ICCJ. Decizia nr. 2149/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2149
Dosar nr.9505/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 11494/2001 la Tribunalul Prahova, contestatorii G.M.P. şi G.Ş. au contestat Decizia nr. 3559 din 25 octombrie 2001 emisă de intimata SC P. SA Sinaia, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Sinaia, judeţul Prahova.
Intimata a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, iar Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 545 din 17 octombrie 2002, a admis excepţia şi a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Urmare apelului declarat de contestatori, Curtea de Apel Ploieşti, cu Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2003 a admis apelul şi a anulat sentinţa, reţinând cauza pentru judecarea pe fond a acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Decizia nr. 3559/2001 a fost emisă de intimată la data de 25 octombrie 2001, comunicată şi primită de contestatori-potrivit dovezilor de la dosar, la data de 30 octombrie 2001 şi nu 25 octombrie cum a reţinut instanţa de fond, iar contestaţia a fost depusă la poştă la 29 noiembrie 2001. In aceste împrejurări şi faţă de dovezile de la poştă, chiar intimata a recunoscut că şi-a formulat contestaţia în termenul legal prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 5 februarie 2003, societatea intimată a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, în raport de art. 1 alin. (3) şi art. 41 din Constituţia României, motiv pentru care prin încheierea din 20 februarie 2003 în temeiul art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, şi înaintarea dosarului Curţii Constituţionale, pentru a se pronunţa asupra excepţiei.
Potrivit deciziei nr. 282 din 1 iulie 2003 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar după restituirea dosarului, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, pentru continuarea judecăţii.
Curtea de Apel Ploieşti, cu Decizia civilă nr. 186 din 15 septembrie 2003, a admis contestaţia împotriva deciziei nr. 3559 din 25 octombrie 2001 emisă de SC P. SA Sinaia, a anulat-o şi a dispus restituirea în natură către contestatori a imobilului situat în Sinaia, judeţul Prahova.
Din considerentele deciziei, rezultă că în cauză nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, faţă de existenţa unei decizii anterioare pronunţate într-o acţiune de revendicare pe calea dreptului comun, a aceluiaşi imobil, câtă vreme art. 48 din Legea nr. 10/2001 permit persoanelor îndreptăţite să solicite măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, indiferent de natura soluţiilor pronunţate înaintea intrării în vigoare a legii.
Asupra neconstituţionalităţii art. 48 din Legea nr. 10/2001, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia definitivă şi obligatorie nr. 282 din 1 iulie 2003, care a respins excepţia.
Mai mult, se subliniază că în cauza anterioară, instanţa nu s-a pronunţat pe fond, îndrumând reclamanţii de atunci să „beneficieze" de actele normative cu caracter reparator care vor intra în vigoare.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1949, fără un titlu valabil, încadrându-se în categoria bunurilor preluate abuziv de către stat, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acestea referindu-se în mod expres la imobile preluate „cu titlu valabil". Din acest motiv, nu poate constitui un impediment în restituirea în natură a imobilului, faptul că societatea intimată este integral privatizată, legea referindu-se la măsurile reparatorii prin echivalent numai în cazurile preluării cu titlu de stat a bunurilor care ulterior au fost evidenţiate în patrimoniul unei societăţii comerciale privatizate.
Restituirea în natură este posibilă, chiar dacă nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între fostul FPS şi Asociaţia salariaţilor şi Consiliul de Administraţie SC P. SA Sinaia, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În finalul concluziilor deciziei curţii de apel, se prevede că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile nu au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
SC P. SA Sinaia, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 186 din 15 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că este o societate integral privatizată, neexistând nici măcar o cotă minoritară care să aparţină statului, şi atunci, regula generală de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate fi aplicată în speţă.
Apreciază că ea, recurenta, se încadrează atât în prevederile art. 27 alin. (1), cât şi în prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu poate fi obligată la restituirea în natură, şi deci în mod just le-a respins contestatorilor o asemenea cerere.
Pe de altă parte, se invocă autoritatea de lucru judecat asupra preferinţei titlului de proprietate al recurentei asupra titlului contestatorilor, existând Decizia nr. 2163 din 25 octombrie 1996 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins în mod irevocabil acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil, şi în care instanţa s-a pronunţat implicit şi asupra actului de naţionalizare.
Conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pretinde recurenta, contestatorii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul a fost evidenţiat în patrimoniul său, fiind societate comercială privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Faţă de criticile formulate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi pe fond, respingerea contestaţiei ca nefondată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Considerăm că se impune a se analiza mai întâi excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de recurentă, şi apoi celelalte critici.
Autoritatea lucrului judecat reprezintă unul din cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătoreşti şi este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, şi de art. 166 C. proc. civ., drept o excepţie de fond, peremptorie şi absolută.
Pentru a exista autoritatea de lucru judecat, este necesară, pe de o parte, întrunirea triplei identităţi de elemente: părţi, obiect şi cauză, şi de pe altă parte, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să fi dezlegat fondul.
În speţă nu sunt întrunite condiţiile impuse de textele citate, nefiind identitate de cauză deoarece acţiunile au temeiuri diferite, prima acţiune fiind promovată în baza art. 480 C. civ., de revendicare, iar cea de a doua este o contestaţie împotriva unei decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, o lege specială reparatorie a abuzurilor săvârşite într-o perioadă dată.
Pe de altă parte, este evident că puterea lucrului judecat nu operează, când prima acţiune a fost respinsă, fără a se cerceta fondul cauzei.
Aşa cum rezultă din Decizia nr. 2163 din 25 decembrie 1996 (prima hotărâre, anterioară legii) instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a subliniat că art. 77 din Legea nr. 58/1991 a dispus în mod expres că reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv, se vor reglementa „printr-o lege specială, aşa încât din acest punct de vedere acţiunea poate fi respinsă ca prematură".
În cauză nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat şi datorită dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că persoanele îndreptăţite, precum şi cele vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a legii, li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunurile preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi.
Deoarece recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 48 din Legea nr. 10/2001 Curtea Constituţională, s-a pronunţat şi în acest caz, prin Decizia nr. 282 din 1 iulie 2003, în sensul respingerii excepţiei, aşa cum de altfel se mai pronunţase prin Decizia nr. 149/2003 publicată în M. Of. nr. 424 din 17 iunie 2003, partea I.
Nefondată este şi critica referitoare la faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece recurenta este o societate comercială privatizată.
Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietari, avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, potrivit prevederilor prezentei legi.
Este de necontestat faptul că autorii reclamanţilor au fost proprietarii imobilului din litigiu (nici societatea recurentă nu a negat acest lucru) prezentându-se contractul vânzare-cumpărare din 11 mai 1940, şi la fel de sigur este faptul că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără nici un titlu. Această ultimă împrejurare rezultă din adeverinţa nr. 1864 din 9 mai 1995 eliberată de Consiliul Local Sinaia, care atestă faptul că imobilul a trecut la stat, fără acte. In aceste condiţii, recurenta nu poate pretinde că actul său de proprietate prin privatizare este valabil, de vreme ce statul nu putea să-i transmită o proprietate pe care nu o avea. Sarcina probei existenţei unui titlu al statului îi revenea societăţii deţinătoare a bunului (Legea nr. 10/2001 comentată şi adnotată vol. I pag. 84) şi nu persoanei îndreptăţite care potrivit principiilor dreptului civil susţinând că nu există titlu, deci un fapt negativ, nu era obligată să probeze. Cu toate acestea, a prezentat un act oficial că nu a existat titlu de preluare a imobilului.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001 stipulează că imobilele preluate în mod abuziv, „indiferent în posesia cui se află" se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire.
Nu sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 20 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece textul se referă exclusiv la „imobile preluate cu titlu valabil", ceea ce nu se întâmplă în speţa analizată, imobilul contestatorilor fiind preluat fără nici un fel de act.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Sinaia împotriva deciziei nr. 186 din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2145/2003. Civil. Anulare act - decizie... | ICCJ. Decizia nr. 2141/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
