CSJ. Decizia nr. 3147/2003. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.3147DOSAR NR.796/2003

Şedinţa publică din 10 iulie 2003

La ordine pronunţarea în recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.5560 din 14 iunie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, precum şi deciziei civile nr.312/R/C din 18 februarie 2002 a Tribunalului Cluj, Secţia Comercialăşi contencios Administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 iunie 2003 care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la 10 iulie 2003.

CURTEA

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introdusă la data de 28 februarie 2001, precizată ulterior, C. D. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, pentru a fi obligaţi la plata sumei de 182.410.600 lei, din care 85.760.580 lei reprezintă impozit reţinut nejustificat pentru ajutorul primit la trecerea în rezervă iar diferenţa, dobânzi până la data plăţii.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin ordin al ministrului de interne emis la data de 29 februarie 2000, a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, în baza art.85 alin.1 litera b şi alin.ultim din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi, ca urmare, beneficiază de ajutoare neimpozabile conform art.31 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.138/1999.

Cu toate acestea, pârâţii i-au reţinut impozit la suma cuvenită, urmând a fi obligaţi la restituirea acestuia.

Prin întâmpinare, pârâţii au cerut respingerea acţiunii invocând prevederile OG nr.73/1999, care asimilează salariilor ajutoarele acordate celui în cauză şi le supune impozitării.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa civilă nr.5560 din 14 iunie 2001, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantului suma de 85.760.580 lei, cu titlu de impozit reţinut necuvenit şi dobândă legală la această sumă „reprezentată de rata scontului practicată de B.N.R. diminuată cu 20%, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă".

Investit cu soluţionarea recursurilor declarate de reclamant şi de pârâtul Ministerul de Interne, Tribunalul Cluj, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a admis recursul reclamantului prin Decizia nr.312/R din 18 februarie 2002, şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârâţi să-i plătească „şi dobânda legală constând în rata scontului B.N.R. diminuată cu 20% calculată asupra fiecărei tranşe de impozit în parte, de la data reţinerii acestor tranşe şi până la 28.02.2001".

Prin aceeaşi decizie, recursul declarat de pârâtul Ministerul de Interne a fost respins.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte capătul principal de cerere al acţiunii, că OGnr.73/1999 nu a abrogat articolul 31 din Legea nr.138/1999, potrivit căruia în cazul pensionării cadrelor militare acestea beneficiază de un ajutor neimpozabil în raport cu ultima soldă lunară brută, în funcţie de vechimea în muncă şi că, „doar drepturile militarilor aflaţi în situaţii speciale de pensionare sunt prevăzute de art.6 lit.f din OGnr.73/1999, cu modificările aduse prin OUGnr.100/1999 referitoare la baza de calcul care devine ultima soldă netă".

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 din C.proc.civ., solicitând casarea acestora şi, în fond, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului în anulare se susţine, în esenţă, că numai ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă sunt scutite de impozit conform art.6 lit.f din OGnr.73/1999, în timp ce ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară brută – cazul în speţă – asimilate salariilor conform art.23 lit.b din ordonanţă, sunt supuse impozitării potrivit art.4 lit.b din ordonanţă, în condiţiile în care ajutoarele prevăzute de Legea nr.138/1999 nu se identifică cu acelea prevăzute de art.5 lit.a din aceeaşi ordonanţă, care reprezintă forme de sprijin acordate celor aflaţi în nevoie, de natura celor enumerate în Normele metodologice pentru aplicarea OG nr.73/1999, aprobată prin HG nr.1066/1999.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, în temeiul art.31 (1) şi (2) din Legea nr.138/1999, în vigoare de la 22 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie cadrele militare beneficiau de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.

Textul citat trebuie însă raportat la dispoziţiile art.5 din OGnr.73/1999 privind impozitul pe venit şi la Normele metodologice pentru aplicarea acesteia, care, exluzând veniturile de natură salarială, individualizează categoriile de venituri neimpozabile ca fiind acelea ce vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială, respectiv: ajutoarele ce se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate; ajutorul de înmormântare şi altele.

Or, faţă de împrejurarea că dispoziţiile citate nu fac nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare în raport cu solda lunară brută, şi de faptul că însăşi Legea nr.138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidenţă că şi veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă ori direct în retragere cu titlu de ajutoare în condiţiile art.31 din lege decurg din statutul lor de salariaţi şi, prin urmare, sunt supuse impozitării în condiţiile OGnr.73/1999, art.4 litera b, coroborat cu art.23 lit.b, care asimilează salariilor, „în vederea impunerii" drepturile de soldă lunară, indemnizaţii, prime, premii, sporuri şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.

Aceeaşi ordonanţă prevede (art.70) că dispoziţiile sale intră în vigoare la 1 ianuarie 2000 „ şi se aplică veniturilor începând cu această dată" – în speţă veniturilor cuvenite cu data trecerii în rezervă a reclamantului, respectiv 29 februarie 2000.

De altfel, art.86 din OGnr.73/1999 prevede că se abrogă orice dispoziţii contrare acesteia, fapt ce confirmă o dată în plus intenţia legiuitorului de a impozita categoria de ajutoare de natura celei ce fac obiectul litigiului.

În sfârşit, este de menţionat că art.6 lit.f din OGnr.73/1999, care enumeră veniturile scutite de impozit, se referă la plăţile compensatorii şi ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete, în timp ce, în speţă ajutoarele acordate reclamantului s-au raportat la solda lunară brută.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art.312, art.314 şi art.3303 din C.proc.civ., urmează a admite recursul în anulare, a dispune casarea hotărârilor atacate şi a respinge acţiunea introdusă de reclamantul C.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează Decizia nr.312/R/C din 18 februarie 2002 a Tribunalului Cluj, Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, precum şi sentinţa civilă nr.5560 din 14 iunie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca şi respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantului C.D. împotriva pârâţilor Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3147/2003. Civil