ICCJ. Decizia nr. 3115/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3115
Dosar nr. 2497/2003
Şedinţa publică de la 28 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificări individuale transmise Primarului Municipiului Brăila în condiţiile legii, B.G.D., C.M.V., C.S. şi D.G.M., au cerut restituirea în natură a imobilului situat în Brăila compus din teren şi construcţie care a fost trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 2687 din 2 august 1979 a Judecătoriei Brăila şi decizia civilă nr. 477 din 14 decembrie 1979 a Tribunalului Brăila în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit.
Prin dispoziţiile nr. 1234 din 25 octombrie 2001, nr. 5823 din 28 august 2002, nr. 5821 şi nr. 5822 din aceeaşi dată, Primarul Municipiului Brăila a respins cererile de restituire, cu motivarea că imobilul nu intra în categoria celor susceptibile de restituire expres şi limitativ enumerate în art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva dispoziţiilor menţionate, reclamanţii ca şi persoane îndreptăţite au formulat contestaţii, care înregistrate la Tribunalul Brăila sub nr. 5817/2001, 7407, 7408 şi 7410/2002, au fost conexate prin încheierea din 22 octombrie 2002 la dosarul nr. 5817/2001.
Contestatorii au susţinut că dispoziţiile de respingere ar fi neîntemeiate, întrucât deşi trecerea imobilului în proprietatea statului s-a dispus prin hotărâre judecătorească, măsura confiscării bunului a fost abuzivă nefiind prevăzută de legea civilă, ceea ce ar face aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) şi f) din Legea 10/2001.
Soluţionând cauza în primă instanţă Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins contestaţiile ca nefondate prin sentinţa civilă nr. 476 din 10 octombrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a motivat punctual asupra neaplicării în cauză a dispoziţiilor art. 2 lit. g) şi h) din Legea 10/2001 invocate de contestatori şi a caracterului neabuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului.
S-a reţinut în acest sens că imobilul a fost preluat de stat, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor în vigoare la data preluării şi nu în baza unor acte de dispoziţie ale organelor puterii sau ale administraţiei de stat care s-ar putea încadra în sfera celor abuzive aşa cum sunt delimitate şi definite în art. 2 din Legea 10/2001.
Tribunalul a considerat totodată că nu ar avea a se pronunţa asupra caracterului neconstituţional al Legii 18/1968 şi că în lipsa unor dispoziţii exprese nu se poate reţine nici caracterul său abuziv, chiar dacă legea a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii 115/1996.
Hotărârea şi considerentele primei instanţe au fost confirmate de Curtea de Apel Galaţi, care prin decizia nr. 28 A din 25 februarie 2003 a secţiei civile a respins ca nefondat apelul contestatorilor reclamanţi.
În cauză au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale reclamanţii, care invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 304 pct. 9 C. proc. civ. au susţinut că hotărârea instanţei de apel ar fi sumar motivată pentru că a omis să examineze toate aspectele legale criticate pe calea apelului şi totodată pentru că s-a aplicat greşit legea, dându-se o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. h) şi lit. g) din Legea 10/2001.
Recurenţii au susţinut că instanţele au dat o interpretare restrictivă dispoziţiilor art. 2 din Legea 10/2001 excluzând din categoria imobilelor supuse restituirii pe cele „confiscate” în temeiul Legii 18/1968 şi totodată au nesocotit scopul urmărit de legiuitor de a sancţiona toate măsurile administrative sau judecătoreşti care au condus la suprimarea dreptului de proprietate privată.
Arătând că trecerea imobilului în proprietatea statului în condiţiile Legii 18/1968 ar fi echivalentă potrivit doctrinei juridice cu o confiscare neprevăzută de lege printre sancţiunile civile, recurenţii au reiterat caracterul său abuziv şi neconstituţional.
Recursul nu este fondat.
Potrivit celor corect stabilite atât prin dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Brăila cât şi prin hotărârile judecătoreşti atacate, imobilul din litigiu, care a fost trecut în proprietatea statului prin hotărârea judecătorească definitivă în condiţiile art. 11 din Legea 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, nu intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Aceasta rezultă netăgăduit din prevederile explicite ale art. 2 alin. (1), care definind înţelesul noţiunii de imobile preluate în mod abuziv, sistematizează fără o enumerare limitativă, în raport de modalitatea, motivul sau condiţiile preluării, toate situaţiile în care preluarea a fost nelegală întrucât s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicţionale, contrare regimului juridic constituţional de la data producerii lor şi totodată contrare drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate în legislaţia internaţională opozabilă în domeniu.
Ori, Legea 18 din 24 iunie 1968, care a sancţionat dobândirea pe căi nelegale a proprietăţii, a fost în concordanţă atât cu normele constituţionale cuprinse în Constituţia R.S.R. din 1965 care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe căi legale, cu Constituţia României din 1991 sub puterea căreia a fost menţinută până la reglementarea domeniului prin Legea 115/1996 cât şi cu legislaţia internaţională în domeniu.
De altfel declarând în esenţă constituţionalitatea sa, Curtea Constituţională (vezi Decizia nr. 64/1996 publicată în M. Of., partea I nr. 181/1996) a menţinut implicit şi dispoziţiile art. 11 din Legea 18/1968 cu privire la sancţiunea trecerii bunurilor dobândite pe căi ilicite în proprietatea statului, amendând numai dispoziţii procedurale fără corespondent în legile în vigoare la data examinării constituţionalităţii.
Aşa fiind recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.G.D., C.M.V., C.S., D.G.M. împotriva deciziei civile nr. 28 A din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4273/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 8450/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs → |
|---|
