CSJ. Decizia nr. 2830/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2830
Dosar nr. 2188/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Deliberând asupra recursului declarat de pârâta S.C. A. S.A. Slatina împotriva deciziei nr. 36 din 3 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 februarie 2002 G.M.M. a chemat în judecată S.C. A. S.A. Slatina solicitând ca aceasta să fie obligată să îi plătească 20 de miliarde de lei reprezentând drepturi băneşti datorate de pârâtă ca urmare a aplicării unei inovaţii realizate de reclamant.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Tribunalului Olt cu numărul de dosar 2762/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 941 pronunţată la 29 octombrie 2002 instanţa astfel sesizată a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant şi a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.
Apelul făcut ulterior de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 36 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, la 3 martie 2003 în dosarul nr. 695/2003.
Pe cale de consecinţă a fost anulată sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Olt, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că obiectul litigiului îl reprezintă sume pretinse - conform art. 67 din Legea nr. 64/1991 - de la o societate comercială şi că, prin urmare, respectivele obligaţii se prezumă a fi comerciale potrivit dispoziţiilor art. 4 C. com.
Un alt argument avut în vedere de către aceeaşi instanţă a fost în sensul că „realizarea tehnică constituie un element al fondului de comerţ la societatea comercială care o utilizează" conchizându-se că litigiul este unul comercial.
Faţă de împrejurarea că în primă instanţă acţiunea a fost considerată a avea caracter civil, fiind judecată ca atare, s-a mai reţinut că în cauză îşi găsesc aplicarea prevederile art. 158 şi art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
La 4 aprilie 2003 pârâta S.C. A. S.A. Slatina a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2188/2003.
În motivarea dată iniţial recursului s-a susţinut că litigiul are o natură civilă, fiind criticate ca lipsite de suport aprecierile contrare ale instanţei de apel.
Printr-o a doua critică, pârâta a relevat că, deşi în prima instanţă reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia legala având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi nici nu a contestat valoarea acestei obligaţii stabilite în sarcina sa, aceste aspecte au fost ignorate în totalitate cu ocazia judecării apelului.
În ceea ce îl priveşte, intimatul-pârât G.M.M. a solicitat respingerea recursului.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea reţine că prin natura lor argumentele aduse în susţinerea lui corespund sub aspect formal prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare acest text de lege va fi avut în vedere în analizarea recursului deşi nu a fost invocat în mod expres de recurenta-pârâtă decât ulterior împlinirii termenului de declarare şi motivare a recursului, printr-o petiţie depusă la 27 iunie 2003.
În acest sens este de amintit că respectiva deficienţă de motivare este remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reţine că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În acest sens Curtea reţine că Decizia recurată a fost pronunţată fără a se analiza în prealabil legalitatea măsurii de anulare a acţiunii ca insuficient timbrată dispusă de către prima instanţă.
O astfel de analiză s-ar fi impus în primul rând pe considerentul că reclamantul a criticat în mod explicit măsura menţionată formulând un motiv distinct de apel în sprijinul căruia a evocat atât argumente de fapt cât şi anumite dispoziţii legale.
Obligativitatea analizării cu prioritate a acestui aspect are un deplin temei în dispoziţiile imperative şi de ordine publică ale Legii nr. 146/1997.
În mod special sunt de amintit în acest sens prevederile art. 20 alin. (1) şi (3) din legea menţionată potrivit cărora în condiţiile neîndeplinirii integrale de către reclamant a obligaţiei de plată anticipată a taxei judiciare de timbru instanţa de fond avea obligaţia de a proceda la anularea acţiunii.
Întrucât prima instanţă a anulat acţiunea „fără a intra în cercetarea fondului" obligaţia instanţei de apel de a analiza cu prioritate motivul care a determinat acea soluţie îşi afla temeiul şi în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În acest cadrul legal instanţa de apel putea păşi la analizarea celorlalte aspecte ale litigiului - inclusiv a naturii civile sau comerciale a acţiunii - numai în măsura în care, verificând soluţia de fond ar fi ajuns la concluzia că măsura anulării acesteia a fost nejustificată.
Fiind dată însă cu încălcarea prevederilor legale menţionate Decizia recurată intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ. admiţând recursul şi casând respectiva decizie cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului declarat de reclamantul G.M.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Slatina împotriva deciziei nr. 36 din 3 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului declarat de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2829/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2828/2003. Civil → |
---|