ICCJ. Decizia nr. 6758/2003. Civil. Litigiu asigurari sociale. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6758
Dosar nr. 5171/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 septembrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 994 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi a deciziei civile nr. 965 din 15 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş.
S-a susţinut că aceste hotărâri au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
A fost ataşat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că prin acţiune reclamantul J.A.A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, solicitând instanţei obligarea acestora de a-i restitui suma de bani încasată prin reţinerea procentului de 7 % din salariu cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu dobânzile legale.
Prin sentinţa civilă nr. 994 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele la plata sumelor respective, actualizate la data plăţii; a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei, dispunându-se obligarea C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la plată, alături de pârâte.
Instanţa a reţinut în esenţă că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea lor beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea acestor prestaţii de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate; modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiţii, este aplicabilă perioadei ulterioare celei ce face obiect al litigiului.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia civilă nr. 965 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Prin recursul în anulare s-a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză încalcă prevederile art. 4, art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 care conduc la concluzia că nu există o scutire expresă a magistraţilor de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Cu prilejul dezbaterii în fond a recursului în anulare, Înalta Curte a pus din oficiu în discuţie problema compunerii completului de judecată la instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art…OUG nr. 20/2002.
Examinând cu prioritate acest aspect, care precede orice cercetare a fondului, Curtea reţine că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. „când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale".
Într-adevăr, sentinţa a fost pronunţată la data de 14 august 2002, deci după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat, 20 februarie 2002, care prevede, pentru litigii de acest gen, prezenţa în completul de judecată a magistraţilor consultanţi.
Aşa fiind, cum verificarea legalităţii pe fond a hotărârilor a devenit superfluă în raport de această situaţie, Curtea va admite recursul în anulare potrivit dispoziţiilor art. 3303 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 965/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 994 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6772/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 658/2003. Civil → |
|---|








