ICCJ. Decizia nr. 3310/2003. Civil. Uzucapiune - conflict negativ de competenta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3310
Dosar nr. 5274/2003
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.M. a chemat în judecată pe A.E., cu domiciliu necunoscut, pentru ca în contradictoriu cu pârâta să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 900 mp situat în Bucureşti.
În cauză a intervenit în interes propriu S.M., vecin cu imobilul în litigiu, solicitând obligarea M.D. de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie o suprafaţă de 800 mp teren despre care a susţinut că a fost acaparată de aceasta, precum şi desfiinţarea gardului împrejmuitor al terenului.
Reţinând că terenul în dispută fusese expropriat prin Decretul nr. 326/1988 Judecătoria sect. I Bucureşti sesizată cu soluţionarea cauzei şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti conform art. 2 lit. e) C. proc. civ.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 492 din 15 mai 2003 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.M. şi pe pârâţii A.E., decedată şi fără moştenitori şi S.M., în favoarea Judecătoriei sect. I Bucureşti cu motivarea că întrucât reclamanta nu a înţeles să conteste măsura exproprierii şi având în vedere obiectul acţiunii, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ceea ce prezumă analizarea posesiei, în speţă nu erau incidente dispoziţiile art. 2 lit. e) C. proc. civ. ci prevederile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 C. proc civ.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 20 din 27 iulie 2003 a stabilit competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei privind pe reclamanta D.M., pe pârâta A.E. decedată la 19 august 1987 şi pe intervenientul principal S.M. în favoarea Judecătoriei sectorului I Bucureşti.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că reclamanta a chemat în judecată o persoană fizică formulând o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 1846-1890 C. civ. În aceste condiţii împrejurarea că terenul cu privire la care s-a solicitat să se constate că a intervenit uzucapiunea a făcut obiectul unui decret de expropriere nu era de natură să determine incidenţa normei de competenţă prevăzută de art. 2 lit. e) C. proc. civ. în condiţiile în care reclamanta nu a dedus judecăţii nici o pretenţie în contradictoriu cu expropriatorul terenului.
În contra acestei sentinţe a declarat recurs S.M. pe considerentul că ar fi nelegală şi netemeinică invocând aspecte vizând fondul cauzei, iar ulterior prin note scrise a precizat că valoarea terenului pentru care s-a promovat acţiunea era de peste 25.000 dolari SUA, întrucât în zona respectivă 1 mp de teren depăşea 300 dolari SUA fiind lângă „cartierul francez" şi lacul Herăstrău. Preţul menţionat de recurent se referă la data introducerii acţiunii 24 februarie 1997, dată în raport de care era analizată şi competenţa materială şi prin urmare cauza trebuie soluţionată de Tribunalul Bucureşti.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
În cadrul primului ciclu procesual, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 5444 din 30 noiembrie 2001 a admis recursurile declarate de reclamanta D.M. şi de intervenientul S.M. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, respectiv Decizia nr. 264 din 11 mai 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi sentinţa nr. 1327 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, care au fost casate şi s-a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceluiaşi tribunal.
Procedând în acest fel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit implicit conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. că instanţa competentă să soluţioneze în fond pricina este tribunalul şi din această perspectivă, instanţa de trimitere trebuie să procedeze la rejudecarea fondului, iar nu să trimită la rândul său cauza judecătoriei.
De altfel, în speţă, faţă de valoarea terenului în discuţie erau incidente şi dispoziţiile art. 2, pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că şi din acest punct de vedere competenţa de soluţionare a cauzei în prim grad de jurisdicţie revine tribunalului.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa sentinţa atacată şi a stabili competenţa de judecată a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva sentinţei nr. 20 din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Stabileşte competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei privind pe reclamanta D.M. în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3371/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs → |
|---|
