ICCJ. Decizia nr. 6286/2003. Civil. Retrocedare - lg. 33/1994. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6286
Dosar nr. 10270/2003
Şedinţa publică de la 1 septembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2003, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii Ţ.T. şi Ţ.D. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Ploieşti, retrocedarea imobilului situat în Ploieşti, imobil ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 198/1989.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 183/1974, încheiat cu fostul O.J.C.V.L. Prahova, în temeiul Legii nr. 4/1973. În anul 1989, imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, dar decretul de expropriere nu şi-a mai produs efectele, imobilul nefiind demolat, iar reclamanţii continuând să locuiască în acesta şi să achite la zi taxele şi impozitele aferente.
De asemenea, reclamanţii au mai arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că nu le-au fost acordate despăgubiri pentru imobil, invocând ca temei de drept al acţiunii art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 727 din 13 iunie 2003 a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus retrocedarea imobilului construcţie şi a terenului aferent aparţinând domeniului privat al pârâtei, acesta fiind primit în folosinţă pe durata construcţiei de către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din probele administrate în cauză rezultă faptul că Decretul de expropriere nr. 198/1989 nu şi-a produs efectele juridice, nu s-au acordat despăgubiri, iar ulterior nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică şi, ca atare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 35 din Legea nr.33/1994.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploieşti, susţinând că, ulterior prezentei acţiuni, a fost introdusă la Judecătoria Ploieşti de către moştenitorii fostului proprietar, acţiune de anulare a deciziei nr. 75/1953, care a stat la baza preluării imobilului, solicitându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară. Prin urmare, a arătat apelanta, se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii formulate de foştii proprietari.
În interesul pârâtei-apelante Primăria municipiului Ploieşti au formulat cerere de intervenţie numiţii B.I., M.M., R.G. şi S.R.M., care au arătat că, imobilul în litigiu a aparţinut autorului lor, că au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea imobilului, dar că, până în prezent, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Ploieşti nu a soluţionat cererea lor şi, în plus, au formulat o acţiune la Judecătoria Ploieşti pentru constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului, motive pentru care se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea acelor dosare.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 225 din 23 octombrie 2003 a respins atât apelul, ca nefondat, cât şi cererea de intervenţie, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu se impune suspendarea soluţionării cauzei faţă de situaţia de fapt din speţă, în sensul că reclamanţii au continuat stăpânirea imobilului, că acesta nu a intrat niciodată în posesia sau proprietatea pârâtei-apelante, împrejurări ce fac inoperante dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâta şi intervenienţii.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului Ploieşti a reiterat susţinerile din motivele de apel, solicitând suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii formulate de către foştii proprietari.
Intervenienţii au susţinut, prin motivele de recurs, că se impune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deoarece dezlegarea pricinii atârnă în tot de existenţa unui drept care face obiectul dosarului nr. 4531/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti şi a dosarului nr. 16483/2001 aflat la Primăria Ploieşti pentru restituirea imobilului.
Recursurile, ce au motive comune, urmând a fi supuse unei singure analize, sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
În speţă, prin acţiunea promovată în temeiul prevederilor Legii nr. 33/1994, reclamanţii Ţ.T. şi Ţ.D. au arătat că imobilul, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 183/1974, a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, dar decretul de expropriere nu şi-a produs efectele, imobilul nefiind demolat, iar reclamanţii nu au primit despăgubiri.
Pârâta şi intervenienţii au solicitat suspendarea judecării acestui litigiu până la soluţionarea dosarului nr. 4531/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului şi a dosarului nr. 16483/2001 aflat la Primăria Ploieşti, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru restituirea imobilului, unde reclamanţii din prezenta cauză nu sunt părţi şi unde nu se dispută un drept al acestora.
Aşadar, faţă de motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare a judecării cauzei şi raportat la înscrisurile depuse în dovedire de către recurenţi, este evident că dezlegarea prezentei pricini nu depinde de existenţa unui drept care face obiectul dosarelor nr. 4531/2003 şi, respectiv, nr. 16483/2001, indicate de părţi.
Prin urmare, nu sunt întrunite cerinţele art. 244 pct. 1 C. proc. civ., cererea de suspendare formulată în cauză fiind neîntemeiată.
Faţă de cele ce preced, recursurile se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum, în cauză, intimaţii-reclamanţi au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanţa depusă la dosar, recurenţii vor fi obligaţi la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Primăria municipiului Ploieşti prin primar şi de intervenienţii B.I., M.M., R.G. şi S.R.M. împotriva deciziei civile nr. 225 din 23 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Obligă pe pârâta Primăria municipiului Ploieşti să plătească reclamanţilor Ţ.T. şi Ţ.D. suma de 416,50 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă pe intervenienţii B.I., M.M., R.G. şi S.R.M., în solidar, să plătească aceloraşi reclamanţi suma de 416,50 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5471/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
