ICCJ. Decizia nr. 6056/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6056
Dosar nr. 13147/2003
Şedinţa de la 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 195 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Vrancea a admis contestaţia formulată de Ţ.A. împotriva dispoziţiei nr. 55 din 17 decembrie 2001, emisă de Primăria comunei Reghiu, judeţul Vrancea, pe care a anulat-o şi a dispus restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 1.900 mp. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată de M.N. şi M.I.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu face parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren, de 16.000 mp, ce a fost proprietatea defunctei U.I., care a avut două fiice: reclamanta şi intervenienta.
Terenul a trecut în mod abuziv la stat, fiind administrat de Primăria comunei Reghiu, cu acordul căreia C.C. Mera a ridicat o secţie tâmplărie - dogărie.
Reclamanta şi intervenienta au pretins fiecare că terenul le-a aparţinut, fiind primit ca zestre de la mama lor. Instanţa reţine că probele dosarului nu au clarificat acest aspect, dar pentru cauză este important faptul că a fost proprietatea defunctei U., cele două moştenitoare, aflate în indiviziune, urmând să-şi soluţioneze neînţelegerile pe calea unui partaj succesoral.
Apelul declarat de Primăria comunei Reghiu a fost admis prin Decizia civilă nr. 135/A din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, care a reţinut că terenul nu face parte din patrimoniul primăriei, fiind proprietatea intervenienţilor M.C. şi M.I. , aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1038 din 5 martie 2001 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin neapelare.
Constatarea instanţei de fond, în sensul că este irelevant pe ce rol se află terenul, nu este întemeiată, deoarece notificarea trebuie adresată deţinătorului imobilului.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamanta Ţ.A.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală pentru că, în mod greşit, a constatat că terenul în litigiu se află în patrimoniul familiei Miron. Invocă adresa nr. 1447/2001 a OCOT Vrancea, din care rezultă că în registrul cadastral din anul 1990 imobilul apare în rolul Consiliului popular comunal. Se mai arată că niciodată primăria nu a contestat aceste menţiuni şi că soţii M. s-au judecat în contradictoriu cu Primăria atunci când au obţinut sentinţa civilă nr. 1038/2001 a Judecătoriei Focşani.
Mai arată recurenta, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor administrate de ea în apel, şi mai ales asupra sentinţei civile nr. 1241 din 31 martie 2003 a Judecătoriei Focşani, definitivă, prin care se reţine că terenul a trecut abuziv în proprietatea statului, fiind folosit de Cooperativa meşteşugărească până în anul 1990.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, se stabilesc prin decizie sau dispoziţie motivată a unităţii deţinătoare.
Textul invocat determină, aşadar, două dintre condiţiile care atrag aplicabilitatea legii, şi anume.
- imobilul să fi fost preluat abuziv.
- la data intrării în vigoare a legii să se afle în deţinerea persoanelor juridice enumerate.
În cauză, nu s-au depus acte care să ateste faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului şi că ar fi fost deţinut vreodată de primărie.
Prin sentinţa civilă nr. 1038 din 5 martie 2001 a Judecătoriei Focşani, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, s-a constatat că M.C. şi M.I. au un drept de proprietate asupra suprafeţei de 1.900 mp teren intravilan (terenul în litigiu), situat în satul Şindrilari. Instanţa a reţinut că soţii M. au stăpânit terenul continuu şi public, în calitate de proprietari, de peste 30 de ani.
Prin urmare, se constată că, la data intrării în vigoare a legii, imobilul nu era deţinut de unitatea notificată, motiv pentru care Decizia instanţei de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Nici critica referitoare la faptul că în apel nu au fost avute în vedere probele administrate de contestatoare nu este întemeiată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, instanţele, înainte de a se pronunţa cu privire la măsurile reparatorii, aveau obligaţia de a stabili dacă Legea nr. 10/2001 este aplicabilă. Au fost avute în vedere, deci, acele probe concludente şi utile cauzei, de natură a conduce instanţa la o concluzie certă în ceea ce priveşte deţinerea imobilului de către unitatea deţinătoare. Sub acest aspect, sentinţa invocată de reclamantă nu era relevantă, deoarece a fost pronunţată în urma judecării unei contestaţii la executare. Este adevărat că prin acea sentinţă se fac referiri la calitatea de proprietar a contestatoarei asupra terenului, dar legitimarea procesuală a acesteia a fost analizată prin referire la sentinţa civilă din prezenta cauză, ale cărei dispoziţii au fost, însă, schimbate de instanţa de apel.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte va privi ca nefondat recursul declarat şi îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Ţ.A. împotriva deciziei civile nr. 135/A din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 601/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs → |
|---|
