CSJ. Decizia nr. 5402/2003. Civil. Daune art.504 C.pr.penala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5402
Dosar nr. 1631/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2002 sub nr. 26 pe rolul Judecătoriei Orăştie, reclamantul B.P. a chemat în judecată statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârât la plata sumei de 500.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că pretenţiile sale sunt pentru următoarele erori judiciare a căror victimă a fost.
- trimiterea sa în judecată penală pentru infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, rupere de sigilii, folosirea creditului societăţii în alte scopuri şi în defavoarea acesteia;
- condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăştie pentru două din aceste infracţiuni;
- susţinerea în toate fazele de judecată de către Parchet a învinuirilor din rechizitoriu.
Se arată de către reclamant că Tribunalul Hunedoara prin Decizia pronunţată l a achitat pentru toate infracţiunile pentru care fusese trimis în judecată, hotărârea care a fost menţinută de către Curtea de apel Alba Iulia.
În consecinţă, arată reclamantul, de la condamnarea sa, 27 mai 1999, şi, până la achitare, 22 decembrie 1999, a fost nevoit să poarte stigmatul de infractor, motiv pentru care a fost exclus din partid şi cariera sa politică s-a terminat – la alegerile din iunie 2000 a pierdut postul de consilier municipal – deoarece, alegătorii nu au votat o persoană condamnată penal.
Judecătoria Orăştie, prin sentinţa civilă nr. 45 din 30 ianuarie 2002 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara – în baza art. 2 pct. 1 lit. i) C. proc. civ.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 1080 din 29 mai 2002, a respins acţiunea reţinând existenţa autorităţii de lucru judecat.
În acest sens instanţa a reţinut că reclamantul a mai obţinut despăgubiri pentru erorile judiciare invocate în această cauză, motivele din prezenta cauză fiind motivele care au stat la baza acordării daunelor morale prin sentinţa civilă 239/2000 a Tribunalului Hunedoara.
Se mai reţine de către instanţa de fond că tripla identitate prevăzută de art. 1021 C. civ., respectiv de părţi, de obiect şi de cauză, există, şi în consecinţă un al doilea proces nu mai este posibil, părţile riscând să se supună autorităţii lucrului judecat.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea de apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 58 din 17 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a apreciat legal şi temeinic că în speţă există autoritate de lucru judecat fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1021 C. civ. (cauza: dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., obiectul: daune morale în sumă de 500.000.000 lei – care au fost acordate – şi persoane).
Împotriva acestei decizii în termen legal reclamantul a declarat recurs, care însă nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 pct. 3 şi 304 punctele 1 – 10 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa a apreciat greşit că dreptul la reparaţie în urma condamnării pe nedrept nu poate fi acordat decât în temeiul art. 504 C. proc. civ., când acest drept este prevăzut de către art. 48 alin. (3) din Constituţia României, care prevede că statul răspunde patrimonial pentru toate erorile judiciare săvârşite în procesele penale şi că nu sepoate confunda eroarea unui procuror de a aresta pe nedrept cu eroarea unui judecător de a condamna pe nedrept.
Este de reţinut în primul rând că faţă de nestructurarea recursului şi de neindicarea nici unui temei de drept Curtea, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., analizând recurs urmează să se reţină că în principal acesta se referă la modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi apel, care a determinat o greşeală gravă de fapt pe baza căreia instanţele au reţinut existenţa autorităţii lucrului judecat, acest motiv încadrându-se în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text de lege care a fost însă abrogat prin OUG nr. 138/2000, deci nu mai poate fi analizat.
Susţinerea din recurs prin care se invocă faptul că temeiul de drept al acţiunii este prevederea art. 48 alin. (3) din Constituţie, ar putea fi interpretată că s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „aplicarea greşită a legii" dar nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost condamnat pe nedrept pentru săvârşirea unor fapte penale şi apoi achitat, astfel că pretenţiile sale pot fi fundamentate pe prevederile normelor speciale care reglementează această procedură, respectiv art. 504 alin. (1) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Constituţie este o normă de principiu constituţională.
În baza acesteia a fost emisă norma specială de procedură în conformitate cu care în mod legal şi temeinic instanţele au soluţionat cauza.
De altfel norma din cadrul de procedură penală este în deplină concordanţă cu norma constituţională.
În consecinţă hotărârile au fost pronunţate cu aplicarea corectă a legii.
Astfel fiind urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei nr. 58 A din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2602/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5394/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
