ICCJ. Decizia nr. 6746/2003. Civil. Revendicare - D.111/1951; constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6746
Dosar nr. 1521/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
H.N., C.E., B.E. şi S.A. au chemat în judecată Statul Român reprezentat de Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş, R.A.G.C.L. Târgu-Mureş şi pe P.G. şi P.A. solicitând ca în contradictoriu cu pârâţii să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş cu nr. top 4758/4 a fost trecut în proprietatea statului fără titlu şi cu nerespectarea Decretului nr. 111/1951.
De asemenea, au cerut să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâţii R.A.G.C.L. Târgu-Mureş şi P.G. şi A. cu privire la imobilul în litigiu şi pe cale de consecinţă să se constate şi nulitatea încheierilor de intabulare în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş în baza cărora a fost intabulat Statul Român şi apoi pârâţii P.G. şi A. cu consecinţa revenirii la situaţia anterioară de C.F. în sensul reînscrierii imobilului în favoarea proprietarilor iniţiali defuncţii P.A. şi S.P. în cote egale de ½ fiecare.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş, cu nr. top 4758/4 a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951 ca bun părăsit deşi proprietarii iniţiali P.A., la data respectivă se afla în închisoare, pentru infracţiune împotriva regimului comunist şi a decedat în 1963 în Penitenciarul Gherla iar S.P. şi-a stabilit forţat domiciliul în altă localitate, astfel că imobilul nu a fost părăsit benevol. Astfel fiind, preluarea de către stat a imobilului în discuţie s-a făcut abuziv şi fără titlu. Pe cale de consecinţă vânzarea bunului către pârâţii P.G. şi A. s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 cu atât mai mult cu cât pârâţii dobânditori cunoşteau că reclamanţii intenţionau să revendice imobilul. Mai mult, pârâţii menţionaţi au deţinut imobilul în baza contractului de închiriere nr. 121/1997, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 şi prin urmare nu puteau să-l cumpere, cu atât mai mult cu cât la data respectivă pârâtul P.G. îşi avea domiciliul în Cluj-Napoca unde deţinea o altă locuinţă.
Până la prima zi de înfăţişare, reclamanţii au precizat că înţeleg să introducă în cauză în calitate de pârât şi Municipiul Târgu-Mureş prin Primar care alături de Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş reprezintă Statul Român.
De asemenea, a fost introdusă în cauză ca pârâtă SC L. SA, succesoarea R.A.G.C.L. Târgu-Mureş.
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 426 din 16 septembrie 2002, a admis acţiunea precizată şi a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş cu nr. top 4758/4 construcţii şi teren a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
A constatat şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 923/1997 încheiat între fosta R.A.G.C.L. Târgu-Mureş având ca succesoare pe SC L. SA, în calitate de vânzător şi pârâţii pe P.G. şi P.A. în calitate de cumpărători cu privire la imobilul în litigiu.
De asemenea, a constatat nulitatea încheierilor nr. 5058/1971 şi nr. 6894/1998 de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor Statul Român, respectiv P.G. şi P.A. şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş.
Instanţa a reţinut că imobilul înscris în C.F. nr. 4073 Târgu-Mureş cu nr. top 4758/4 compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 414 mp, situat în Târgu-Mureş, a aparţinut autorilor P.A. şi S.P., în cote de câte ½ fiecare şi a fost preluat de stat în baza sentinţei civile nr. 5115/1971 a Judecătoriei Târgu-Mureş, ca bun părăsit, conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.
Prin sentinţa menţionată s-a stabilit că imobilul a fost părăsit din anul 1965, or coproprietarul P.A. decedase încă de la data de 6 iunie 1963, iar coproprietara S.P. fusese forţată să părăsească imobilul, astfel că greşit s-a reţinut că imobilul fusese abandonat de foştii proprietari. În acest context actele de administrare asupra bunului nu au putut fi efectuate de aceştia independent de voinţa lor şi mai mult, moştenitorii celor doi coproprietari nu au fost citaţi în litigiul întemeiat pe Decretul nr. 111/1951.
De altfel, Decretul nr. 111/1951 contravenea Constituţiei din 1948 şi prin urmare, preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără un titlu valabil, chiar dacă acest titlu a fost concretizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr. 923/25 septembrie 1997 încheiat între fosta R.A.G.C.L. Târgu-Mureş şi pârâţii P.G. şi A. prin care aceştia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanţa a reţinut că a fost perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi a avut la bază contractul de închiriere nr. 121 din 19 martie 1997 avându-l ca titular pe pârâtul P.G. în prelungirea contractului nr. 873 din 24 martie 1990.
Pe de altă parte, în perioada 1 noiembrie 1992 şi până la finele anului 1996 pârâtul P.G. a avut domiciliul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în baza contractului de închiriere nr. 31297 din 18 ianuarie 1993 încheiat cu R.A.A.I.F.E.L. Cluj-Napoca ca accesoriu al contractului său de muncă. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30964 din 13 noiembrie 1996 încheiat cu SC C. SA, pârâţii P.G. şi P.A. au devenit proprietarii respectivei locuinţe.
În fine, conform art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din lege îl au numai chiriaşii care având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, art. 12 lit. b) din Legea nr. 112/1995 statuează că sunt aplicabile dispoziţiile legale privind nulitatea actelor juridice acelor contracte de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege dacă sunt încheiate de chiriaşii care nu îndeplineau condiţiile cerute de art. 6 din normele metodologice sau dacă închirierea acestora a avut loc cu nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (6) din lege.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate, instanţa a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 (29 ianuarie 1996) pârâtul P.G. îşi avea domiciliul în Cluj Napoca în imobilul pe care ulterior l-a şi cumpărat în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi că a revenit în Târgu-Mureş unde şi-a stabilit din nou domiciliul în imobilul în litigiu la 25 martie 1997. Prin urmare pârâtul nu era îndreptăţit să mai beneficieze încă odată de prevederile Legii nr. 112/1995 astfel că şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 923/1997 a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 ca şi a art. 12 lit. b) şi art. 9 alin. (6) din lege şi pe cale de consecinţă este lovit de nulitate absolută.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 8/A din 12 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş, P.G. şi P.A. împotriva sentinţei nr. 426 din 16 septembrie 2002 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, pe care a menţinut-o ca legală şi temeinică pentru considerentele evidenţiate în cuprinsul hotărârii pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o.
În contra deciziei nr. 8/A din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Timiş, secţia civilă, au declarat recurs pârâţii P.G. şi P.A. cât şi pârâtul Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În recursul lor recurenţii pârâţi P.G. şi P.A. au susţinut în esenţă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995 întrucât trecerea în proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului nr. 111/1951 prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, că nu există nici un impediment pentru succesorii coproprietarului P.A. (decedat în 1963) şi respectiv coproprietara S.P. care a emigrat în Israel în 1965, să fi efectuat acte de administrare a imobilului, fie personal, fie printr-un administrator desemnat în acest sens şi prin urmare nu se putea vorbi de o constrângere a acestora din partea statului, pentru a abandona imobilul.
Pe de altă parte, din perspectiva Legii nr. 112/1995 instanţa nu era chemată a examina constituţionalitatea Decretului nr. 111/1951 ci doar dacă preluarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor menţionatului decret, iar în acest sens instanţele nu au evidenţiat care anume texte ale Decretului nr. 111/1951 ar fi fost încălcate în speţă.
În fine, pornind de la premisa că imobilul în discuţie a fost preluat de stat cu titlu valabil, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi trebuia să se dovedească şi celălalt motiv al nulităţii, adică acela al relei credinţe a recurenţilor pârâţi la data dobândirii bunului. Or, o astfel de conduită a pârâţilor nu a existat mai ales că reclamanţii nu au formulat vreo cerere de restituire a bunului în natură în temeiul Legii nr. 112/1995 ci au optat pentru plata de despăgubiri, fiind astfel aplicabil principiul electa unavia.
În recursul său Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a învederat că în raport de art. 1 din Decretul nr. 111/1951 şi art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât au fost respectate prevederile Decretului nr. 111/1951 şi procedura specială de aplicare şi există o hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens.
De asemenea, a învederat că pârâţii P.G. şi P.A. au respectat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 întrucât au cumpărat imobilul în dispută după expirarea termenului în care reclamanţii puteau să-l solicite şi nu au făcut-o, iar contractul lor de închiriere data din anul 1990.
În fine recurenţii pârâţi P.G. şi P.A. au invocat şi trei excepţii de ordine publică respectiv excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureş pronunţată în baza Decretului nr. 111/1951, excepţia lipsei de competenţă a tribunalului, ca instanţă de fond faţă de valoarea de impunere a imobilului de 558.061.380 lei şi excepţia lipsei de reprezentant şi de stabilire a domiciliului ales pentru reclamanţi.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că reclamanţii au promovat acţiunea la 11 februarie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi în raport de situaţia de fapt evidenţiată în cuprinsul acesteia şi deja evocată, şi-au fundamentat-o pe dispoziţiile art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului şi Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor supuse confiscării, fără moştenitori sau fără stăpân şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor.
Abia în notele scrise depuse la instanţa de fond, reclamanţii au invocat şi prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi au susţinut că dacă se va constata că imobilul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, urmează a se stabili şi că pârâţii persoane fizice au fost de rea credinţă la dobândirea imobilului.
Tribunalul a soluţionat acţiunea fără a se preocupa să-i dea o calificare juridică exactă deşi potrivit art. 124-130 C. proc. civ. avea obligaţia să o facă şi prin urmare admiţând-o şi-a însuşit temeiul juridic fixat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că reclamanţii au promovat o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi HG nr. 11/1997 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 şi în raport de acest temei juridic a menţinut sentinţa tribunalului. Or, din cele evidenţiate rezultă că instanţele de fond şi de apel au calificat diferit acţiunea şi nu s-au preocupat ca în raport de cele solicitate de reclamanţi să determine cadrul procesual exact al pricinii.
Că este aşa reiese şi din susţinerile reclamanţilor intimaţi cu ocazia dezbaterii recursului pârâţilor, când şi-au precizat temeiul juridic al acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 şi art. 4 din HG nr. 11/1997.
Astfel fiind, apare cu evidenţă că instanţele au examinat din perspective diferite titlul statului cu privire la imobilul în dispută, sentinţa civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureş.
Mai mult, acest titlu a fost depus ca act nou în recurs şi prin urmare, instanţele de fond şi apel nu au fost în măsură să-l examineze şi să se pronunţe în cunoştinţă de cauză cu privire la valabilitatea acestuia şi dacă respectivul titlu era în acord cu prevederile Decretului nr. 111/1951.
În aceste condiţii se impune rejudecarea apelului pentru a se stabili cu certitudine temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamanţi şi totodată a se examina în contradictoriu titlul statului asupra imobilului în litigiu.
Referitor la excepţiile invocate de recurenţii pârâţi P.G. şi P.A. acestea se dovedesc a fi nefondate.
Astfel, sentinţa civilă nr. 5115 din 29 iulie 1971 a Judecătoriei Târgu-Mureş pronunţată în dosarul nr. 6317/1971 constituie de fapt, titlul de proprietate al statului emis în baza Decretului nr. 111/1951 şi formează obiect de examinare în cadrul prezentului litigiu. În orice caz, identitatea de părţi, obiect şi cauză juridică între cele două litigii nu există şi prin urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., ceea ce a determinat recurenţii să nu o mai susţină.
De asemenea, valoarea imobilului în discuţie nu se poate stabili în raport de valoarea de impunere a bunului comunicată de primărie în 2003 întrucât potrivit art. 112 alin. (3) C. proc. civ. obiectul cererii şi valoarea lui este determinat de reclamant care în speţă a evaluat imobilul la suma de 2.500.000 lei, valoare necontestată de pârâţi în cele două faze procesuale. În fine, cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant conform art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., cu actele noi depuse în recurs reclamanţii intimaţi au dovedit că au respectat dispoziţiile legale menţionate, motiv pentru care recurenţii P.G. şi P.A. nu au mai susţinut-o cu ocazia dezbaterii în fond a recursului.
Faţă de cele ce preced, recursurile urmează a fi admise, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza instanţei de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii P.G. şi P.A. precum şi recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Târgu-Mureş împotriva deciziei civile nr. 8 A din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 658/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 672/2003. Civil. Contest.nulitate. Recurs → |
|---|
