ICCJ. Decizia nr. 212/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 212.
Dosar nr. 1832/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, la data de 8 iunie 1999, reclamanţii M.D.V., R.A.M., N.N. şi N.C. au chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi R.A. L., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt descendenţii E.F., în patrimoniul căreia s-a aflat terenul, trecut abuziv după 1945 în proprietatea statului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin sentinţa nr. 1862 din 21 decembrie 1999, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul revendicat în suprafaţă de 1184,23 mp.
Instanţa a reţinut că antecesorii reclamanţilor au avut un titlu valabil asupra bunului în timp ce pârâţii sunt nişte posesori neproprietari, neputând dovedi intrarea legală a imobilului în patrimoniul lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 199 din 9 aprilie 2001 a admis apelurile declarate de pârâţi împotriva acestei sentinţe şi a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, apreciind că tribunalul nu a luat în discuţie cele două excepţii referitoare la lipsa calităţii procesuale active şi inadmisibilitatea acţiunii în raport de prevederile Legii nr. 18/1991.
În fond după casare a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu M.A., arătând că este succesoarea numitei C.V., titulara dreptului de proprietate asupra unei părţi din teren, urmare a împărţelii voluntare din anul 1921 între descendenţii E.F.
În aceeaşi fază procesuală s-a luat act că prin OUG nr. 32/2002 pârâta R.A. L. a fost absorbită de către R.A.A.P.P.S., dispunându-se introducerea acesteia în cauză.
Rejudecând în fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a admis atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, dispunând obligarea acestuia să lase reclamanţilor în proprietate şi posesie loturile II şi III din teren, conform expertizei tehnice, în suprafaţă de 647,55 mp iar intervenientei lotul nr. I, în suprafaţă de 321,59 mp.
Cu o motivare extrem de sumară, tribunalul a arătat că reclamanţii şi intervenienta sunt îndreptăţiţi la restituirea suprafeţei menţionate, susţinerile lor fiind în acord şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 464 din 21 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva acestei sentinţe, constatând că este în întregime legală şi temeinică.
Ulterior, prin încheierea din 16 ianuarie 2003 a aceleiaşi instanţe a fost admisă cererea formulată de RAPPS de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei în sensul de a se înlătura orice menţiune cu privire la acest pârât, în legătură cu care reclamanţii şi intervenienta au renunţat la judecată, astfel cum se consemnase prin încheierea din 10 iunie 2002 (dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă nr. 4803/2001).
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâţii RAPPS şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
În recursul său, pârâta RAPPS a solicitat să se modifice Decizia Curţii de Apel în sensul excluderii din dispozitiv a menţiunilor care o privesc.
Recursul este nefondat şi lipsit de obiect.
Aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin încheierea din 16 ianuarie 2003, a admis cererea formulată de RAPPS şi a înlăturat din dispozitivul deciziei recurate orice menţiune referitoare la aceasta, reţinând în mod corect că se renunţase la judecată cu privire la ea.
În recursul său, Municipiul Bucureşti a susţinut că acesta are calitate procesuală pasivă iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, conform prevederilor Legii nr. 215/2001.
Curtea reţine că această susţinere este corectă însă fără relevanţă cu privire la soluţia pronunţată întrucât încă de la reluarea judecăţii în fond după casarea de către Curtea de Apel, acest pârât a figurat în proces, şi-a exercitat drepturile procesuale şi a formulat apel în recurs, neexistând nici o neregularitate cu privire la calitatea procesuală pasivă.
Recursul este însă întemeiat pentru un motiv pus din oficiu în discuţia părţilor potrivit prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitor la calitatea procesuală activă a reclamanţilor şi intervenientei.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii…"
Or, deşi prin Decizia civilă nr. 199 din 9 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a fost casată cu trimitere, prima sentinţă a tribunalului cu îndrumarea expresă de a se avea în vedere această problemă, judecătoriei fondului şi ulterior cei care au soluţionat al doilea apel nu au sesizat precaritatea mijloacelor de dovadă în privinţa calităţii procesuale active.
Înscrisurile existente în acest moment la dosar (o parte din certificatele de stare civilă, un contract de vânzare-cumpărare, un act de împărţeală voluntară şi un proces-verbal) sunt cu totul insuficiente în a contura neechivoc regimul juridic al imobilului, proprietarii iniţiali, transmiterile convenţionale şi mortis causa intervenite succesiv, calitatea de moştenitori a părţilor şi legitimarea lor procesuală.
Sub acest aspect esenţial, fiind necesară completarea probatoriilor, Curtea va constata că hotărârile sunt criticabile astfel încât, admiţând recursul, va dispune în baza art. 313 C. proc. civ. casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în condiţiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 464 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Casează această decizie, precum şi sentinţa nr. 1144 din 8 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, şi trimite cauza, spre rejudecare, la această din urmă instanţă.
Respinge recursul declarat de R.A.P.P.S. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2138/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2123/2003. Civil. Anulare titlu proprietate.... → |
|---|
