ICCJ. Decizia nr. 2865/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2865
Dosar nr. 5110/2003
Şedinţa publică din 20 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2000 sub nr. 11266 pe rolul Judecătoriei Vâlcea reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să oblige pârâtele să le restituie sumele reţinute nelegal reprezentând cota de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada ultimilor trei ani, reactualizate cu coeficientul de inflaţie;
- să oblige pârâţii ca pe viitor să sisteze reţinerea în procentul mai înainte menţionat a sumelor din veniturile salariale.
În motivarea acţiunii se arată că reclamanţii, în calitatea lor de grefieri la parchetele din judeţul Vâlcea, conform dispoziţiilor din art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997, beneficiază împreună cu membrii de familie de asistenţă medicală gratuită.
Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 4076 din 24 mai 2001, a respins acţiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Recursul declarat de către reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Tribunalul Vâlcea care prin Decizia civilă nr. 1732 din 14 noiembrie 2002 a admis recursul şi a casat sentinţa urmând să fie rejudecată cauza de către Tribunalul Vâlcea.
S-a reţinut de către instanţa de recurs că instanţa de fond a statuat în mod eronat că acţiunea a rămas fără obiect deşi era să se pronunţe asupra fondului litigiului, prin interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi că avea competenţa în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 168/1999 şi art. 2 lit. b1) C. proc. civ. să soluţioneze cauza.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la nr. 4102/2002.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat o întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesual pasive.
Totodată a formulat o cerere de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru ca, în cazul admiterii acţiunii, să fie obligată la restituirea a 25% din suma pretinsă, sumă ce a fost virată în contul chematei în garanţie.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 137 din 18 martie 2003 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţii Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să plătească reclamanţilor sumele reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate pe perioada 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 1999 actualizate la zi, până la 31 ianuarie 2003, şi cele reţinute pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 actualizate până la 31 octombrie 2002, precum şi sumele rezultate din reactualizarea până la momentul plăţii efective.
A respins acţiunea faţă de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi cererea de chemare în garanţie formulată de către aceasta împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate.
S-a reţinut că reclamanţii, având calitatea de personal auxiliar, au beneficiat conform Legii nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997 şi OUG nr. 179/1999, de asistenţă medicală gratuită până la 30 martie 2001, când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligaţia de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate a magistraţilor.
S-a reţinut de asemenea că reclamanţii nu au avut raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi, în consecinţă a respins acţiunea faţă de aceasta pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Curtea de apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 329, în majoritate a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a respins recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
A modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a admis acţiunea formulată de către reclamanţi şi împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi admite şi cererea formulată de către această pârâtă pentru chemarea în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi le obligă şi pe acestea la restituirea sumelor ilegal încasate.
În opinia separată se reţine că se impunea admiterea recursului, formulat în comun de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întrucât instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a prevederilor legale, iar din interpretarea corectă rezultă că, beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate se face în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Împotriva hotărârilor pronunţate de către instanţa de fond şi cea de recurs Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare considerând că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului întemeiat pe prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate în care nu sunt cuprinse printre persoanele exceptate de la plata contribuţiei obligatorii, cu acest titlu, magistraţii sau personalul auxiliar de specialitate.
În acest sens se susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea acestor gratuităţi se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia că aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în alin. al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alin. al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat că în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticare de recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997 au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate" ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţa de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 137 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea şi deciziei civile nr. 329 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, pe care le casează şi, pe fond, respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 286/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
