CSJ. Decizia nr. 294/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 294Dosar nr. 1751/200.
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 mai 1999, S.C. F. S.A. Cluj-Napoca a chemat în judecată S.C.M. S.A. (în prezent S.C. G.C. S.A.) Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea certificatului de înregistrare nr. 10278 acordat de OSIM, pentru marca G.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că marca G. H 3, cu facsimil de semnătură prof. dr. A.A., înregistrată la OSIM sub nr. 2487/1968 şi reînnoită sub nr. 2R2487, având ca titular Ministerul Industriei Alimentare, a fost transmisă fostei Centralei Industriale de Medicamente, cosmetice şi coloranţi, care, la rândul său, a cesionat-o Î.S.S. Bucureşti, începând cu data de 16 martie 1978.
Întrucât Întreprinderea F. Cluj, actualmente S.C. F. S.A., fabrica încă din anul 1968 produse cosmetice sub marca G. H3 cu facsimil, fiind titulara acestei mărci originale în perioada 4 ianuarie 1980 – 20 mai 1983, în baza cesiunii de la Întreprinderea S., înregistrată la OSIM, efectuând şi procedura de reînnoire a mărcii pe numele său până în 17 mai 1991, la data de 20 mai 1983 a cesionat marca către Centrala industrială de medicamente, cosmetice şi coloranţi, în subordinea căreia s-au aflat Întreprinderea F. şi Întreprinderea M.
La data de 21 februarie 1992, marca a fost transmisă, prin contractul de cesiune nr. 123, către S.C. F. S.A. şi S.C. M. S.A., în calitate de cotitulari, după care, la data de 12 noiembrie 1992, S.C. M., cu rea credinţă, a solicitat înregistrarea aceleiaşi mărci la OSIM doar pe numele său, fără consimţământul cotitularei reclamante, aşa cum prevede art. 17 lit. a ) din Legea nr. 28/1967.
La rândul său, dintr-o eroare nejustificată, OSIM a înregistrat sub nr. 2 R 2487/1996 şi a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii solicitate pentru un singur titular, respectiv S.C. M.S.A., contrar prevederilor legale menţionate.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei, iar, pe fond, a susţinut că înregistrarea mărcii a cărei anulare se cere s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 28/1967.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa nr. 301 din 22 martie 2000, a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins acţiunea introdusă de reclamantă, constatând prescris dreptul acesteia la acţiune.
În motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că acţiunea promovată de reclamantă este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, în cauză, curge de la data de 14 noiembrie 1978, când s-a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii G., împotriva căruia reclamanta avea posibilitatea să formuleze contestaţie.
Reclamanta a declarat apel, invocând dispoziţiile art. 27 lit. b) din Legea nr. 28/1967 şi ale art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, derogatorii de la dreptul comun în materia prescripţiei reglementată de Decretul nr. 167/1958, conform cărora acţiunea a fost introdusă în termen.
Prin Decizia nr. 552 din 24 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că simpla invocare de către reclamantă a relei credinţe a pârâtei atrage incidenţa dispoziţiilor speciale în materie, cuprinse în Legea nr. 28/1967 şi Legea nr. 84/1998, conform cărora cererea de anulare a înregistrării mărcii se poate face oricând în termenul de ocrotire a acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta a declarat recurs, primind numărul de dosar 1468/2001 al secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie care, prin încheierea din 4 aprilie 2002, a scos de pe rol cauza şi a trimis-o secţiei civile pentru soluţionare.
În motivarea recursului se susţine că este corectă soluţia instanţei de fond, întrucât nu s-a dovedit reaua credinţă a pârâtei.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiune şi pe tot parcursul procesului reclamanta a susţinut că pârâta, cu rea credinţă, a solicitat înregistrarea mărcii doar pe numele său, fără acordul cotitularului anterioarei înregistrări ce fusese publicată în Buletinul Oficial, acord necesar conform art. 17 lit. a) din Legea nr. 28/1967, întrucât noua marcă, G., nu se deosebeşte suficient de marca iniţială, G. H3.
Într-adevăr, potrivit art. 17 lit. a) din Legea nr. 28/1967, nu pot fi înregistrate ca mărci semnele care nu se deosebesc suficient de alte mărci privind produse identice sau similare, cu excepţia cazului când înregistrarea este "cerută sau autorizată de titularii" acestor mărci.
În ceea ce priveşte condiţiile şi termenul în care se poate cere anularea unei mărci înregistrate, atât Legea nr. 28/1967 [art. 27 lit. b)], în vigoare la data înregistrării mărcii, cât şi Legea nr. 84/1998 [art. 48 alin. (1) lit. c) şi alin. (2)], în vigoare la data soluţionării litigiului, prevăd că orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării mărcii, oricând în perioada de protecţie a acesteia, dacă înregistrarea s-a făcut cu rea credinţă.
În cauză, ultimul termen de protecţie a mărcii expiră la 14 noiembrie 2008, şi cum reclamanta a invocat reaua credinţă a pârâtei, ceea ce nu implică şi dovedirea acestui fapt pretins, la momentul introducerii acţiunii, soluţia pronunţată de instanţa de apel în sensul că acţiunea a fost introdusă în termen este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului îndreptat împotriva acesteia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G.C. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 552 din 24 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3147/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2829/2003. Civil → |
|---|
