CSJ. Decizia nr. 5054/2003. Civil. Nulitate contract vînzare-cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5054
Dosar nr. 1024/2003
Şedinţa publică de la 9 iunie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti sub nr. 10.043 din 10 iunie 1999, reclamanţii A.M., B.E. şi R.D.N. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţiile edificate pe el, să se constate nulitatea absolută a certificatului de constatare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 0462 din 31 octombrie 1995, emis de Ministerul Transporturilor, evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi cu Primăria sectorului 1, cu privire la imobilul menţionat mai sus.
Reclamanţii au mai arătat că au fost puşi în posesia imobilului şi că au deschis rol fiscal pentru el, dar pârâta refuză să-l părăsească, motivând că deţine titlu de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 13.428 din 10 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 1 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv, prin decizia nr. 602/A din 24 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost declarat nul, prin decizia nr. 2718 din 19 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 5148/1999.
În acest dosar s-a depus o precizare şi completare a acţiunii de către reclamanţi, solicitându-se constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 236 din 12 aprilie 1996, nr. 163 din 31 martie 1998 şi respectiv nr. B046 din 22 iunie 1999 încheiate între fostul F.P.S. şi Asociaţia P.T. , având ca obiect vânzare de acţiuni, nulitate motivată de existenţa unei cauze şi a unui obiect ilicit.
Tot în această fază procesuală, societatea pârâtă a formulat o cerere de chemare în garanţie a Fondului Proprietăţii de Stat şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi apărată de evicţune şi a obţine despăgubiri pentru eventualul prejudiciu suferit. Cererea a fost modificată ulterior, solicitându-se scoaterea din cauză a F.P.S. şi introducerea A.P.A.P.S., înfiinţată prin O.U.G. nr. 296 din 30 decembrie 2000.
Asociaţia Salariaţilor P.A.S. P.T. a depus, la rândul său, o cerere de intervenţie în interes propriu, motivată pe faptul că acţiunea reclamanţilor tulbură dreptul lor de proprietate, dobândit prin cumpărarea de acţiuni.
Cauza a fost soluţionată, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1751 din 21 noiembrie 2001, astfel: s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă şi s-a respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Asociaţia P.A.S.P.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, reclamanţii nu au dovedit că sunt succesorii titularului iniţial al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nici nu au făcut dovada transcrierii sentinţei civile nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, pentru a fi opozabilă celorlalte părţi.
S-a mai reţinut că nu s-a făcut existenţei cauzei şi obiectului ilicit al celor trei contracte de vânzare-cumpărare pentru a se constata nulitatea lor.
Comparând titlurile părţilor, instanţa a stabilit că, deşi titlul reclamanţilor este mai vechi, el nu a fost transcris, iar titlul pârâtei este mai caracterizat, fiind valid şi transcris la 15 iulie 1997.
Ca o consecinţă a celor de mai sus, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 492/A din 4 noiembrie 2002.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, lipsa legitimării active în acţiunea în revendicare este justificată de faptul că nu s-a clarificat situaţia tuturor moştenitorilor faţă de autorul iniţial B.A. În acest sens, s-a constatat că certificatul de calitate de moştenitor nr. 212/1996 privind pe defunctul B.A. nu se pronunţă asupra soţiei supravieţuitoare a acestuia, nefiind lămurită starea civilă a defunctului la data decesului. S-a mai reţinut că, un certificat de moştenitor emis ulterior, după decesul soţiei autorului nu este suficient pentru a acoperi inadvertenţele din certificatul de moştenitor al defunctului B.A.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a înlăturat criticile reclamanţilor, reţinând că, atât din sentinţa invocată de acesta ca titlu cât şi din celelalte înscrisuri depuse, nu rezultă identitatea imobilului în litigiu, respectiv o descriere a compunerii lui, cu suprafeţe, vecinătăţi, existând neconcordanţe şi neclarităţi chiar sub aspectul situării lui la numărul de stradă invocat de reclamanţi.
S-a confirmat constatarea instanţei de fond privind validitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deţinut de pârâtă şi validitatea celor trei contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, chestiune examinată prin prorogare de competenţă, în temeiul art. 17 C. proc. civ. (cererea fiind de competenţa unei instanţe comerciale).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, prin două cereri separate, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Înaintea expunerii argumentelor din cele două cereri de recurs se impune lămurirea situaţiei persoanelor care apar în calitate de recurente, ca urmare a decesului, pe parcursul desfăşurării litigiului, a doi dintre reclamanţii iniţiali.
Astfel, reclamanta A.M. a decedat la data de 14 octombrie 2001 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999 al Tribunalului Bucureşti) şi are ca succesori legali pe T.A.I., A.G. şi A.R.Ş., în calitate de fii, conform certificatului de moştenitor nr. 5 din 14 ianuarie 2002, depus în copie în dosarul instanţei de apel. Succesoarea T.A.I. a decedat şi ea la data de 16 aprilie 2003 (conform certificatului de deces depus în recurs), având ca unică moştenitoare legală pe fiica sa O.R.A., conform certificatului de moştenitor nr. 22 din 6 iunie 2003, depus în recurs.
Reclamanta B.E. a decedat la data de 11 aprilie 1999 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999 al instanţei de fond), având ca succesori pe T.A.I., ca nepoată de soră şi legatar universal pe A.G., nepot de soră şi legatar cu titlu particular şi pe A.R.Ş., nepot de soră şi legatar cu titlu particular, aşa cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor nr. 73 din 23 august 1999 depus în copie în dosarul nr. 5148/1999 al instanţei de fond.
Prin urmare, o cerere de recurs este formulată de succesorii în viaţă ai reclamantelor B.E. şi A.M., respectiv de A.G., A.R.Ş. şi O.R.A., iar a doua cerere de recurs este formulată de reclamantul iniţial R.N., acesta din urmă fiind cumpărător de drepturi litigioase de la A.B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12 din 5 ianuarie 1999, depus în copie la dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului 1. A.B. este soţia supravieţuitoare a lui E.B., care a fost fratele celor două reclamante iniţiale B.E. şi A.M. şi fiul proprietarului iniţial al imobilului B.A. Această calitate rezultă din certificatul de calitate de moştenitor nr. 212 din 28 noiembrie 1996 aflat în copie în dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului 1.
În cererea de recurs formulată de T.A.I. (decedată ulterior, aşa cum s-a arătat mai sus), de A.R.Ş. şi de A.G. se arată că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, se arată că este greşită susţinerea instanţei privind lipsa transcrierii sentinţei civile nr. 5002/1998 a Judecătoriei sectorului 1, dovada existând la dosar; transcrierea s-a operat sub nr. 18.087 din 18decembrie 1998, devenind opozabilă erga omnes.
Se critică faptul că instanţa nu a examinat acţiunea reclamanţilor, rezumându-se să analizeze actele care au stat la baza pronunţării sentinţei nr. 5002/1998, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Recurenţii susţin că şi-au dovedit, cu înscrisurile depuse în cauză, legitimarea procesuală activă, respectiv calitatea de succesori ai proprietarului iniţial al imobilului în litigiu.
În legătură cu soţia defunctului, recurenţii susţin că aceasta era predecedată la data morţii lui B.A., iar regimul matrimonial la acea vreme (în anul 1948) era cel al separaţiunii bunurilor, astfel că A.B.R. nu are nici o legătură cu cauza.
Recurenţii critică instanţa de apel pentru că nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a lămuri chestiunile privind identificarea şi descrierea imobilului în litigiu (teren şi construcţii), astfel că, fără suport probator, a reţinut nevalabilitatea titlului reclamanţilor şi a respins acţiunea.
Recurenţii reclamanţi mai critică decizia instanţei de apel şi pentru că este lipsită de temei legal deoarece reţine că titlurile pârâţilor sunt valabile. Se invocă din nou caracterul ilicit al obiectului celor trei contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, precum şi faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei nu constituie un titlu de proprietate valid.
În recursul reclamantului R.N. se critică decizia instanţei de apel pentru că a ignorat înscrisurile depuse pentru identificarea imobilului, respectiv un act eliberat în anul 1944 de Secţiunea Cărţilor Funciare şi a Cadastrului Funciar, precum şi o încheiere de îndreptare a erorii materiale din sentinţa civilă nr. 5002/1998 privind suprafaţa terenului revendicat de 1022 mp.
În finalul acestui recurs se susţine invaliditatea titlului invocat de societatea pârâtă şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, pe temeiul întregului probatoriu administrat de reclamanţi în acest sens şi ignorat de instanţă.
În recurs s-a depus o cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei intimate de către P.P., în calitate de acţionar principal la societatea pârâtă.
Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că sentinţa civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 nu este opozabilă celorlalte părţi şi, mai ales, pârâtei pentru că nu ar fi transcrisă. Reclamanţii recurenţi au făcut dovada transcrierii în registrul de transcripţiuni, sub nr. 18087 din 18 decembrie 1998, conform menţiunii aflate pe copia depusă la dosarul nr. 504/2002 al instanţei de apel.
În ce priveşte legitimarea procesuală activă, situaţia reţinută de instanţa de apel este corectă sub aspectul neclarităţii statutului civil al proprietarului iniţial al imobilului, respectiv al lui B.A., la data decesului său.
Recurenţii susţin că soţia acestuia, respectiv A.B.R. era predecedată, dar nu au dovedit acest aspect. În virtutea rolului său activ, instanţa de apel era datoare să ceară reclamanţilor lămurirea situaţiei şi nu să constate existenţa acestei neclarităţi.
Pe de altă parte se impune şi lămurirea calităţii şi drepturilor succesorale ale defunctei A.B., soţia supravieţuitoare a lui E.B., fiul moştenitor al lui B.A., de la care a cumpărat drepturi litigioase recurentul reclamant R.D.N. Urmează a se depune, în acest scop, certificatul de moştenitor emis în dosarul nr. 620/1992 al notariatului de Stat sector 1 Bucureşti, despre care se face o menţiune în certificatul de calitate de moştenitor nr. 212 din 28 noiembrie 1996 privind pe defunctul B.A.
În virtutea aceluiaşi rol activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanţa de apel avea datoria să ceară reclamanţilor lămurirea tuturor chestiunilor legate de legitimarea lor procesuală.
Pe fond, instanţa de apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize judiciare tehnice de identificare completă a imobilului ce face obiectul litigiului, respectiv teren şi construcţii, atât pentru lămurirea situării sale administrative, cât şi sub aspectul suprafeţelor, componenţei construcţiilor, vecinătăţilor, destinaţiei actuale, nefiind suficientă simpla constatare a lipsei acestor elemente pentru o temeinică şi legală soluţionare a cauzei.
Prin urmare, se impune completarea probatoriului în sensul celor arătate mai sus, lămurindu-se şi inadvertenţa sesizată de instanţa de apel dintre Ordonanţa de adjudecare nr. 7124/1910 în care se menţionează poziţionarea imobilului la nr. 52, ca şi în procesul verbal de punere în posesie din 10 ianuarie 1911 şi menţiunea din procesul verbal de intabulare a imobilului încheiat la 29 februarie 1944 privind situarea imobilului la nr. 44.
Pentru toate aceste considerente, întrucât este necesară completarea probatoriului, se vor admite ambele recursuri ale reclamanţilor, se va casa decizia instanţei de apel şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de [art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de A.G., A.R.Ş. şi O.R.A. şi de R.N. împotriva deciziei nr. 492/A din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6684/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 373/2003. Civil. Conflict de munca (plata dif... → |
|---|
