CSJ. Decizia nr. 51/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 51/2003
Dosar nr.993/2002
Şedinţa publică din15 ianuarie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii M.S.şi M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă M.L.personal şi asistată de avocat M.C., precum şi intimatul-reclamant B.V., reprezentat de avocat P.I., lipsind recurentul-pârât M.S..
Procedura completă.
Avocat M.C. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii sau casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat P.I. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluziiîn sensul respingerii recursului ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la 13 aprilie 1999, reclamantul B.V. din Cluj Napoca str.Crişan nr.15, a chemat în judecată civilă pe pârâţii M.S.şi M.L.din aceiaşi localitate str.Borşa nr.5-7, cerând ca în contradictoriu cu aceştia să se dispună anularea contractului de întreţinere încheiat între defuncta O.R.pe de o parte şi pârâţi pe de altă parte la 25 ianuarie 1999, anularea testamentului defunctei O.R.în favoarea aceloraşi pârâţiautentificat de notarul public la 25 ianuarie 1999, constatându-se ca valabil testamentul anterior autentificat prin încheierea nr.1677 din 16 februarie 1987.
Reclamantul a cerut totodată radierea menţiunilor înscrise în C.F. nr.19280 Cluj nr.top 22155/1/1 sub B 9,10, 11 şi C 8 în favoarea pârâţilor şi evacuarea acestora din imobilul situat în Cluj Napoca str.Cîmpului nr.135 – fost proprietate a defunctei.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a afirmat că în calitate de fiu natural al R.O., deşi înfiat cu efecte depline de B.A.şi E., a întreţinut cu mama firească relaţii normale de afecţiune, confirmate şi prin instituirea sa ca moştenitor testamentar asupra întregii averi prin testamentul autentificat sub nr.1677 din 16 februarie 1987.
Reclamantul a pretins însă că în condiţiile îmbolnăvirii în ultimii ani de viaţă, diagnosticată cu cancer şi posibile meztastaze cerebrale, când se afla în faza terminală şi era lipsită de discernământ a fost condusă de pârâţi la notarul public unde s-au încheiat acteleautentice a căror anulare o solicită.
Prin sentinţa civilă nr.7205 din 8 septembrie 1999 Judecătoria Cluj Napoca şi-adeclinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Cluj, avându-se în vederevaloarea şi obiectul litigiului.
În faţa Tribunalului Cluj, astfel învestit, reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţineredintredefunctaşipârâţipentrulipsaelementuluialeatoriu, întrucât aceştia din urmă aveau cunoştinţă la data încheierii despre iminenta morţii părţii contractante.
Pârâţii au contestat susţinerile reclamantului susţinând că defuncta avea discernământul păstrat la data facerii actelor.
Soluţionând cauza în fond prin sentinţa civilă nr.157 din 9 aprilie 2001, Tribunalul Cluj – Secţia Civilă a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actelor atacate şi valabilitatea testamentului anterior al defunctei în favoarea reclamantului şi a dispus radierea înscrierilor din C.F. pe baza actelor nule şi evacuarea pârâţilor din imobilul defunctei O.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a stabilit din probele cu înscrisurimedicaleşi medico-legale, declaraţii de martori ca şi din raportul de expertiză medico-legală efectuat la cererea părţilor, că la data facerii contractului de întreţinere şi al testamentului în favoarea pârâţilor, anume la 25 ianuarie 1999, O.R.decedată la 13 februarie 1999, suferea de sindrom psihoorganic survenit în cadrul afecţiunii neoplazice cu metastaze cerebrale în stadiu terminal, nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conţinutului şi mai ales asupra consecinţelor juridice ce decurg din actele încheiate, neavînd capacitatea psihică de a face acte de dispoziţie, aşadar era lipsită de discernământ.
Curtea de Apel Cluj – secţia civilă a confirmat hotărârea primei instanţe prin Decizia civilă nr.197 din 8 noiembrie 2001, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâţii M.S.şi M.L.
Pentru a decide astfel, în raport de motivele apelului, instanţa de apel a statuat că dreptul la acţiunea în nulitatea contractului de întreţinere aparţine atât părţilor contractante cât şi succesorilor acestora, sau părţilor care ar justifica un interes legitim, aşa dar şi reclamantului pe care defuncta l-a desemnat drept legatar universal prin testamentul autentificat sub nr.1677 din 16 februarie 1987, în considerarea calităţii sale de fiu natural, abandonat şi înfiat de alte persoane, cu care a restabilit ulterior legături fireşti.
Totodată s-a considerat că în raport de întregul material probator univoc în dovedirea lipsei de discernământ al R.O. la facerea actelor atacate, atestarea notarului public instrumentator în sensul contrar nu are relevanţă acesta neavând calitatea de a stabili discernământul ci numai aceea de a consemna declaraţia de voinţă a părţii.
Împotrivahotărârii de mai sus, au declarat recurs pârâţii M.S.şi M.L. Invocând aplicarea greşită a legii, apelanţii au susţinut în esenţă că în conformitate cu dispoziţiile art.949 şi 953 din C.civ.,întrucât partea nu a fost declarată incapabilă prin lege, consimţământul său nu a fost dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol, actele de dispoziţie ale acesteia sunt pe deplin valabile.
Totodată s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru corecta soluţionare a pricinii şi anume asupra unei contraexpertize mecdico legale menite să lămurească aspecte esenţiale în legătură cu evoluţia sindromului psiho-organic şi ale metastazelor cerebrale şi ale consecinţelor auspra momentului instalării lipsei de discernământ.
Recursul nu este fondat.
Capacitatea de a contracta cât şi consimţământul valabil al părţii care se obliga, sunt potrivit dispoziţiilor art.948 C.civ. şi ale prevederilor explicite din Decretul nr.31/1954, condiţii esenţiale pentru valabilitatea actelor juridice, lipsa oricăreia dintre ele fiind sancţionată cu nulitatea.
Aşa fiind în prezentadovedirii fără echivoc a lipsei discernământului părţii la data facerii actului din cauze de boală, nu se poate concepe existenţa consimţământului valabil ca expresie a libertăţii de voinţă.
Ori în cauză,concluzia a fost impusă pe baza constatărilor ştiinţifice medico-legale constante, întemeiate pe acte medicale oficiale întocmite în succesiunea bolii, analizate şi atestate prin Raportul de constatare medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală- Laboratorul Exterior Cluj, prin Expertiza medico-legală psihiatrică eliberată de aceiaşi instituţie cât şi prin Raportul de noua expertiză medico-legală a Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti, prin lămurirea tuturor aspectelor referitoare şi la momentulabolirii discernământului bolnavei, plasat oricum înaintea dataei de 25 ianuarie 1999.
Aşa fiind recursul se va respinge ca nefondat cu consecinţa obligării recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.S.şi M.L.împotriva deciziei nr.197 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la 34.641.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.V.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi15 uanuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5103/2003. Civil. Contestatie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 510/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
