ICCJ. Decizia nr. 2435/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2435
Dosar nr. 6168/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 mai 2003, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B.P. S.A., sucursala Dâmboviţa, pentru a fi obligată, în baza art. 164 alin. (4) C. muncii (Legea nr. 53/2003), la plata unor daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a neplăţii salariului pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul acesteia şi a Agenţiilor Moreni şi Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei Dâmboviţa.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 429 din 12 septembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului.
În pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut, din probele administrate, că reclamantul a deţinut funcţia de consilier juridic la sucursala Dâmboviţa a S.C. B.P. S.A. în perioada 16 februarie 1994 – 30 ianuarie 2002 şi potrivit atribuţiilor de serviciu acorda asistenţă juridică şi Agenţiilor Moreni şi Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei Dâmboviţa.
S-a stabilit că reclamantul nu a dovedit că pârâta l-a obligat să folosească la locul de muncă maşina de scris personală pentru dactilografierea lucrărilor, în contextul în care în inventarul sucursalei existau maşini de scris şi calculatoare cu imprimante iar pentru activitatea curentă se foloseau documente tipizate.
Că activitatea de dactilografiere efectuată de reclamant a fost prestată pentru buna desfăşurare a activităţii oficiului juridic şi numai în cadrul orelor de program, primind salariul corespunzător funcţiei deţinute.
S-a menţionat în hotărâre că pârâta a dovedit împrejurarea că reclamantul a redactat şi dactilografiat acte, în timpul programului de lucru, pentru diverse societăţi cât şi pentru Arhiepiscopia Târgovişte.
Drept urmare s-a considerat că reclamantul nu este îndreptăţit să primească plata daunelor interese rezultate din neplata activităţii de dactilografiere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul în termenul defipt de lege.
S-a verificat dacă cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 58/2003 şi, conform art. 308 C. proc. civ., s-a dispus admiterea în principiu a recursului prin încheierea din 5 februarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
În motivarea recursului, reclamantul T.G. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurentul critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul nepronunţării asupra capătului de cerere accesoriu, detaliat pe larg, prin care a solicitat obligarea intimatei la plata a 50 de salarii brute neimpozabile ca urmare a schimbării unilaterale a felului muncii.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că a dovedit activitatea de dactilografiere în folosul intimatei, care a recunoscut această prestaţie, iar instanţa a confirmat-o şi totuşi acţiunea i-a fost respinsă, deşi neplata acestei activităţi duce la îmbogăţirea fără just temei a unităţii. Că erau incidente cauzei dispoziţiile art. 35, art. 39 şi art. 40 C. muncii.
Printr-o altă critică se arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, respectiv actele medicale depuse, răspunsul la interogatoriu al intimatei, coroborat cu întâmpinarea depusă de aceasta la dosar, ori a fişei postului în care nu era prevăzută atribuţia de a dactilografia lucrări.
În acest fel, instanţa nu a stabilit ceea ce era deja probat şi anume că intimata, în mod unilateral, i-a schimbat felul muncii, iar activitatea de dactilografiere prestată de recurent i-a afectat sănătatea.
Invocând şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul menţionează că în mod greşit instanţa a reţinut că activitatea băncii se bazează, în mod absolut, pe documente tipizate deşi este de notorietate că în activitatea oficiului juridic (întâmpinări, apeluri, recursuri) nu se pot folosi asemenea documente.
Totodată, în mod netemeinic, se apreciază că instanţa a reţinut faptul că în timpul programului de lucru a întocmit lucrări pentru Arhiepiscopia Târgovişte. Recurentul menţionează că este membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgovişte (depune act nou în recurs) şi a redactat anumite acţiuni, dar în afara orelor de program.
Ultima critică se referă la împrejurarea că hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, recurentul arată că, deşi s-a reţinut că a efectuat lucrări de dactilografiere, se conchide că a fost salarizat corespunzător, dar aceste prestaţii au avut loc în afara programului, nefiind plătit pentru orele suplimentare (depune un act nou – anexa 12 la recurs). Ori, în acest context, potrivit grilelor de salarizare, intimata îi datorează daune-interese în valoare de 121.800.000 lei sau în subsidiar 50 de salarii brute conform fişei postului.
Recursul declarat este nefondat.
Este de observat că petitul principal al acţiunii recurentului-reclamant este acela de a fi obligată intimata să-i achite daune interese pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul unităţii în perioada 1 mai 2000 – 26 ianuarie 2002 şi în subsidiar plata a 50 de salarii brute neimpozabile pentru că i-a fost modificat, în mod unilateral, felul muncii.
Respingând capătul de cerere principal din acţiune şi reţinând că recurentul nu a dovedit că, prin ordin al conducerii sucursalei a fost obligat să presteze şi activitate de dactilografiere a lucrărilor specifice, instanţa de fond a statuat că nu i-a fost modificat unilateral contractul individual de muncă şi recurentul nu are vocaţie de a primi cele 50 salarii brute pretinse.
Sub acest aspect, Curtea va constata că instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere din acţiune.
Verificând hotărârea pronunţată în raport şi de celelalte motive invocate se va reţine că, în mod judicios, instanţa de fond, pe baza probelor administrate, fără a omite analiza tuturor dovezilor, a stabilit că recurentul-reclamant, în calitate de consilier juridic, în timpul orelor de program şi în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu a dactilografiat o serie de lucrări, în mod voluntar, fără vreo dispoziţie a conducerii sucursalei şi fără a se folosi de maşinile de scris şi calculatoarele din dotarea unităţii.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 53/2003 „drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi angajat se stabilesc potrivit legii, prin negociere în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă". Or, din această perspectivă, părţile care pretind plata drepturilor prevăzute în contract o pot face numai în cadrul acestuia şi prin dovedirea pretenţiilor prin orice mijloc de probă, aşa cum prevede art. 16 C. muncii.
În cauză, recurentul-reclamant, nu a produs dovezi din care să rezulte că a prestat ore suplimentare prin desfăşurarea muncii de dactilografiere a unor lucrări din dispoziţia unităţii, şi că pentru orele suplimentare ar fi solicitat întâi compensarea cu timp liber şi apoi cu plata acestora, aşa cum prevede contractul colectiv de muncă.
De altfel, acţiunea recurentului pentru plata orelor suplimentare, pretins efectuate, a fost respinsă, prin sentinţa civilă nr. 363 din 13 august 2003 (dosar nr. 2254/2003) a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă irevocabilă.
Chiar dacă instanţa de fond a confirmat că recurentul a efectuat lucrări de dactilografiere, acestea au fost prestate în mod voluntar pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de consilier juridic şi pentru buna desfăşurare a propriei activităţi, pentru care a fost salarizat conform contractului individual de muncă.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre bazată pe aplicarea corectă a codului muncii şi a contractului individual de muncă, analizând în coroborarea lor toate probele administrate, iar sentinţa nu cuprinde motive contradictorii.
Considerentul instanţei de fond, în sensul că recurentul ar fi dactilografiat lucrări şi pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, are un caracter tangenţial şi nu a fost determinant în pronunţarea hotărârii, aşa încât acesta nu are nici o relevanţă pentru soluţionarea recursului, aşa cum nici actele noi depuse în această fază nu duc la schimbarea soluţiei instanţei de fond.
Mai este de observat, că recurentul-reclamant a chemat în judecată sucursala Dâmboviţa a S.C. B.P. S.A., deşi raportul juridic de muncă s-a încheiat cu S.C. B.P. S.A., singura unitate cu personalitate juridică ce ar fi putut fi obligată la despăgubiri.
Împrejurarea că în contractul de muncă s-a stabilit locul de muncă al recurentului la sucursală, nu conferă acesteia din urmă vocaţia de a sta în proces.
Şi sub acest aspect soluţia de respingere a acţiunii recurentului-reclamant, este legală.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei civile nr. 429 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 243/2003. Civil. Ord.presed. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2434/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs → |
|---|
