ICCJ. Decizia nr. 5805/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5805
Dosar nr. 2257/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 6312/2002, petiţionara T.C. a contestat dispoziţia nr. 2385 din 15 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Târgovişte, prin care s-a respins notificarea nr. 761/2001 privind restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 1220 mp, situat în Târgovişte, solicitând acordarea în natură a terenului nr. 939 mp ce poate fi restituit sub această formă, fie despăgubiri băneşti.
Motivând cererea, a arătat că imobilul solicitat l-a dobândit în baza unui act de vânzare cumpărare încheiat cu B.E. la 4 octombrie 1967, sub forma unei chitanţe de mână, că în mod eronat primăria a reţinut că nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului deşi în planurile cadastrale este menţionată ca titulară împreună cu soţul său, ca de altfel şi în decretul de expropriere din 1974 prin care s-a expropriat casa, în baza Legii nr. 4/1974.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 704 din 4 decembrie 2002, a admis acţiunea petiţionarei T.C., a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 209 mp teren situat în Târgovişte, identificat conform schiţei din raportul de expertiză întocmit de expertul A.E.G. şi aflată la fila 47 dosar, şi a constatat că petiţionara este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 730 mp teren situat la aceiaşi adresă şi care nu poate fi restituită în natură.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel intimata Primăria municipiului Târgovişte care a fost admis prin Decizia civilă nr. 55 din 20 martie 2003 iar pe fond a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de petiţionara T.C. împotriva dispoziţiei nr. 761/2001 emisă de Primăria municipiului Târgovişte în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că petiţionara nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care l-a solicitat prin notificarea adresată apelantei, că a primit despăgubiri pentru imobilul construcţie şi teren expropriat precum şi faptul că, din totalul suprafeţei de 1254 mp teren ce a fost preluat de stat este neafectată de construcţii doar suprafaţa de 209 mp. Nici asupra acestei suprafeţe nu se putea dispune restituirea în natură, întrucât este o porţiune de teren între blocuri şi aleile de acces la acestea, ocupate de 12 garaje, construite cu autorizaţii date de organul administrativ competent.
Contra acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara T.C. pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs fondat pe motivele prevăzute de art. 304, pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat pentru cele ce succed.
Motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi primit deoarece instanţa de apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În accepţiunea petentei, chiar dacă instanţa nu a acceptat chitanţa de mână prin care a cumpărat imobilul în litigiu ca dovadă a dreptului său de proprietate, trebuia să o considere proprietară pentru faptul că a avut posesia şi folosinţa bunului, ca efect al uzucapiunii, fără a dovedi că a solicitat instanţelor judecătoreşti constatarea acestui pretins drept.
Nici cel de al doilea motiv de recurs invocat nu subzistă, hotărârea dată în apel fiind legală, cu aplicarea strictă a prevederilor legale în materie.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că petiţionara nu a făcut dovada titlului său de proprietate iar din probatoriul administrat rezultă că aceasta a primit despăgubiri în sumă totală de 56.986 lei, atunci când s-a expropriat locuinţa, fapt necontestat de aceasta. Din actele depuse la dosar (f.26-27 dosar fond) rezultă că, în cuantumul despăgubirilor, a fost inclusă şi suma de 2.822 lei, reprezentând suma cuvenită pentru terenul de 1254 mp.
Faţă de aceste împrejurări, petiţionara nu putea cere restituirea în natură sau în echivalent a terenului, decât în condiţiile exprese prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul de a face dovada că suma de care a primit-o drept despăgubire pentru teren, a fost pusă la dispoziţia statului în cuantum reactualizat.
Cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304, pct. 10 C. proc. civ. potrivit căruia, în opinia reclamantei, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu poate fi primit deoarece, din dezvoltarea acestui motiv, nu rezultă în ce constă omisiunea instanţei şi nici nu se face vreo dovadă în sensul celor susţinute.
Faţă de cele ce preced, recursul se va primi ca nefondat, motiv pentru care urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta T.C. împotriva deciziei civile nr. 55 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6045/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5697/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
