ICCJ. Decizia nr. 5360/2003. Civil. Succesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5360
Dosar nr. 1774/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 26 aprilie 1999 şi ulterior, la 19 octombrie 1999, prin două acţiuni conexate în cursul judecăţii, Consiliul local al comunei Lenauheim, judeţul Timiş a chemat în judecată pe O.M., O.V. şi K.M. cerând să se constate că succesiunea lăsată de defunctul K.I.K., decedat la 28 decembrie 1959 este vacantă şi că activul succesoral rămas cuprinde un imobil compus din: o casă şi 4316 mp teren, situat în comuna Lenauheim, identic cu p.t. nr. 383-384, din C.F. Lenauheim. Totodată, a cerut să fie dispusă evacuarea din imobil a pârâţilor O.M., O.V., rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra bunului pe numele celor doi pârâţi şi al intabulării acestui drept în favoarea statului.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 870 din 5 decembrie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 15 din 17 februarie 2003, a admis apelul reclamantului şi, schimbând parţial sentinţa, a admis în parte acţiunea referitor la capetele de cerere privind constatarea vacanţei succesorale, a activului succesoral rămas şi rectificarea cărţii funciare. Capătul de cerere privind evacuarea din imobil a pârâţilor O.M. şi O.V. a fost respins, ca nefondat, cu motivarea că aceştia au asupra bunului, un drept de folosinţă dobândit prin convenţia din 4 octombrie 1956, încheiată cu defunctul. Totodată, instanţa de apel a reţinut, în sensul art. 680 C. civ., absenţa, în speţă, a moştenitorilor legali sau testamentari şi inexistenţa dreptului de proprietate originar, invocat de pârâţii O.M. şi O.V. De asemenea, pe baza constatării că valoarea obiectului pricinii depăşeşte 150 milioane lei şi că, în speţă, este incident textul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în formă nemodificată, anterioară OUG nr. 138/2000, considerentele deciziei din apel apreciază ca nefondată excepţia invocată de apelanţi în sensul că n-ar fi dată competenţa de primă instanţă a tribunalului. Privind cheltuielile de judecată din apel, în baza art. 274, art. 276 C. proc. civ. s-a apreciat că pârâţii O.M. şi O.V. datorează reclamantului restituirea sumei de 37.112.000 lei reprezentând taxele judiciare de timbru şi onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii reclamantul şi pârâţii O.M. şi O.V. au declarat recurs bazat pe motive de nelegalitate. Reclamantul a invocat soluţionarea greşită a capătului de cerere privind evacuarea din imobil a pârâţilor O.M. şi O.V. Aceştia din urmă au cerut reformarea deciziei atacate întrucât a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială (era dată competenţa de primă instanţă a Judecătoriei) a dispoziţiilor art. 680 C. civ. (moştenirea nu este vacantă), a prevederilor art. 480 C. civ. (sunt proprietarii imobilului conform sentinţei civile nr. 7383/1994 a Judecătoriei Timişoara) şi a reglementărilor cuprinse în art. 274 C. proc. civ. (cuantumul cheltuielilor de judecată este excesiv).
Recursul pârâţilor este nefondat.
În raport cu valoarea obiectului litigiului, de 714.304.184 lei, preţuită la primirea acţiunii, 26 aprilie 1999, era dată competenţa de primă instanţă prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în forma sa avută anterior modificării textului prin OUG nr. 138/2000 (publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000). În consecinţă, litigiul era de competenţa Tribunalului Timiş, fiind, ca atare, neîntemeiată susţinerea pârâţilor recurenţi că hotărârea de primă instanţă a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe. Nu mai puţin, este nejustificată şi critica privind vacanţa succesorală de vreme ce defunctul n-a avut rude în grad succesibil, soţie supravieţuitoare sau legatari. Pârâta K.M. citată în proces, a opus cu fermitate absenţa vreunui interes şi chiar a legăturii de rudenie cu defunctul (f.55 dosar fond). Aşa fiind, în mod just instanţa de apel a făcut aplicaţia, în speţă, a dispoziţiilor art. 680 C. civ. potrivit cărora în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. De asemenea, temeinic şi legal a fost înlăturată pretenţia de proprietar a pârâţilor. Într-adevăr, sentinţa civilă nr. 7383/1994 a Judecătoriei Timişoara nu este opozabilă reclamantului, iar convenţia din 4 octombrie 1956 n-a transmis pârâţilor recurenţi dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu. În sfârşit, se constată că întrucât suma cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi pârâţii recurenţi a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., fără temei s-a cerut a fi redusă, recursul fiind, ca atare, în întregime, nefondat.
În schimb este întemeiat recursul reclamantului întrucât instanţa de apel cu o motivare sumară, insuficientă şi inexactă, practic inexistentă, a respins capătul de cerere privind evacuarea din imobil a pârâţilor O.M. şi O.V. În accepţiunea instanţei de apel pârâţii ar avea un drept de folosinţă dedus din convenţia din 4 octombrie 1956, însă natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui act juridic (dedus judecăţii), n-au fost determinate cu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. Nu mai puţin, destinaţia dată, o vreme îndelungată imobilului (grădiniţă pentru copii şi creşă) şi legalitatea schimbării posesorului (prin expulzarea reclamantului din imobil) au fost complectamente ignorate de instanţa de apel. Rezultă astfel că împrejurări de fapt esenţiale ale pricinii au rămas nestabilite, situaţie care, în sensul art. 314 C. proc. civ., împiedică instanţa de recurs să decidă asupra fondului acestui capăt de cerere al pricinii. Ca urmare, în temeiul art. 312 şi urm. C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei din apel, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea, în limitele arătate, a capătului de cerere privind evacuarea.
Recursul pârâţilor O.M. şi O.V. urmează a fi respins cu efectul menţinerii celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul local al comunei Lenauheim împotriva deciziei nr. 15 din 17 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează în parte Decizia recurată, numai cu privire la soluţionarea capătului de cerere privind evacuarea pârâţilor O.M. şi O.V. din imobilul în litigiu şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare în limitele casării.
Menţine în rest Decizia atacată.
Respinge recursul declarat de pârâţii O.M. şi O.V. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5428/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5365/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
