ICCJ. Decizia nr. 6371/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6371
Dosar nr. 5532/2003
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 11 iunie 2001, O.R. şi O.A. au cerut Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului (casă de locuit şi anexe) situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, judeţul Suceava, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974.
Prin adresa nr. 1727 din 29 iunie 2001, Primăria comunei Putna a comunicat persoanelor îndreptăţite, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numele unităţii deţinătoare, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor publice locale Suceava.
La 26 iulie 2001, O.R. şi O.A. s-au adresat cu notificare unităţii deţinătoare iar la 20 martie 2002, în lipsa răspunsului acesteia, au formulat acţiune prin care, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Putna, au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, judeţul Suceava.
Ulterior, la 18 aprilie 2002, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită doar restituirea în natură a imobilului.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 682 din 31 octombrie 2002, a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că deşi reclamanţilor li s-a comunicat prin adresă cine este deţinătorul imobilului, aceştia s-au adresat direct instanţei fără a respecta procedura prevăzută de art. 23 pct. 1 şi respectiv 24 pct. 1 şi 7 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 12 din 18 martie 2003 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a admis apelul reclamanţilor şi a anulat sentinţa reţinând că întrucât persoana juridică deţinătoare nu a răspuns notificării, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, dată fiind conduita culpabilă a acesteia.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 24 din 4 iulie 2003 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului, cu plată, prin Decizia nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului Consiliul Popular al Judeţului Suceava, urmare a aprobării cererii reclamanţilor de a pleca definitiv din ţară, neputându-se considera, în aceste circumstanţe, că preluarea ar fi fost abuzivă.
În cauză, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii O.R. şi O.A., susţinând în esenţă că instanţele au aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât consimţământul lor, fiind viciat, preluarea a fost lovită de nulitate absolută.
Recursul se priveşte ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
Faţă de cadrul constituţional al perioadei de aplicare a Decretului nr. 223/1974 "privind reglementarea situaţiei unor bunuri" este important a se opera o distincţie între categoria imobilelor preluate fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancţiune pentru cei care au părăsit fraudulos ţara sau care fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit şi a imobilelor preluate, conform art. 2 din acest act normativ, de la persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară.
În cea de a 2-a situaţie, aprobarea cererii de a părăsi definitiv ţara şi respectiv înstrăinarea imobilului cu plată către stat, ţin de esenţa unei preluări cu titlu valabil, neputându-se considera că această preluare s-a făcut prin vicierea consimţământului, în condiţiile în care proprietarul imobilului avea vocaţia de a-l înstrăina, chiar înainte de a-şi manifesta intenţia părăsirii definitive a ţării.
În speţă, construcţia ce a aparţinut reclamanţilor, a fost trecută în proprietatea statului, cu plată, prin Decizia nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului Consiliul popular al judeţului Suceava, urmare aprobării cererii reclamanţilor de a părăsi definitiv ţara şi a fost preluată efectiv prin procesul verbal din 9 mai 1986.
Ulterior, în anul 1997, imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor care-l ocupau, în condiţiile Legii nr. 112/1995.
În ceea ce priveşte cuantumul preţului primit, apreciat de recurenţi ca fiind nesatisfăcător, acesta se determina potrivit normelor care se aplicau şi în cazul art. 56 din Legea nr. 4/1973, succedându-se în acest sens H.C.M. nr. 545/1958 şi Decretul Consiliului de Stat nr. 467/1979, dispoziţii în vigoare la data preluării.
Ca atare, conduita persoanei în sensul manifestării opţiunii de a înstrăina imobilul înainte sau după formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv teritoriul României, nu putea fi decât atributul exclusiv al acesteia, cu consecinţa acceptării, în cea de a 2-a ipoteză, a condiţiilor impuse de reglementările în vigoare.
În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.R. şi O.A. împotriva deciziei nr. 24 din 4 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6368/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6360/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
