ICCJ. Decizia nr. 533/2003. Civil. Actiune in constatare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 533
Dosar nr. 951/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11.090 din 3 septembrie 1999, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti au fost admise acţiunea formulată de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti şi cererea de intervenţie formulată, în interes propriu, de intervenientul C.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A. Bucureşti, P.A., A.P. şi a fost constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1630 din 16 decembrie 1996, încheiat de pârâţi.
Apelul declarat de pârâţii P.A. şi A.P. a fost admis, prin Decizia nr. 585 A din 4 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a fost schimbată, în tot, sentinţa judecătoriei, în sensul respingerii acţiunii, precum şi a cererii de intervenţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 2337 din 30 octombrie 2002, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi intervenienţii C.A.M. şi C.E., împotriva deciziei tribunalului.
Împotriva ultimelor două hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând în esenţă că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că sunt vădit netemeinice, deoarece imobilul a fost vândut pârâţilor, într-o perioadă în care era interzisă vânzarea imobilelor ce făceau obiectul Legii nr. 112/1995, până la soluţionarea situaţiei lor juridice, iar ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a stabilit că imobilul fusese preluat de stat fără titlu, situaţie în care nu poate fi reţinută buna-credinţă a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul în anulare este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 3367 din 31 martie 1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.A. împotriva pârâtului Consiliul general al municipiului Bucureşti, care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, hotărâre care însă, nu este opozabilă pârâţilor din prezenta cauză, P.A. şi A.P., care nu au fost părţi în acel proces.
Acţiunea soluţionată prin sentinţa susmenţionată a fost înregistrată la data de 24 februarie 1997, ulterior datei de 16 decembrie 1996, când, prin contractul nr. 1630, S.C. A. S.A. Bucureşti vânduse pârâţilor P.A. şi A.P., apartamentul 2 al imobilului situat în Bucureşti, astfel că era exclus ca pârâţii cumpărători să fi fost de rea-credinţă.
Pe lângă faptul că în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu exista o acţiune în revendicare a imobilului, nu s-a făcut dovada că pârâţii cumpărători ar fi fost notificaţi de fostul proprietar, pentru a putea cunoaşte intenţia acestuia de a formula o astfel de acţiune.
În atare situaţie, se constată că, nefiind răsturnată prezumţia bunei-credinţe a cumpărătorilor, soluţiile pronunţate de tribunal şi de curtea de apel sunt legale şi temeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2337 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 530/2003. Civil. Sistare indiviziune. Recurs → |
|---|
