ICCJ. Decizia nr. 6509/2003. Civil. Sistare indiviziune. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6509
Dosar nr. 4975/2003
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Turda la 27 iunie 2002 reclamanţii B.E. şi B.M. au chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local Tulcea pentru.
- sistarea stării de indiviziune asupra terenurilor înregistrate în C.F. 3608 Turda A+1 top 2698/2/1 în suprafaţă de 491 stj.p. adică 1767 mp (vie la furdulasul) precum şi o casă compusă din 2 camere, bucătărie, baie, antreu şi verandă în suprafaţă de 461 stj.p.
S-a solicitat atribuirea dreptului de proprietate în întregime în natură fără plata sultei către Statul Român.
- intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanţilor, asupra bunurilor de mai sus.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt coproprietari pe imobilul descris mai sus în cotă de 1835/3535 iar pârâtul are o cotă de 1700/3535 în baza Decretului nr. 218/1960.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 728 C. civ. şi art. 46 din Legea nr. 115/1938.
Judecătoria Turda prin sentinţa civilă 3979 din 26 septembrie 2002 a admis acţiunea, a dispus sistarea stării de indiviziune fără obligarea la sultă. S-a dispus intabularea corespunzătoare în C.F.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Parchetul Curţii Supreme de Justiţie în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. 330 alin. (2) C. proc. civ. şi art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003 a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentinţe pentru împrejurarea că hotărârea a fost dată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că ieşirea din indiviziune prin atribuire în totalitate a bunului către reclamanţi, fără plata sultei, s-a făcut în baza acordului dat în faţa instanţei de reprezentantul Consiliului Local Turda.
Or, în raport de dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ. reprezentantul Consiliului Local Turda nu a avut o procură specială pentru renunţarea la partea ce i se cuvenea statului.
S-a mai arătat că nu s-au respectat dispoziţiile OG nr. 6735 şi nici ale art. 272 alin. (1) C. proc. civ. iar instanţa trebuie să dispună administrarea tuturor probelor necesare în virtutea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Intimaţii reclamanţi prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat respingerea recursului în anulare în primul rând ca inadmisibilă. Au arătat în acest sens că recursul în anulare este o cale extraordinară de atac deschisă pârâţilor numai după epuizarea căilor de atac ordinare. Or, în cauză sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare ceea ce împiedică exercitarea căii extraordinare de atac. De altfel, s-a mai susţinut de intimaţi, există eventual, calea unei revizuiri conform art. 322 pct. 6.
Reclamanţii au mai arătat şi că recursul în anulare este neîntemeiat deoarece recunoaşterea pârâtului în instanţă este mai mult decât suficientă pentru a proba partajul voluntar.
Existenţa unui partaj voluntar face inadmisibil un partaj judiciar.
Recursul în anulare este întemeiat şi se va admite pentru următoarele considerente.
Recursul în anulare este admisibil.
Calea extraordinară de atac în maniera în care era reglementată de C. proc. civ. se poate într-adevăr exercita după epuizarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege.
Nu mai puţin adevărat este că epuizarea unei căi de atac se poate face atât prin exercitarea ei cât şi prin pierderea sau trecerea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea ei.
În acest sens art. 330 vorbeşte despre hotărârile care pot fi atacate cu recurs în anulare: „hotărârile judecătoreşti irevocabile".
Art. 377 alin. (2) C. proc. civ. arată care sunt hotărârile irevocabile patru categorii, printre care la pct. 2 se recunoaşte hotărârea atacată ce face obiectul prezentei cauze, „hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel".
Exercitarea căilor extraordinare de atac este lăsată la dispoziţia părţilor, în condiţiile şi cu respectarea regulilor ce le guvernează, fără a se institui o ierarhie care să impună exercitarea cu precădere a revizuirii sau contestaţiei în anulare înainte de a declanşa un recurs în anulare.
Reglementările în această privinţă sunt ferme şi precise.
Cât priveşte fondul cauzei, rezolvarea acestuia s-a făcut printr-o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Într-adevăr reprezentantul Consiliului Local Turda a fost de acord cu ieşirea din indiviziune în modalitatea pretinsă de reclamanţi, dar simplul lui acord, în temeiul mandatului general de reprezentare, nu era suficient. Instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. era datoare să solicite mandatul special necesar unei asemenea renunţări din partea statului care era parte în proces. Regulile de la împărţeala judiciară prevăzute de art. 6735 vorbesc de modalităţile de echilibrare a loturilor în urma împărţelii în natură prin fixarea unei sulte dacă părţile nu se învoiesc şi instanţa face pentru ele împărţeala. Împrejurarea că în cauză părţile s-au învoit la ieşirea din indiviziune în modalitatea arătată, nu împiedică instanţa să fixeze o sultă corespunzătoare pentru echilibrare valorică decât dacă există o renunţare expresă la aceasta consfinţită în forma impusă de lege (conform dispoziţiilor art. 272 C. proc. civ., când litigiul se stinge prin învoiala părţilor).
Pentru considerentele arătate, constatând că prin sentinţa dată a fost soluţionată greşit cauza pe fond prin încălcarea dispoziţiilor legale mai sus analizate, se va admite recursul în anulare. În temeiul art. 312 C. proc. civ. se va casa sentinţa civilă nr. 3979 din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei Turda şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va administra probe pentru a se dovedi dacă a existat o renunţare a pârâtului, în condiţiile şi cu exigenţele impuse de lege, în a primi sultă, urmare modalităţii de partajare propusă de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3979 din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei Turda, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6587/2003. Civil. LG. 10/2001 restituire în na... | ICCJ. Decizia nr. 6488/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
