ICCJ. Decizia nr. 4577/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4577
Dosar nr. 204/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 243/7 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă, astfel cum a fost modificată, acţiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Galaţi. S-a dispus obligarea pârâtei să retrocedeze reclamantei, în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, terenul în suprafaţă de 500,85 mp situat în municipiul Galaţi, identificat topometric prin schiţa anexă la raportul de expertiză administrat în cauză despre care s-a arătat că face parte integrantă din hotarâre.
Instanţa a reţinut că reclamanta este unica moştenitoare a bunicului ei paternS.Ş., cel care a fost proprietarul terenului începând din anul 1941.
Din 1966 terenul a trecut în stapânirea de fapt a statului, fără a exista însă vreun titlu valabil din punct de vedere formal – juridic.
Tribunalul a reţinut că preluarea a fost abuzivă chiar în raport cu normele juridice specifice perioadei respective, astfel încât dispoziţiile art. 480 C. civ. sunt pe deplin aplicabile şi justifică retrocedarea bunului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul susţinând că a existat o ofertă de donaţie din partea autorului reclamantei astfel încât măsura retrocedării bunului nu este legală, iar acţiunea reclamantei apare ca prematur introdusă în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 733/23 septembrie 2002 a respins apelul ca nefondat.
S-a reţinut că restituirea în natură a terenului este justificată, nefacându-se dovada trecerii acestuia în proprietatea statului cu un titlu legal, astfel încât hotarârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reiterând critica referitoare la existenţa unei oferte de donaţie în favoarea statului ceea ce, în opinia recurentului, nu permite, din punct de vedere legal, retrocedarea bunului în natură.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de susţinerile părţilor, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta a folosit iniţial procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 formulând notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Galaţi cu nr. 2662/2 aprilie 2001.
Acestei notificări, pârâtul i-a răspuns cu adresa nr. 19.358/11 aprilie 2001 arătând că imobilul nu poate fi restituit în absenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea donaţiei în favoarea statului.
În aceste condiţii reclamanta a formulat prezenta acţiune, iar la dosarul de fonds-a depus adresa nr. 568/7 februarie 2002 a Consiliului judeţean Galaţi din care rezultă expres că nu există nici un decret de expropriere sau ofertă de donaţie referitoare la terenul în litigiu.
În consecinţă, susţinerile constatate ale pârâtului, nesusţinute de absolut nici o dovadă, în sensul că ar exista o ofertă de donaţie cu privire la terenul respectiv nu au nici o relevanţă. De altfel nici măcar pârâtul nu susţine că ar exista un contract de donaţie, singurul care ar fi putut produce efecte, ci doar o manifestare unilaterală de voinţă fără consecinţe juridice.
Aşa fiind, se constată că soluţia de admitere a acţiunii în revendicare este legală şi temeinică, pârâtul neputând opune reclamantei nici un fel de titlu.
În raport cu aceste împrejurări, recursul declarat de pârât urmează a fi respins ca nefondat conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 733/R din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4585/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 457/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs → |
---|