ICCJ. Decizia nr. 286/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 286.
Dosar nr.5058/2003
Şedinţa publică din 20 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 noiembrie 2002, reclamantele S.E. şi G.P. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Constanţa şi Ministerul Justiţiei pentru obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reţinerea ilegală a procentului de 7% din salariu, cu titlu de primă pentru asigurarea de sănătate în perioada 1 noiembrie 1999 – 31 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Ministerul Justiţiei în nume propriu şi pentru Tribunalul Constanţa a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei OPSNAJ pentru ca în ipoteza admiterii acţiunii să fie obligată aceasta din urmă la restituirea sumelor reţinute din veniturile reclamantelor şi virate lunar, cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate, către chemata în garanţie, în conformitate cu Legea nr. 145/1997.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1130 din 6 decembrie 2002 a admis în parte acţiunea. A obligat pârâţii la plata sumelor de bani reprezentând 7% din venitul lunar brut al reclamantelor pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie. A fost respinsă excepţia invocată de Ministerul Justiţiei, privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, s-a admis excepţia invocată de chemata în garanţie, CASA OPSNAJ şi s-a respins cererea împotriva acesteia, ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 86/C/27 ianuarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei în nume propriu şi pentru Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1330/2002.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare, s-a arătat că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile prin care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 4091/1998 precum şi de Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţii se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine, în recursul în anulare, că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, se degajă concluzia că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
S-a mai arătat că Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români şi apatrizii care au reşedinţa în România precum şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata acestei contribuţii, fiind arătaţi în mod expres în mai multe texte de lege, în care nu se regăsesc şi magistraţii sau personalul auxiliar de specialitate din justiţie.
Ca atare, procurorul general a apreciat că prin hotărârile criticate instanţele au interpretat şi aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că – magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârii criticate cât şi în motivele formulate în susţinerea recursului în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate se vor reţine următoarele:
Fără îndoială, în conformitate cu art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora, aşa cum arată art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, se stabilesc însă prin hotărâre de guvern.
În acest sens, Guvernul a emis, la 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 408 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998. În consecinţă trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, sunt cele limitativ prevăzute în art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din acea lege.
Legiuitorul nu a omis acest lucru, pentru că în categoria excepţiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca urmare, instanţele care au dat o altă interpretare textului de lege mai sus menţionat au făcut aplicarea greşită a acestora.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a se mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea OUG nr. 179/11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile se acordă cu condiţia dovedirii că s-a plătit contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, văzând considerentele de mai sus şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare şi pe fond, se va respinge acţiunea reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1330 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa şi deciziei civile nr. 86 din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantele S.E. şi G.P., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2865/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2864/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare → |
|---|
