ICCJ. Decizia nr. 464/2003. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 464.

Dosar nr. 3223/2003

Şedinţa publică din 11 noiembrie2003

Asupra recursului de faţă constată următoarele:

1. La data de 19 februarie2002 reclamanta S.C. R.O.L. SRL a înregistrat la Tribunalul Braşov acţiunea contra pârâtei S.C. P.C.N.D.N. S.A. având ca obiect:

- „obligarea pârâtei la încetarea folosirii mărcii R.R.r.– atât în reţeaua INTERNET, cât şi în oricare altă reţea de distribuire, recepţie şi stocare informaţie, precum şi pe toate documentele, actele şi însemnările sale;

- obligarea pârâtei la încetarea folosinţei denumirii de domeniu R.O., atât în reţeaua INTERNET, cât şi în oricare altă reţea de distribuire, recepţie şi stocare informaţie, precum şi pe toate documentele, actele şi însemnările sale;

- obligarea pârâtei la publicarea pe propria-i cheltuială a unei informări publice, legată de încetarea funcţionării portalului R.O. pe INTERNET, precum şi a mărcii R., în care să arate expres că cele două denumiri au fost folosite în mod ilegal şi că aparţin subscrisei reclamante;

- obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 500.000 USD, pentru toată perioada cât a folosit, în mod nelegal marca R. ;

- dispunerea de către instanţă, a confiscării produselor pârâtei ce poartă marca R., precum şi a materialelor şi a echipamentelor ce au folosit la încălcarea drepturilor reclamantei, respectiv întreaga aparatură şi reţea de calculatoare, în baza unei inventarieri prealabile, precum şi înştiinţarea prin publicitate lărgită, despre această încălcare, pentru încunoştiinţarea tuturor terţilor contractanţi sau interesaţi, pe această direcţie".

Reclamanta a stabilit cadrul procesual şi a fixat temeiul de drept al acţiunii în art. 36, art. 84 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 84/1990, precum şi art. 5 lit. b) şi art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

2. Prin încheierea din 24 aprilie 2002 Tribunalul Braşov, secţia comercială „transferă cauza la secţia civilă" întrucât „dreptul dedus judecăţii este de natură civilă", iar prin sentinţa civilă nr. 546/8 din 18 noiembrie 2002 aceeaşi instanţă respinge acţiunea ca nefondată.

Hotărârea primei instanţe este confirmată prin Decizia civilă nr. 19/Ap din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, fără a mai fi examinată natura juridică a acţiunii – dacă este civilă sau comercială.

Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dar, înainte de a intra în dezbateri, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor, conform art. 304 pct. 3 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ. natura juridică a acţiunii şi, în consecinţă, competenţa materială a judecării acesteia.

3. Recursul este întemeiat pentru motivul invocat din oficiu de instanţă.

3.1. Obiectul cererii îl constituie săvârşirea unor fapte de concurenţă comercială neloială, iar temeiul juridic fixat de recurentă este cel relativ la exploatarea comercială a mărcii înregistrate conform Legii nr. 84/1991 şi la sancţionarea unor fapte de concurenţă neloială prevăzute în art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 11/1991.

3.2. Părţile în litigiu sunt două societăţi comerciale, adică doi comercianţi, definiţi ca atare, prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ceea ce atrage prezumţia de comercialitate asupra tuturor actelor şi faptelor juridice săvârşite de acele societăţi comerciale.

3.3. Marca face parte din fondul de comerţ, ca fiind un bun mobil încorporal, astfel că orice litigiu având ca obiect marca sau exploatarea ei are natură comercială.

3.4. În sfârşit, în acord cu doctrina şi jurisprudenţa, Curtea reţine că au caracter obiectiv comercial toate actele de concurenţă, aşa încât acţiunea în concurenţă neloială aparţine jurisdicţiei comerciale, cât timp art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale se referă la comercianţi, iar art. 2 la acte sau fapte contrare uzanţelor …în activitatea comercială.

Drept urmare, comerciantul care exercită o asemenea acţiune îşi apără fondul de comerţ.

3.5. Aparţinând justiţiei comerciale, acţiunea, la data introducerii cererii şi, apoi, la data judecării apelului, nu putea face decât obiectulrecursului, căci, în materie comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. , până la 28 august 2003, nu exista calea de atac a apelului.

Or, calificând acţiunea drept civilă, instanţa a judecat calea de atac drept apel, deşi un asemenea grad de jurisdicţie nu era prevăzut de lege la data de 4 aprilie 2003 când s-a pronunţat Decizia recurată, astfel că, potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. , ea este nulă, urmând a fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare curţii de apel, conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. II din OUG nr. 58/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. R.O.L. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 29 din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, de către secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi11 noiembrie2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 464/2003. Civil