ICCJ. Decizia nr. 1926/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1926
Dosar nr. 4108/2003
Şedinţa de la 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 133 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă în parte acţiunea formulată de P.A.T. împotriva SC B. SA Gheorgheni şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei nr. 12 din 8 ianuarie 2002 emisă de pârâtă. S-a constatat că imobilul situat în Gheorgheni, înscris în C.F. Gheorgheni, cu nr. top 10184, în suprafaţă de 659 mp, care se află în incinta pârâtei, a fost preluat de stat cu titlu, fiind expropriat prin Decretul nr. 158 din 7 iunie 1977. S-a stabilit apoi că cel în cauză este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent şi ca urmare s-a dispus în temeiul art. 24 alin. (1) raportat la art. 12 din Legea nr. 10/2001 obligarea pârâtei de a face reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. A fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului revendicat, precum şi cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 48 din 13.05.2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin care a fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie împotriva A.V.A.S., cu obligarea acesteia de a face reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. A fost eliminat din dispozitivul hotărârii atacate obligarea apelantei de a face reclamantului ofertă de restituire prin echivalent. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a avut în vedere în esenţă că imobilul în litigiu este evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale pârâte, care a fost privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că notificarea privind măsuri reparatorii trebuia adresată instituţiei publice, care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S. S-a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 19/2001, în temeiul căruia trebuia admisă cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., cu obligarea acesteia de a face celui îndreptăţit ofertă de restituire prin echivalent.
Împotriva acestei decizii A.V.A.S. a declarat recursul de faţă, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu i s-a adresat notificare de cel îndreptăţit la restituire. Se susţine şi că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 27 din lege şi că hotărârea a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 137/2002, care acordă garanţie numai cumpărătorilor de acţiuni, nu şi societăţilor privatizate, în condiţiile îndeplinirii unei proceduri prealabile de conciliere. Este criticată hotărârea în condiţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi pentru că s-a acordat reclamantului ceea ce nu a cerut, anume măsuri reparatorii în echivalent acţiuni, în situaţia în care a solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri băneşti.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând se constată că este legală soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie.
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ. partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere de despăgubire.
În temeiul acestei prevederi procedurale, pârâta, deţinătoare a imobilului, a solicitat chemarea în garanţie a instituţiei implicată în privatizare, fiind stabilit de la instanţa de fond, a cărei hotărâre nu a fost apelată decât de pârâtă, că celui în cauză i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură.
Aşa fiind, cererea de chemare în garanţie este perfect admisibilă, astfel că primul motiv de recurs urmează a fi respins.
Tot astfel, se constată că nici celelalte motive de recurs nu sunt de admis. Astfel prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile în speţă, în raport de constatările primei instanţe, cu privire la preluarea imobilului de către stat cu titlu valabil şi evidenţierea acestuia în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, această hotărâre nefiind apelată de recurentă. Textul invocat reglementează tocmai această situaţie, în care persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
De aceea s-a hotărât că recurenta, în calitate de chemată în garanţie, să facă potrivit legii, oferta de restituire prin echivalent, cu respectarea procedurii aplicabile şi invitarea persoanei îndreptăţite la negociere. În acest mod, pot fi cerute celui în cauză toate lămuririle necesare, depunerea de înscrisuri, astfel încât să fie aduse la îndeplinire prevederile legii aplicabile, ce au în vedere repararea cu celeritate în natură sau prin echivalent a prejudiciilor aduse prin preluarea imobilelor de către stat.
Faţă de cele arătate, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 48/A din 13 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1936/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1927/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
