ICCJ. Decizia nr. 2864/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2864
Dosar nr. 5109/2003
Şedinţa publică din 20 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, solicitând instanţei obligarea pârâţilor de a le restitui sumele de bani încasate prin reţinerea cotei de 7% din salariu lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada ultimelor trei ani, anterioară introducerii acţiunii şi sistarea reţinerii acestei contribuţii în viitor.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 136 din 18 martie 2003 a admis în parte acţiunea şi pe cale de consecinţă: pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor sumele de bani reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate pe perioada: 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 1999 actualizate până la 31 ianuarie 2003, cele reţinute pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 actualizate până la 31 octombrie 2002, precum şi cuantumul rezultat din reactualizarea până în momentul plăţii efective; s-a respins acţiunea reclamanţilor faţă de Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă împotriva Casei O.P.S.N.A.J.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au beneficiat, conform Legii nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997 şi OG nr. 179/1999 de asistenţă medicală gratuită până la 30 martie 2001, dată când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligaţia de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate a magistraţilor.
S-a mai reţinut că de vreme ce reclamanţii nu au avut raporturi juridice cu pârâta Casa O.P.S.N.A.J. – înfiinţată prin OG nr. 56/1998, aceasta nu are calitate procesuală pasivă şi pe cale de consecinţă acţiunea a fost respinsă faţă de această pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 330 din 30 iunie 2003, Curtea de Apel Piteşti cu opinie majoritară, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă; a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi faţă de Casa de asigurări O.P.S.N.A.J., precum şi a cererii de chemare în garanţie formulată de aceasta împotriva Casei de Asigurări de Sănătate, obligându-le şi pe acestea la restituirea sumelor ilegal încasate.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea şi deciziei nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Că, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze iar în condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţinute, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei de asigurări de sănătate.
De asemenea, se mai susţine şi faptul că, Legea nr. 145/1997, prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România, precum şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate; că, prin tăcerea legiuitorului care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce faptul că aceştia nu sunt scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări de sănătate.
Prin urmare se concluzionează că prin hotărârile criticate instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţie greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut că, atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind total diferită.
Printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a reţine următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze. Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, conform art. 99 alin. (2).
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art.1, arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 - intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 – acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 3181/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „magistraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa în sensul că beneficiarul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de plata acesteia nu ar fi făcut trimitere la sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Prin urmare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997 a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate, încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte arătate, urmează a se reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1), art. 99 are următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii – precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea şi a deciziei nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti. Se vor casa hotărârile atacate şi pe fond se va respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea şi deciziei civile nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, pe care le casează şi, în fond, respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 282/2003. Civil. încheiere. Recurs → |
|---|
