ICCJ. Decizia nr. 3103/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3103
Dosar nr. 4555/2003
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin notificarea formulată la 26 septembrie 2002, P.N., P.B.G., P.C. şi P.C.M. au solicitat Serviciului Român de Informaţii, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/200, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la autorul lor D.P.
Prin adresa nr. 36145 din 2 octombrie 2002, Serviciul Român de Informaţii le-a comunicat celor în cauză că nu înţelege să emită dispoziţie de restituire a imobilului până la soluţionarea de către instanţe a cererii având ca obiect revizuirea sentinţei civile nr. 8753 a Judecătoriei sectorului 1, cerere formulată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Urmare acestui refuz, cererile formulate pe calea notificării au fost reiterate de reclamanţi, prin acţiune formulată la 11 noiembrie 2002.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 299 din 20 martie 2003, a admis în parte contestaţia, a anulat „Decizia" nr. 36195 din 2 octombrie 2002 şi a dispus obligarea pârâtului de a răspunde notificării formulată de reclamanţi, cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul S.R.I. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 360/A din 20 iunie 2003, a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei formulată de reclamanţi, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că adresa nr. 36195 din 2 octombrie 2002, depusă la dosar nu poate fi considerată „decizie" în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în lipsa unui asemenea act, contestaţia fiind prematur introdusă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamantul P.N. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că în mod greşit contestaţia a fost respinsă ca prematur introdusă în condiţiile în care pârâtul şi-a exprimat în mod neechivoc intenţia de a nu restitui în natură imobilul.
Recursul este fondat, urmând a fi admis cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce succed.
În prezentul litigiu este de necontestat că reclamanţii au declanşat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest act normativ notificând, la data de 26 septembrie 2002, Serviciul Român de Informaţii căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Bucureşti.
Fără a emite o decizie sau dispoziţie motivată, deşi avea această obligaţie, la data de 2 octombrie 2002, Serviciul Român de Informaţii le-a răspuns reclamanţilor, printr-o simplă adresă, act fără nici o consecinţă de ordin juridic, că cererea de restituire nu poate fi soluţionată întrucât s-a formulat o cerere de revizuire a sentinţei nr. 3753 din 17 iulie 1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau după caz dispoziţie motivată , asupra cererii de restituire în natură.
Cazul dedus recursului de faţă pune de fapt în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, conduită care nu poate afecta interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipseşte, iar aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare neputând fi aplicabile prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită în doctrină şi practica judecătorească ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
În considerarea celor ce preced, soluţia de respingere a cererii reclamanţilor ca prematur introdusă este esenţial nelegală cu atăt mai mult cu cât s-a constatat, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar ulterior s-a parcurs faza administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanţele având îndatorirea să verifice şi să se pronunţe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele refuzului de restituire al imobilului, în natură.
Faţă de cele reţinute, recursul reclamantului se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., a fi casată hotărârea atacată şi trimisă cauza instanţei de apel, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei civile nr. 360/A din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3105/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3102/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
