ICCJ. Decizia nr. 4284/2003. Civil. Daune - 504 Cod procedura penala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

-SECŢIA CIVILĂ-

Decizia nr. 4284

Dosar nr. 1799/2003

Şedinţa publică de la 8 iunie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 1. Reclamantul B.G., la data de 2 martie 2001, a înregistrat acţiunea contra Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, prin care a solicitat:

- 2 miliarde lei contravaloarea daunelor materiale produse prin arestarea ilegală în perioada 10 februarie – 6 martie 1997 şi

- 3 miliarde lei daune morale pentru lipsirea de libertate în aceeaşi perioadă.

Acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiilor art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., izvorând din eroarea judiciară comisă contra reclamantului.

Se relevă, în esenţă, în cererea de chemare în judecată că:

- în 1995 s-au efectuat cercetări pentru dare de mită şi furt, dispunându-se clasarea pe prima faptă şi restituirea la poliţie, pentru completarea cercetărilor, pentru furt:

- timp de peste 2 ani dosarul a rămas în nelucrare, iar la 5 februarie 1997, i s-a prezentat reclamantului materialul de urmărire penală, fiind înaintat Parchetului cu propunere de trimitere în judecată;

- ulterior, la 10 februarie 1997 a fost arestat preventiv şi trimis în judecată, iar, prin încheierea din 16 februarie 1997 a Tribunalului Braşov, a fost revocată măsura arestării;

- prin sentinţa penală nr. 746 din 18 martie 1999, după 2 ani, a fost achitat, în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi i s-a aplicat o amendă administrativă, soluţie infirmată prin decizia nr. 791/A din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Braşov care a dispus achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., menţinută prin decizia penală, definitivă, din 9 februarie 2000 a Curţii de Apel Braşov, care a respins recursul Parchetului;

- se invocă tracasarea timp de aproape 5 ani (1995 – 2000) în procesul penal, arestarea ilegală, pierderea întregii averi pentru subzistenţă şi apărare, încălcarea art. 5 din CEDO, art. 20 şi art. 23 din Constituţie şi art. 504 – 506 C. proc. pen.

Relativ la daunele materiale se arată că reclamantul după arestare şi-a pierdut clientela atelierului de vulcanizare, care avea un bun vad comercial şi că a vândut toată averea imobiliară şi mobiliară, de 2 miliarde lei, pentru plata datoriilor. Distinct de această daună materială reclamantul pretinde şi un prejudiciu moral de 3 miliarde lei generat de:

- presiunea psihică timp îndelungat în procesele penale;

- uzura cotidiană a acestora şi stresul major care i-au creat căderi depresive, cu grave consecinţe asupra profesiei, familiei şi prezenţei sale sociale;

- lipsirea de libertate cu efectele foarte grave pe plan fizic şi psihic şi, mai ales, al existenţei profesionale, şi altele.

2. Prin sentinţa civilă nr. 473/S/2002 Tribunalul Braşov a admis, în parte, acţiunea şi a obligat Statul Român la 250 milioane lei cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de daune materiale, reţinându-se, în esenţă, că:

- „orice persoană, care a fost victima unei erori judiciare ori a unei arestări ilegale, este îndrituită la reparaţii pentru paguba pricinuită acesteia, indiferent de situaţia produsă a erorii judiciare”;

- „reglementarea cadru, în această materie, o reprezintă art. 48 alin. (3) din Constituţie, care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile comise în procesele penale”,

- „referitor la cuantumul daunelor morale se apreciază că, în raport de importanţa valorilor lezate: libertatea individuală, demnitatea şi onoarea, de suferinţele produse pe plan moral, social şi profesional, suma de 250 miliarde lei este suficientă pentru a realiza o justă reparaţie a prejudiciului suferit de reclamant”, iar

- „în ce priveşte prejudiciul material reclamantul nu l-a probat, ca fiind o consecinţă directă a arestării sale nelegale”.

Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 10/Ap din 13 februarie 2003, a respins toate cele trei apeluri declarate de părţile în proces şi de procuror, reţinând că:

- s-a comis o eroare judiciară neimputabilă reclamantului, iar, lipsirea de libertate ilegală atrage răspunderea statului în baza art. 483 din Constituţie şi art. 504 C. proc. pen.;

- evaluarea prejudiciului moral s-a făcut judicios, suma acordată fiind echitabilă şi suficientă, iar hotărârea este, prin ea însăşi, o reparaţie morală acordată reclamantului”, însă

- în privinţa daunelor materiale, acesta nu a „demonstrat existenţa unui raport e cauzalitate între arestarea preventivă nelegală şi pierderile materiale despre care reclamantul face vorbire”.

3. Contra deciziei au declarat recurs ambele părţi şi procurorul, ca şi în apel, formulând, în esenţă, aceleaşi critici.

3.1. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, care a mandatat Direcţia Finanţelor Publice Braşov, pe temeiul din art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că:

- soluţia din apel este netemeinică întrucât a menţinut în continuare soluţia instanţei de fond şi a considerat că reclamantul este victima unei erori judiciare” şi

- daunele morale nu sunt justificate şi nici probate.

3.2. Reclamantul, pe temeiul, generic consemnat, din art. 299 – 316 C. proc. civ., fără a califica în cazurile din art. 304 C. proc. civ. motivele, susţine, în esenţă, că:

- suma de 250 miliarde lei, „nu acoperă nici cel puţin suma ce m-a costat pe mine cu toate cheltuielile, de avocaţi şi alte cheltuieli anexe să scap de puşcărie,

- există un raport de cauzalitate direct între arestarea ilegală a sa şi daunele materiale produse şi probate, publicitatea negativă din media scrisă şi TV, care a îndepărtat clientela, precum şi intervenţia poliţiştilor de la Braşov la taximetrişti spre a-i determina să nu mai aducă clienţi la atelier sunt elemente dovedite în acest sens.

3.3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 9 şi 11 C. proc. pen., a susţinut că:

- arestarea a fost legală şi reclamantul nu a fost victima unei erori judiciare, la data arestării fapta fiind dovedită, iar măsura arestării a fost revocată, ulterior, de Judecătoria Braşov, instanţa de recurs respingând recursul parchetului;

- Judecătoria Braşov a confirmat rechizitoriul în ce priveşte vinovăţia şi fapta, dar a aplicat art. 181 C. pen. şi l-a achitat pe inculpat, iar instanţa de apel şi apoi cea de recurs au dispus achitarea pe fond în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- reclamantul era recidivist şi „în permanent conflict cu legea penală”, acesta fiind „profilul uman şi social al reclamantului la care trebuia să se raporteze instanţa de fond;

-„chiar dacă reclamantul a suferit că a fost arestat, ceea ce este firesc şi comun tuturor celor care sunt privaţi de libertate, suferinţa sa trebuie raportată la legalitatea măsurii arestării preventive … astfel că ea nu poate constitui un temei juridic al pretenţiilor contra statului”.

4. Recursurile sunt nefondate.

4.1. Instanţa de apel a analizat corect şi complet materialul probator, calificând judicios răspunderea obiectivă specială a Statului, în dispoziţiile constituţionale şi în cele din codul de procedură penală. De asemenea, în apel s-a examinat atent condiţiile de admisibilitate ale răspunderii statului, prevăzute în art. 504 alin. (1) C. proc. pen. , în limitele stabilite de Curtea Constituţională prin decizia nr. 45/1998, invocată şi în decizia recurată.

4.2. Este inadmisibil ca în acţiunea, întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. şi pe art. 48 alin. (3) din Constituţie, să se repună în discuţie legalitatea arestării preventive, a deciziei irevocabile de achitare şi alte aspecte irelevante privind starea de recidivă şi de conduită anterioară a recurentului, aşa cum se relevă în recursul parchetului. Odată ce s-a decis, irevocabil, achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. , evident că lipsirea de libertate, prin arestare, este ilegală, astfel că nu se poate primi teza parchetului prin care se încearcă a se acredita ideea că „la data arestării fapta era dovedită”.

În sfârşit, în ambele recursuri, ale Parchetului şi Ministerului Finanţelor, se susţine că daunele morale nu sunt justificate, iar suferinţa reclamantului prin arestare nu poate constitui temei al daunelor morale, întrucât măsura, la acea dată, era legală.

Aceste susţineri sunt, evident, simple afirmaţii, ilustrând complezenţa declaraţiilor de apel şi, apoi, de recurs, a celor două autorităţi publice, raportat la îndatorirea constituţională de a respecta şi de a se supune unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care consacră autoritatea de lucru judecat, la rangul de lege.

4.3. Cu privire la recursul declarat de reclamant, sub ambele aspecte, întinderea daunelor morale şi existenţa celor materiale, în sinteză, se reţine că ambele instanţe au dat:

- o justă apreciere probelor şi o corectă evaluare a criteriilor de determinare echitabilă şi proporţională a sumei compensatorii de 250 milioane lei cu titlu de daune pentru prejudiciul moral complex produs prin arestarea ilegală a inculpatului şi purtarea sa, timp de aproape 5 ani, într-un proces penal, în care, în final, s-a decis, irevocabil, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. , precum şi

- o completă analiză a probelor complexe relative la daunele materiale pretinse pe acelaşi temei al răspunderii delictuale, prevăzută de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 şi art. 999 C. civ., reţinând că nu sunt întrunite, cumulativ condiţiile acestui tip de răspundere, cu referire specială la absenţa raportului de cauzalitate între arestarea ilegală şi încetarea activităţii sale comerciale la atelierul de vulcanizare, prin pierderea clientelei, ca efect al pierderii onorabilităţii comerciale şi a onestităţii cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, de reclamantul B.G., precum şi recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 10/Ap din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4284/2003. Civil. Daune - 504 Cod procedura penala. Recurs