ICCJ. Decizia nr. 5394/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5394
Dosar nr.3854/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2002 sub nr. 1092 pe rolul Tribunalului Sălaj reclamanţii: Oszoczi Martin, ş.a.au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Sălaj şi Ministerul Justiţiei solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtele să restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu, cu titlu de contribuţie pentru asigurare de sănătate, pentru fiecare din reclamanţi, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt angajaţi ca personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Şimleul Silvaniei calitate în care, în temeiul dispoziţiilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 beneficiază de asistenţă medicală, medicamente şi proteze fără plata vreunei contribuţii băneşti, cu toate acestea pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, pârâţii în mod nelegal au reţinut procentul de 7%.
Ministerul de Justiţie a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată, întrucât reclamanţii beneficiari de asistenţă medicală gratuită condiţionat de plata contribuţiei lunare de asigurare de sănătate .
Printr-o altă întâmpinare, Ministerul de Justiţie a invocat excepţia calităţii sale procesual pasive întrucât sumele reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate au fost reţinute de pârâtul Tribunalul Sălaj iar pe de altă parte nici aceasta nu are calitate procesual pasivă întrucât a fost de fapt un intermediar între reclamanţi şi CASAOPSNAJ; sumele reţinute fiind virate lunar acestei instituţii conform contractului de asigurare.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat o cerere de chemare în garanţie a CASAOPSNAJ întrucât reţinerea contribuţiei s-a făcut în baza Legii nr. 145/1997 şi a contractului de asigurare încheiat cu aceasta.
Se solicită de către pârât în principal respingerea acţiunii ca nefondată, iar în măsura în care acţiunea reclamanţilor va fi considerată ca întemeiată, solicită şi admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea chematei în garanţie la restituirea sumelor reţinute reclamanţilor.
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa civilă nr. 805 din 13 mai 2002, a admis acţiunea formulată de către reclamanţi şi, în consecinţă, a obligat pârâţii să restituie fiecărui reclamant suma reţinută din salariul brut cu titlu de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7%, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută lunar, de la data reţinerii şi pânâ la executarea hotărârii.
A admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat CASAOPSNAJ să restituie reclamanţilor sumele ce le-au fost reţinute acestora reprezentând contribuţia la fondul de asigurări de sănătate în procent de 7% pentru perioada 1 ianuarie 2000 până la 30 martie 2001, sume reactualizate cu coeficientul de inflaţie.
A respins ca nefondată lipsa calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Sălaj.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 29 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul economic administrativ şi de serviciu.
Se mai reţine că abia la data de 29 martie 2001 prin Legea nr. 118 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999 când s-a modificat alin. (1) al art. 99 din Legea nr. 92/1992 acordare asistenţei medicale devine condiţionată de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Este evident, reţine instanţa, că până la această modificare a legii, reclamanţii beneficiari de scutire de plata contribuţiei.
Curtea de apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 1556 din 9 iulie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Justiţie.
Instanţa de recurs, pentru a pronunţa această decizie a reţinut pe lângă considerentele instanţei de fond; că la data adoptării Legii nr. 145/1997 care reprezenta reglementarea generală în materia asigurărilor sociale, erau în vigoare dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi putut abroga ori modifica aceste dispoziţii, aşa cum a făcut ulterior prin Legea nr. 118/2001.
În consecinţă, existând două reglementări în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, a fost aplicată, reglementarea normei speciale prevăzută în Legea nr. 92/1992, întrucât în cazul unui concurs de legi, aceasta se aplică şi nu norma generală.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj şi a deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curţii de apel Cluj, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţiala a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată, în art. 141 coroborat cu prevederile art. 99 prevede că alături de magistraţi beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze şi personalul auxiliar de specialitate (reclamanţii din această cauză).
Condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele comune ale Ministerului de Justiţie, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie emise în aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerealegiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului se precizează în alin. (2) al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 HG nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără dubiu că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa – anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor ca nefonfată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 5402/2003. Civil. Daune art.504 C.pr.penala.... | CSJ. Decizia nr. 269/2003. Civil → |
|---|
