ICCJ. Decizia nr. 5890/2003. Civil. Litigiu de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5890
Dosar nr. 2959/2003
Şedinţa publică din 27 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 20 septembrie 2001, B.(S.)M. a solicitat să se dispună anularea deciziilor de imputare nr. 181 şi 182 din 19 iulie 2001 şi nr. 183 din 30 iulie 2001 emise de banca R.C.R., SA. C.B., susţinând că sunt nelegale întrucât nu a fost determinată perioada pentru care s-a reţinut pasivitatea sa în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, ea ocupând funcţia de executor propriu în intervalul 6 ianuarie 1997–30 iunie 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1640 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată.
S-a reţinut că funcţia de executor debite a fost îndeplinită de contestatoare numai în perioada 6 ianuarie 1997–1 august 1998, pentru că la data de 5 august 1998 ea a solicitat încadrarea pe post de consilier juridic, Decizia nr. 110/1998 s-a emis cu efect retroactiv şi ea avea dreptul de a ocupa postul solicitat.
În sarcina contestatoarei şi a altor foşti angajaţi s-a stabilit prin cele trei decizii de imputare faptul că au adus prejudicii băncii, prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, constând în nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi neacţionarea în judecată a debitorilor băncii, care au dus la prescrierea executării silite şi respectiv a dreptului de a acţiona în instanţă.
Recursul declarat de contestatoare împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 1016 din 6 iunie 2002.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că Decizia de imputare nr. 181 din 19 iulie 2001 a avut în vedere faptul că recurenta, în calitate de consilier juridic cu delegaţie, conform deciziei nr. 110 din 7 august 1998, nu a pus în executare sentinţa civilă nr. 513 din 22 august 1996, pronunţată de Tribunalul Dolj, astfel că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris la data de 22 august 1999.
Decizia de imputare nr. 182 din 19 iulie 2001 a avut în vedere că recurenta în calitate de consilier juridic nu a acţionat în judecată pe debitorul SC F.C.I. SRL, astfel că la data de 22 iunie 1999 dreptul la acţiune s-a prescris.
Cea de-a treia decizie de imputare, cu nr. 183 din 30 iulie 2001 a avut în vedere că recurenta în calitate de consilier juridic nu a acţionat în judecată pe debitorul SC P.I. SRL, astfel că la data de 30 ianuarie 1999 dreptul de a introduce acţiunea s-a prescris.
La emiterea deciziilor de imputare s-a luat în considerare faptul că nu numai recurenta a contribuit la producerea pagubei, ci şi membrii organelor de conducere ale sucursalei Dolj, stabilind contribuţia fiecărei persoane la producerea prejudiciilor conform art. 105 C. muncii în vigoare la acea dată.
Împotriva hotărârilor susmenţionate a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ele fiind totodată şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare se critică soluţiile instanţelor sub două aspecte.
Promovarea acţiunilor în instanţă pentru valorificarea drepturilor societăţii constituie o obligaţie impusă oficiilor juridice, dar ea există numai în măsura în care acţiunile pot avea eficienţă şi numai în aceeaşi măsură poate fi angajată răspunderea jurisconsultului pentru săvârşirea unei abateri de la îndatoririle sale de serviciu, având la bază vinovăţia.
Instanţa, sesizată cu o contestaţie împotriva deciziei de imputare emisă împotriva jurisconsultului, considerat vinovat de a nu fi introdus acţiunea, este îndreptăţită să examineze existenţa dreptului ce urma a fi valorificat prin acea acţiune şi dacă constată nelegalitatea pretenţiilor, ce ar trebui să formeze obiectul acţiunii, urmează să admită contestaţia şi să-l exonereze de răspundere.
În prezenta cauză, instanţele nu au analizat, din oficiu, legalitatea pretenţiilor imputate.
Se apreciază necesitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească în mod cert prejudiciul suferit de societate, ca urmare a neintroducerii acţiunilor.
Sub un al doilea aspect, se susţine că instanţele au dat o interpretare greşită raportului juridic dedus judecăţii.
Fără a fi licenţiată în drept, contestatoarea nu putea ocupa funcţia de consilier juridic, ceea ce a determinat intimata să o angajeze pe post de executor bancar, iar faptul că a primit împuternicire să reprezinte unitatea intimată nu o transformă automat în consilier juridic, raportul dintre părţi este caracterizat de instituţia juridică a mandatului civil, aşadar Decizia de imputare emisă este nelegală.
Instanţele erau datoare să caracterizeze clar raportul juridic dintre părţi, iar dacă ar fi reţinut totuşi că este un raport de muncă, să determine dacă prejudiciul reţinut prin Decizia de imputare este cert atât ca existenţă cât şi ca cuantum.
Se solicită casarea hotărârilor criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul în anulare este întemeiat.
Introducerea acţiunilor în justiţie, pentru valorificarea drepturilor patrimoniale ale angajatorului constituie o obligaţie a angajatului încadrat în calitate de consilier juridic, ca şi aceea de a lua măsuri de executare silită pentru realizarea creanţei stabilite printr-un titlu executoriu.
Aceste obligaţii există numai dacă acţiunea care urma a fi introdusă sau titlu executoriu ce trebuia executat putea avea o eficienţă şi numai în această măsură poate fi angajată răspunderea consilierului juridic pentru săvârşirea unei abateri de la îndatoririle sale.
În prezenta cauză, contestatoarea, începând cu 7 august 1998, în baza deciziei nr. 110, a fost abilitată să îndeplinească "şi funcţia de consilier juridic (cu delegaţie) al băncii", măsură luată ca urmare a cererii ei din 6 august 1998 şi care a durat până la 30 iunie 1999 când s-a transferat la o altă unitate.
Instanţele, sesizate cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziilor de imputare, erau datoare să examineze natura raporturilor juridice dintre contestatoare şi intimată, pentru a stabili dacă răspunde în calitate de angajată în funcţia de consilier juridic sau alta este natura raporturilor juridice dintre părţi.
De asemenea, instanţele trebuiau să se preocupe în a determina existenţa dreptului care urma să fie valorificat prin acţiunea nepromovată în instanţă şi finalitatea executării silite dacă titlul ar fi fost pus în executare.
Pentru lămurirea aspectelor evidenţiate se impune admiterea recursului în anulare şi casarea ambelor hotărâri atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare.
Cu referire la prima critică formulată în recursul în anulare, instanţa în rejudecare va determina prin expertiza de specialitate ce se impune a fi efectuată, data la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă pentru fiecare dintre ratele eşalonate de restituire a împrumuturilor pentru că, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în cazul prestaţiilor succesive dreptul la acţiune pentru fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.
De asemenea, expertiza va avea în vedere că pasivitatea ce se impută contestatoarei atât în prescrierea dreptului la acţiune cât şi a dreptului de a cere executarea silită nu vizează întreaga perioadă de 3 ani, ci doar 11 luni din cele 36 luni cât este termenul general de prescripţie a introducerii acţiunii şi a executării silite.
Chemată să stabilească finalitatea demersului a cărei neexecutare i se impută contestatoarei, instanţa urmează să verifice, în ce priveşte Decizia de imputare nr. 182, data la care banca a dispus sistarea acordării oricăror credite, faţă de 15 mai 1996 când s-a acordat firmei SC F.C.I. împrumutul de 2 miliarde şi 1 iulie 1996 când s-a încheiat un nou contract de împrumut pentru 300 milioane cu aceeaşi societate comercială, caz în care răspunzătoare se fac inclusiv persoanele care au aprobat împrumuturile la data la care legal nu se mai puteau acorda banca intrând în încetare de plăţi.
La această societate comercială debitoare se vor lua în examinare şansele de recuperare a sumelor datorate, chiar existând un titlu executor, în condiţiile în care la 10 mai 2000, la cererea intimatei, s-a format dosarul nr. 94/F/2000 dispunându-se deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment a debitoarei (f. 26 din dosarul de fond).
În ce priveşte Decizia de imputare nr. 183 se impune de asemenea examinarea şanselor de a obţine recuperarea debitului, chiar dacă intimata ar avea un titlu executor, faţă de împrejurarea că unica garanţie pentru creditul de 5 milioane acordat era ipoteca constituită asupra unui apartament care nu aparţinea garanţilor, contractul de garanţie fiind apreciat ca fals (fila 32 dosarul de fond), deci împrumutul acordat SC P.I. SRL era negarantat şi starea de solvabilitate a debitorului era incertă din acest motiv.
Relativ la Decizia de imputare nr. 181, prin care se impută contestatoarei o parte din suma de 31.415.874 lei stabilită în favoarea intimatei prin sentinţa civilă nr. 513 din 22 martie 1996 a Tribunalului Dolj, pentru motivul nepunerii ei în executare şi a prescrierii dreptului de a cere executarea silită, urmează a se stabili cu exactitate data rămânerii ei definitive, chiar prin neexercitarea căilor de atac, deoarece data pronunţării nu coincide cu data rămânerii ei definitive şi numai din acest din urmă moment constituie titlu executoriu, relaţii ce se pot obţine de la Tribunalul Dolj, privind dosarul nr. 616/C/1996.
În ce priveşte al doilea motiv al recursului în anulare, este necesară depunerea la dosarul cauzei a fişei postului şi a contractului de muncă al contestatoarei încheiat atât la angajarea ei, 6 ianuarie 1997 cât şi după emiterea deciziei nr. 110 din 7 august 1998, pentru determinarea naturii raporturilor juridice dintre contestatoare şi intimată.
În acelaşi scop, se va verifica în rejudecare dacă regulamentul de organizare şi funcţionare a intimatei sau alte norme interne: 1) permiteau încadrarea contestatoarei pe post de consilier juridic de către emitentul deciziei nr. 110/1998, pentru a se analiza şi apărarea formulată în acest sens de contestatoare, 2) dacă exista post vacant la acea dată de consilier juridic, 3) dacă fără a avea examenul de licenţă putea ocupa chiar temporar acest post, 4) dacă era posibilă legal încadrarea pe post de consilier juridic "cu delegaţie", şi în caz afirmativ, privind ultimul aspect, în ce constau atribuţiile de serviciu ale consilierului juridic "cu delegaţie".
Prin probele administrate este util a se stabili care au fost activităţile concrete prestate de contestatoare în intervalul 1 august 1998–30 iunie 1999.
Pentru considerentele expuse, recursul în anulare se va admite, şi se vor casa hotărârile pronunţate, cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 1016 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, precum şi sentinţa nr. 1640 din 19 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza acestei din urmă instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2003. Civil. Actiune în revendicare,... | ICCJ. Decizia nr. 5810/2003. Civil. Pretenţii. Recurs în anulare → |
|---|
