urbanism zonal" depus în recurs.
Or, aceste aspecte, ca de altfel şi critica vizând greşita aplicare a art. 314 C. proc. civ. nu constituie erori materiale ci obiecţiuni privind modul în care instanţa de recurs a apreciat materialul probator administrat în cauză cât şi faptul că a ignorat unele dovezi, iar prin soluţia pronunţată şi-a depăşit limitele investirii şi a folosit argumente străine pricinii.
Atare critici vizează pretinse greşeli de judecată comise de către instanţa de recurs şi prin urmare nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În adevăr, prin textul legal menţionat nu s-a urmărit să se deschidă părţilor calea recursului la recurs care să fie judecat de aceeaşi instanţă pe considerentul unei pretinse erori materiale.
Astfel fiind, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.D.R. împotriva deciziei nr. 1817 din 7 mai 2004 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 228/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta.... | ICCJ. Decizia nr. 1405/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
