ICCJ. Decizia nr. 3814/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3814
Dosar nr. 4487/2003
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 noiembrie 2002 sub nr. 12336 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii K.P., V.A.I. şi K.M. în contradictoriu cu Primăria Comunei Lahauheim reprezentată prin Primar şi Consiliul local, Lenauheim solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâtă să emită o decizie sau dispoziţie, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 prin care să răspundă la notificarea făcută la data de 8 mai 2001 prin care solicitaseră restituirea în natură a casei de locuit cu nr. 4, curte şi teren aferent în suprafaţă de 4884 mp, imobil menţionat în C.F. 1187 Lenauheim şi are nr. top 1-2/b.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, în baza Legii nr. 187/1945, la data de 29 ianuarie 1958, fără aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 81/1954, prin care s-au restituit cetăţenilor de etnie germană imobilele expropriate în urma aplicării Legii nr. 187/1945.
Mai arată reclamanţii că după data înregistrării notificării s-au făcut modificări în C.F. şi ca urmare a acestora pârâta a răspuns la notificarea reclamanţilor prin adresa nr. 5366 din 30 octombrie 2002 „că după identificarea imobilului înscris în C.F. nr. 1187, nr. top 1-2 b/1 şi 1-2/b/2 s-a constatat existenţa unei construcţii cu destinaţie de magazin, proprietatea cooperaţiei de consum Lenauheim" şi în consecinţă aceasta trebuie să răspundă la notificarea reclamanţilor.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie scoasă din cauză întrucât deţinătoarea imobilului este Cooperativa de consum Lenauheim.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 197 A din 14 martie 2003, a admis contestaţia formulată de către reclamanţi şi a obligat pârâta, prin primar, să soluţioneze notificarea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt moştenitori ai proprietarului tabular M.A.(născută W.) şi în această calitate au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 1187 (casă, curte, teren) care au fost preluate de către stat fără plată, la data de 29 ianuarie 1958.
A reţinut de asemenea că în C.F. mai înainte menţionată sub A I-II cu nr. top 1-b/1 este evidenţiat ca fiind construit un magazin cu etaj şi se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Cooperativei de consum Lenauheim.
În consecinţă, reţine instanţa de fond, reclamanţii nu au solicitat această construcţie nouă, ci vechea construcţie şi terenul intabulat la topo 1-2 b/1 şi 1-2/b/2 şi ca atare, în legătură cu acestea trebuia să se pronunţe conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, pârâta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta solicitând schimbarea ei în sensul respingerii contestaţiei.
Prin Decizia civilă nr. 106 din 14 iulie 2003 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că actul prin care reclamanţii l-au contestat este adresa nr. 5366 din 30 octombrie 2002, emisă de către Primarul Primăriei comunei Lenauheim, care nici în formă şi nici în conţinut nu poate fi asimilată deciziei sau dispoziţiei prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi ca atare acţiunea reclamanţilor trebuie să fie respinsă.
Reclamanţii au formulat recurs împotriva acestei decizii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost greşit aplicate întrucât antecesorii lor au fost proprietarii unei suprafeţe de teren şi ai unei case care a fost transcrisă într-o altă carte funciară ca urmare a exproprierii în baza Legii nr. 187/1945 (foştii proprietari, fiind de etnie germană, au fost expropriaţi, indiferent de mărimea proprietăţii).
Mai susţin recurenţii că la un interval de timp de 6 luni după ce au primit notificarea, în mod cu totul nelegal pârâta Primăria a dat în folosinţa Cooperativei de consum o suprafaţă de 2000 mp din terenul revendicat de reclamanţi.
Se mai arată de către recurenţi că în mod nelegal instanţa de apel a interpretat legea considerând că la notificarea formulată de către ei, cel ce trebuia să răspundă era Cooperativa de consum şi nu Primăria.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, la data de 8 mai 2001 reclamanţii au depus prin executorul judecătoresc o notificare către Primăria comunei Lenauheim prin care solicitau restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. cu nr. 1187, nr. top 1-2/b/1 şi 1-2/b/2 compus din casă (cu număr de înscriere 4, foaie cadastrală nr.599, curte şi teren aferent, în suprafaţă de 4884 mp, adică două parcele de câte 679 stj fiecare.
La această notificare pârâta, cu depăşirea termenului de 60 zile (prevăzut de art. 23) a trimis reclamanţilor răspunsul înregistrat sub nr. 5366 la data de 30 octombrie 2001 în care arată că întrucât a constatat existenţa unei construcţii cu destinaţie de magazin, proprietatea Cooperativei de consum Lenauheim, apreciază că aceasta este competentă să soluţioneze notificarea.
În legătură cu această adresă de răspuns prin care pârâta a apreciat că proprietatea ar aparţine Cooperativei de consum, urmează a constata că pârâta se contrazice chiar prin „motivele de apel" în care arată că ceea ce s-a transmis în folosinţa Cooperativei de consum este doar o suprafaţă de 2000 mp şi conchide „noi suntem abilitaţi să soluţionăm numai cererea pentru cea de-a doua parcelă topografică".
Cu toate acestea, instanţa de apel, ignorând chiar cele relatate de către pârâtă care recunoştea în apel că trebuie să rezolve notificarea pentru „cea de a doua parcelă", apreciază că pârâta nu are competenţa să rezolve notificarea.
Mai este de reţinut că prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 au o formulare imperativă, în sensul că stabilesc că „în termen de 60 zile de la data înregistrării notificării unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Ori în cazul în speţă termenul în care a fost formulat răspunsul la notificare a fost de peste 5 luni, deci cu mult peste 60 zile, forma răspunsului nu a fost cea cerută de lege, iar motivarea nu a fost în legătură cu obiectul notificării.
Este de reţinut în plus voinţa legiuitorului ca drepturile persoanei îndreptăţite la restituire să fie respectate, având în vedere prevederile alineatului 2 al articolului mai înainte menţionat, în care se arată că aceasta „are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire în natură, în acest scop ea va fi invitată în scris".
Neefectuându-se întreagă această procedură prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi reţinând şi faptul că stabilirea măsurii concrete de restituire în natură sau în echivalent a imobilului este de atributul deţinătorului bunului (emitentul deciziei sau dispoziţiei) instanţa nu are competenţa ca în această fază a procedurii de restituire a imobilului să impună conţinutul răspunsului şi va constata că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a obligat pe pârâtă să rezolve notificarea în sensul prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, fără a preciza măsura care se impune.
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul formulat de către reclamanţi, a modifica Decizia recurată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii K.P., K.M. şi V.A.I. împotriva deciziei civile nr. 106 din 14 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Modifică Decizia atacată în sensul respingerii apelului formulat de pârâţii Primarul comunei Lenauheim şi Consiliul Local Lenauheim.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3812/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3810/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
