ICCJ. Decizia nr. 563/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 563
Dosar nr. 1489/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 20978 din 10 decembrie 1998 la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti reclamanta O.M. a chemat în judecată pe pârâţii N.I., M.T. şi M.(D.).A. solicitând să fie obligaţi să-i restituie suma de 11.000 $ plus dobândă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 9 iunie 1997 l-a împrumutat pe pârâtul N.I. cu suma de 11.000 $ pe care acesta s-a obligat să o restituie după şase luni, obligaţie nerespectată.
Au mai precizat reclamanţii că restituirea împrumutului a fost garantată de pârâţii M.T. şi M.A.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8361 din 8 iunie 1999, în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pârâţii M.T. şi M.A. au formulat întâmpinare prin care au invocat, în condiţiile art. 1662 şi art. 1663 C. civ., beneficiul de discuţie şi au precizat că nu s-au obligat solidar cu pârâtul N.I. să restituie împrumutul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 417 din 11 aprilie 2000 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantei suma de 11.000 $ plus dobânda de 5%.
S-a reţinut că la data de 9 iunie 1997 reclamanta O.M. a împrumutat pârâtului N.I. suma de 11.000 $ pe care acesta s-a obligat să o restituie după 12 luni precum şi că pârâţii M.T. şi D.(M.A.) au garantat cu bunurile lor restituirea sumei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia civilă nr. 642 din 25 octombrie 2000 a respins ca nemotivat apelul declarat de pârâtul N.I. şi ca nefondat apelul declarat de pârâţii M.T. şi M.A. împotriva sentinţei civile nr. 417 din 11 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
S-a reţinut că prin art. 1663 C. civ. a fost consacrat, în materia contractului de fidejusiune, principiul potrivit căruia, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 2126 din 29 mai 2002 a admis recursurile declarate de pârâţii N.I., M.T. şi M.A. împotriva deciziei civile nr. 642 din 25 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor reţinând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâtul debitor.
După casare, prin Decizia civilă nr. 527 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis apelul declarat de pârâţii M.T. şi M.A., împotriva sentinţei civile nr. 417 din 11 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea faţă de aceştia.
Apelul declarat de pârâtul N.I. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins.
S-a reţinut că pârâţii M.T. şi M.A., în calitate de fidejusori, s-au obligat să garanteze cu bunurile lor împrumutul contractat de pârâtul N.I.
S-a considerat însă că, potrivit art. 1663 C. civ. fidejusorii au beneficiul de discuţie şi în faza de judecată nu numai în faza executării silite.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 527 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a declarat recurs reclamanta O.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 1662 şi art. 1663 C. civ. întrucât fidejusorii nu pot invoca beneficiul de discuţiune decât în faza de executare silită.
Recursul urmează a fi admis ca fondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond şi de apel au stabilit corect situaţia de fapt şi anume că reclamanta O.M. a împrumutat pârâtului N.I. suma de 11.000 $ precum şi că pârâţii M.T. şi M.A. s-au obligat să garanteze restituirea sumei cu bunurile lor.
Potrivit art. 1652 C. civ., cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor a îndeplini însăşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte.
Art. 1653 – 1657 C. civ. reglementează obligaţiile pentru care fidejusiunea poate exista, limitele şi condiţiile sub care aceasta poate fi dată în raport cu datoria principală şi accesoriile acesteia.
Creditorul poate să ceară să se stabilească validitatea contractului de fidejusiune şi întinderea obligaţiei fidejusorului fie pe cale de acţiune separată fie, cum este cazul în speţa, alăturat capătului de cerere având ca obiect constatarea întinderii creanţei în raport cu debitorul principal.
Instanţa de apel a considerat greşit că fidejusorii pot invoca beneficiul de discuţie în litigiu de fond.
Astfel, potrivit art. 1663 C. civ. creditorul nu este dator să discute (să urmărească) averea debitorului principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări (acte de executare) îndreptate contra sa.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că titularul dreptului de creanţă poate să urmărească direct bunurile garantului precum şi că, în faza de executare silită, garantul poate să ceară creditorului să execute mai întâi cererea debitorului principal.
Ca atare, instituţia beneficiului de discuţiune se aplică fazei de executare a creanţei.
Faţă de considerentele menţionate Curtea va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel pe care o va casa şi va respinge apelul declarat de pârâţii M.T. şi M.A. împotriva sentinţei Tribunalului.
Împotriva deciziei civile nr. 527 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a declarat recurs pârâtul N.I. solicitând casarea potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că greşit i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.
Acest recurs urmează să fie anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar atunci când acestea nu s-au plătit în momentul înregistrării acţiunii, instanţa pune în vedere recurentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Deşi recurentul N.I. a fost citat cu menţiunea timbrării recursului cu suma de 8530160 lei acesta nu s-a conformat obligaţiei de plată.
Cum potrivit art. 3 al art. 20 din Legea nr. 46/1997 prevede că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu nulitatea, Curtea urmează să anuleze recursul din acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recusul declarat de reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 527/A din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă pe care o casează în parte în sensul că respinge apelul declarat de pârâţii M.T. şi M.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate cu recurs.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul N.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe pârâţii N.I., M.T. şi M.A. la plata sumei de 13.580.160 lei cheltuieli de judecată faţă de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 559/2003. Civil. Contestatie Legea nr.10/2001.... → |
|---|
