CSJ. Decizia nr. 678/2003. Civil

Decizii civile CSJ 2003

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 678/2003

Dosar nr.3750/2002

Şedinţa publică din 21 februarie2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale şi de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr.90/C din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia civilă.

La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant Ministerul Apărării naţionale, reprezentat de consilier juridic P.G.precum şi intimaţii pârâţi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, princonsilier juridic R.A. şi S.C."C." S.A. Bucureşti, prin avocatul I.P.. Au lipsit recurentul intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Constanţa, intimaţii pârâţi S.C. „A.T." S.A.Comuna Sibioara, judeţul Constanţa şi B.A."R." S.A. – Sucursala Constanţa.

Procedura completă.

Recursul a fost timbrat legal (dispoziţia de plată din 21 ianuarie 2003 în valoare de 86.761.790 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.

Instanţa constată că pricina este în stare de judecată.

Reprezentanta recurentului reclamant Ministerul Apărării Naţionale solicită admitetrea ambelor recursuri declarate în cauză, făcând referire la motivele scrise şi la documentaţia din dosar.

Consilier juridic R.A., pentru intimata pârâtă R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, solicită de asemenea admiterea ambelor recursuri declarate în cauză.

Avocatul I.P., pentru intimata S.C. „"C." S.A. Bucureşti, solicită respingerea atât a recursului reclamantului cât şi a recursului intervenientului, făcând referire la întâmpinarea şi notele scrise, aflate în dosar. Cere a se dispune obligareapărţii, care va cădea în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea ambelor recursuri.

CURTEA,

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 26 iunie 1998, Ministerul Apărării Naţionale a chemat în judecată pe pârâtele S.C. "A.T."S.A. şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti pentru a fi obligate - printr-o hotărâre judecătorească – să îi predea hotelul "C.", situat în Constanţa, strada Mircea cel Bătrân, la intersecţia cu strada Negru-Vodă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Acţiunea a fost înregistrată la Judecătoria Constanţa.

Ministerul reclamant şi-a motivat acţiunea arătând că, prin hotărârile de guvern care s-au succedat în timp – anume indicate – i s-a conferit, în exclusivitate, dreptul de administrare asupra hotelului "C.".

În raport de obiectul acţiunii,pârâta S.C. A.T. S.A., prin întâmpinare, a invocat: excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa, susţinând că litigiul arfi comercial; excepţia insuficientei timbrări a acţiunii;excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. A.T. S.A. –faţădeîmprejurareacăs-aaprobat transmiterea fără plată a hotelului din patrimoniul R.A. APAPS în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi, în sfărşit, excepţia potrivit căreia, imobilul nu mai constituie proprietatea sa întrucât a fost adjudecat definitiv către S.C. "C."S.A., prin Ordonanţa de adjudecare din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr.109/1998.

Excepţia necompetenţei materiale, ridicată de pârâta S.C. „A.T." S.A. a fost respinsă de judecătorie, care a statuat că litigiul cu care a fost învestită este civil (încheierea din 18 noiembrie 1998).

- La 2 februarie 1999, reclamantul şi-amodificat şi completat acţiunea în sensul că a indicat ca pârâţi pe S.C. "C."S.A. Bucureşti, S.C. A.T. S.A. Constanţa, R.A. A.P.P.S. Bucureşti, F.P.S., S.I.F. şi B.A.– Sucursala Constanţa.

Acelaşi reclamant, prevalându-se de prevederile art.60 din C.proc.civ., a chemat în judecată, ca titular al dreptului de administrare, Secretariatul General al Guvernului şi a arătat că titularul dreptului de proprietate este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Consntanţa, prin Primar.

În raport de modificarea şi completarea acţiunii reclamantul a precizat că obiectulacesteia priveşte:

- constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra Hotelului Constanţa şi a dreptului M.Ap.N. de administrare a acestuia.

- constatarea nulităţii absolute a actelor care au stat la baza vânzării-cumpărării imobilului;

- restituirea imobilului în deplină proprietate publică a Statului Român şi, în administrarea M.Ap.N.;

- obligarea pârâtei S.C. „A.T." S.A. şi a R.A.A.P.P.S. să-i predea, prin protocol, HotelulConstanţa.

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Acţiuneaastfel modificată şi precizată a fost motivată în sensul că, pârâta S.C. „A.T." S.A. Constanţa, deşi nu era proprietară a imobilului, acest drept avându-l R.A.A.P.P.S., l-a înstrăinat contra sumei de16.500.000.000leipecaleaexecutăriisilite,pentruacoperireaunei creanţe pe care o avea Banca Agricolă; că vânzarea a fost făcută prin fraudarea legii întrucât executarea silită trebuia să poarte asupra Hotelului "A."cu caregarantase împrumutul.

Reclamantul, în aceeaşi acţiune modificată şi precizată, a mai arătat că bunul aparţine statului şi, făcând parte din domeniul public de interes naţional, este inalienabil şi insesizabil, că acesta se află în administrarea M.Ap.N. şi că pârâta S.C. „A.T." S.A. nu a făcut nici o dovadă că ar fi fost proprietara hotelului din litigiu.

Încele ce urmează, este necesar ase prezenta poziţia procesuală adoptată de părţile din dosar faţă de acţiunea modificată şi precizată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale.

Pârâta B.A.a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii întrucât ordonanţa de adjudecareeste definitivă şi irevocabilă, transcrisă în favoarea adjudecatarei S.C. "C."S.A., astfel că, dat fiind obiectul acţiunii şi cadrul procesual indicat, Ministerul Apărării Naţionale nu are calitate procesual activă, acesta putând intenta doar o acţiune în revendicare.

S.I.F. Transilvania a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesualepasive întrucât, în raport de dispoziţiile art.5 şi 6 din Legea nr.58/1991, are doar calitatea de acţionar la Societatea Comercială „A.T." S.A.

Guvernul României, în calitate de chemat în garanţie, a invocat la rându-i lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că nu are în atribuţiile sale administrarea bunurilor proprietate publică sau privată a Statului.

R.A.S.P.P.S.Bucureşti şi-a precizat, de asemenea prin întâmpinare, poziţia procesuală, cerând respingerea acţiunii întrucât urmare Hotărârilor de Guvern intervenite – nr.1217/1990,nr.645/1992, nr.567/1993, imobilul din litigiu nu a făcut parte din patrimoniul S.C. „A.T." S.A., în prezent acesta fiind transcris, conform HGR. nr.22/1995, fără plată, în favoarea reclamantului M.Ap.N.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr.8560 din 19 mai 1999, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cnstanţa–cainstanţădefond,conformart.2 pct.1 litera b din C.proc.civ., cumotivarea că valoarea imobilului este de 16.500.000.000 lei.

Primind dosarul cauzei, Tribunalul Constanţa – secţia civilă l-a înregistrat la nr.9384/1999.

După o suspendare a judecăţii, conform art.244 pct.2 din C.proc.civ., solicitată de reclamant, cauza a fost repusă pe rol la 9 mai 2001.

Pârâta S.C. "C."S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, atâta timp cât există calea acţiunii în realizare, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R.A.A.P.P.S., a F.P.S., a S.I.F. Transilvania, a B.A., a Secretariatului General al Guvernului, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Consiliului Local Constanţa.

Aceeaşi pârâtă a susţinut cătitlul pe care îl are asupra imobilului din litigiu este ordonanţa de adjudecare – transcrisă în registrele de transcripţiuni, că are în posesie imobilul, astfel că pârâţii nu pot avea calitate procesuală pasivă nici în acţiunea de revendicare şi nici în cea în constatare, în condiţiile în care aceasta se formulează în contradictoriu cu cei ce contestă dreptul reclamantului, contestare care nu poate fi atribuitămenţionaţilor pârâţi.

În raport de susţinerile pârâţilor, la termenul din 4 decembrie 2001, reclamanta şi-aprecizat din nou acţiunea arătând că pârâţi în cauzăsunt S.C. „C." S.A. Bucureşti, S.C. „A.T." S.A. Constanţa, R.A.A.P.P.S., B.A.şi arenunţat la judecată faţă de F.P.S. Bucureşti, S.I.F. Transilvania, Secretariatul General al Guvernului şi Consiliul Local Constanţa prin Primar. A indicat ca titular al dreptului de proprietate, pe Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Referindu-se la obiectul acţiunii, reclamantul, la termenul din 14 decembrie 2001 a precizat că, în ce priveşte imobilul din litigiu, solicită să se constate dreptul de proprietate publică al Statului Român şi dreptul de administrare al M.Ap.N., să se dispună restituirea lui Statului în deplină proprietate publică şi, în administrare,M.Ap.N., în conformitate cu HG nr.22/17 ianuarie 1995, să se constate nulitatea absolută a ordonanţei de adjudecare prin care imobilul a fost definitiv adjudecat în favoarea S.C. "C."S.A.

Prin încheierea din 21 decembrie 2001, tribunalul a luat act de cererea reclamantului de renunţare la judecată faţă de pârâţii F.P.S., S.I.F. Transilvania, Secretariatul General al Guvernului şi Consiliul Local Constanţa.

Acelaşi tribunal, prin sentinţa nr.53 din 28 ianuarie 2002, apronunţat următoarea soluţie:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. „A.T." S.A., a B.A."R." S.A. Constanţa şi a R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de arătare a titularului dreptului în persoana Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice;

- a respins atât capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate publică asupra imobilului din litigiu în favoarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice cât şi cererea de restituire a bunului în deplină propriretate publică Statului Român;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare în raport de prevederile art.111 din C.proc.civ.;

- a respins ca nefondate, capetele de cerere privind constatarea dreptului de administrare al reclamantului asupra hotelului din litigiu şi restituirea acestuia în administrarea M.Ap.N., precum şi capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a ordonanţei de adjudecare, pronunţată la 23 aprilie 1998 în dosarul nr.109/1998 al Tribunalului Constanţa.

- a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, care, prin motivele formulate, a susţinut:

- căMinisterul Apărării Naţionale are calitatea de administrator al imobilului din litigiu iar Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Constanţa, este titularul dreptului de proprietatre;

- construcţia Hotelului "C." a fost începută în anul 1988 şi, iniţial, a fost destinată, spre folosinţă, membrilor P.C.R., ceea ceînseamnă că S.C. „A.T." S.A. nu a avut niciodată calitatea de proprietară, asupra acestui imobil;

- greşit a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului de proprietate în condiţiile art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, cu referire la art.57 dfin C.proc.civ.;

- bunul din litigiu face parte dindomeniul public al statului, astfel că, potrivit art.135 alin.5 din Constituţie, este inealienabil;

- instanţa nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşealăatât în fapt cât şi în dreptîn aflarea adevărului – aşa cum prevede art.129 alin.4 şi 5 din C.proc.civ.;

- în mod greşit instanţa nu a soluţionat acţiunea în revendicare în considerarea calităţii de proprietar a Statului Român,„chiar dacă nu s-au făcut menţiuni în acest sens";

- excepţiile invocate în cursul procesului au fost menite să distragă atenţia instanţei de la adevărul despre investiţia în litigiu, construcţie înstrăinată deun neproprietar – S.C. „A.T." S.A. la data introducerii acţiunii.

În faza de apel, la 28 mai 2002, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Constanţa, în temeiul Legii nr.213/1998 şi al art.135 alin.4 din Constituţie, a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale, arătând că Hotelul "C." deşi nu a constituit proprietatea S.C. „A.T." S.A. Constanţa aceasta l-a vândut pe calea executării silite pentru acoperirea unei creanţe către B.A., bun adjudecat definitiv de S.C. "C."S.A. Bucureşti, conform ordonanţei din 23 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.109/1998. S-a mai invocat, în cerere, că bunul din litigiu face parte din domeniul public al statului, căa aparţinut Regiei Autonome Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat şi, apoi, prin Hotărârea Guvernului nr.22/1995, a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Curtea de Apel Constanţa – secţia civilă, prin Decizia nr.90/C din 15 iulie 2002, a respins ca nefondate, atât cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P Constanţa,cât şi apelul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale.

Prin aceeaşi decizie, Ministerul Apărării Naţionale a fost obligat să plăteacăintimatei pârâte S.C. "C."S.A. Bucureşti suma de 20.000.000 lei cutitlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, răspunzând criticilorfăcute sentinţei atacate de reclamantul M.Ap.N., a reţinut, în esenţă.

- că, în raport de obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizat la termenul din 14 decembrie 2001, tribunalului nu i se poate reproşa lipsă de rol activ în cauză deoarece probele administrate şi corect apreciate – justifică soluţia;

- că tribunalul a soluţionat corect toate excepţiile ridicate în cauză, căcererea reclamantuluide arătare a titularului dreptului nu putea fi formulată decât de pârâtă – în raport de prevederile art.64 din C.proc.civ.;

- că, în ce priveşte imobilul din litigiu, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada dreptului de proprietate al Statului invocat şi nici a dreptului său de administrare, pentru acest din urmă drept, instanţa motivând că HG nr.22/1995nu constituie o probă întrucât nu a fost publicată în M.O.;

- că singura pârâtă care a făcut dovada unui titlu asupra construcţiei este S.C. "C."S.A. Bucureşti, aceasta depunând la dosar ordonanţa de adjudecare definitivă din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa, transcrisă sub nr.6348/24 aprilie 1998; că examinarea valabilităţiiacestui titlu nu poate fi făcută în cauză deoarece reclamantul nu a dovedit calitatea sa de proprietar sau de administrator asupraimobilului;

- că , în ce priveşte terenul aferent hotelului din litigiu, probele au confirmat că unicul proprietar este tot S.C. "C."S.A. Bucureşti, dovada constutind-o contractul de vânzare-cumpărare nr.160 din 6 martie 2000 încheiatde această pârâtă cu S.C. „A.T." S.A., urmat de emiterea titlului concretizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr.2236/24 octombrie 1998, emis de M.A.A., act care nu s-asolicitat a fi anulat (filele 190-192 din dosarul de fond); că, acest act a fost înscris în Cartea Funciară, aşa cum rezultă din încheierea nr.6010/9 iunie 2000 aBiroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Constanţa;

- că Statul Român, deşi prezent în proces, în calitate de intervenient în interesulreclamantului, nu a depus diligenţele necesare pentru clarificarea dreptului pretins de M.Ap.N. (de administrare al M.Ap.N. şi de proprietate al statului).

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursreclamantul Ministerul Apărării Naţionale şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Constanţa.

Motivele invocate de cele două pârţiîn majoritate coincid, asfel că prezentarea şi analiza lor care urmează vizeazăambele recursuri. Desigur, acolo unde va fi cazul, vor fi redate distinct precizările făcute de cei doi recurenţi în cadrul motivelor sau prin critici separate.

Ambii recurenţi arată că Decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru motivele ce pot fi încadrate în art.304 pct.4,7,8,9 din C.proc.civ., în dezvoltarea cărorasusţin următoarele:

1. Printr-un prim motiv, recurenţii învederează faptul că deşi HG nr.22/1995 era hotărâtoare în dezlegarea pricinii întrucât punea în evidenţă dreptul de proprietate al statului asupra imobilului din litigiu şi dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naţionale, instanţa a înlăturat-o, considerînd-o inexistentă pentru un considerent inacceptabil, ce contravine prevederilor art.107 alin.4 din Constituţie – împrejurarea că nu a fost publicată în M.O.. Sub acest aspect, precizează că, deşi HGmenţionată, având caracter militar,deci aflată sub incidenţa legii privind informaţiile clasificate, nu trebuia publicată în M.O., ci doar comunicată instituţiei interesate, împrejurare confirmată în scris în dosar şi prin adresa nr.15 A/2380/IM din 5 iulie 2002 a Secretariatului General al Guvernului, instanţa a ignorat-o. Ministerul recurent mai susţine că, procedând astfel, instanţa a încălcat dispoziţiile constituţionale, şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, intrând în sfera atribuţiilor autorităţii legislative, respectiv executive.

2. Prin cel de al doilea motiv,recurenţii arată că, în mod greşit a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Statul Român, în interesul M.Ap.N., sub acest aspect, precizând că Decizia atacată evidenţiază considerente contradictorii şi o interpretare greşită a actului dedus judecăţii, fiind,deci, lipsită de temei legal. Arată că , deşi la termenul din 21 mai 2002, cererea de intervenţie a fost admisă în principiu, ulterior, prin Decizia dată, instanţa a respins-o pentru acelaşi motiv arătat mai sus – nepublicarea în M.O. a HG nr.22/1995.

3. Acest motiv de recurs vizează greşita respingere a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a ordonanţei de adjudecare dn 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa, respectiv neexaminarea de către instanţă a acesteia, invocată ca titlu de proprietate, de către pârâta S.C. "C."S.A. Bucureşti.

Subacestaspect,recurenţiireproşeazăinstanţeideapelgreşita

reţinere că examinarea titlului invocat de pârâta S.C. "C." S.A. Bucureşti s-ar fi putut face numai în măsura în care reclamantul şi-ar fi justificat calitatea de proprietar sau de administrator, ceea ce nu s-a făcut în speţă întrucâtHG nr.22/1995 n-ar face dovada dreptului de proprietate al statului, respectiv al dreptului de administrare al M.Ap.N. asupra imobilului din litigiu.

Recurentul intervenient precizează – în motivarea recursului – că hotelul din litigiu aparţine statului, făcând parte din domeniul public,în acest sens, referindu-se la HG nr.22/1995,HG nr.567/1993, la Legea nr.213/1998 – art.11 şi pct.29 din anexă, precum şi laart.135 alin.4 din Constituţie.

În cadrul aceluiaşi motiv,părţile recurente mai susţin că pârâta S.C. „A.T." S.A. a vândut un bun care nu era al său, în dovedirea acestei afirmaţii prezentând unele elemente, considerate esenţiale, precum:

- B.A.a acordat mai multe credite pârâtei S.C. „A.T." S.A.,credite garantate prin ipotecă şi gaj;

- unul din contractele de garanţie imobiliară avea ca obiect Hotelul "A."din Constanţa, str.Mircea cel Bătrân nr.102;

-nici unul din contractele de garanţie nu avea ca obiect hotelul Constanţa, care, de fapt, nu se afla în proprietatea S.C. „A.T." S.A.

- deşi dosarul de executare silită viza Hotelul „A.", situat în Constanţa,str.MirceacelBătrânnr.102,instanţaadispusadjudecare.

hoteluluiConstanţa, situat în str.Mircea cel Bătrîn, colţ cu str.Negru Vodă, în favoarea S.C. "C."S.A. Bucureşti.

Recurentul intervenient, referitor la acest aspect, precizează că adjudecarea imobilului s-a făcut în condiţiile în care S.C. „A.T." S.A. a depus în dosarul cauzei un certificat de sarcini care viza hotelul „A.".

4. Reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a formulat separat un motiv de recurs care vizează cheltuielile de judecată în sumă de 20.000.000 lei la care a fost obligat către pârâta S.C. "C."S.A. Bucureşti.

Recurentul reproşează instanţei că nu a apreciat în sensul dimunuării cuantumului arătat, potrivit dispoziţiilor art.274 alin.3 din C.proc.civ.

5. Recurentul intervenient, printr-un motiv distinct, reproşează instanţei de apel că, în mod greşit a reţinut lipsa de diligenţă a Statului Român în dovedirea dreptului de proprietate invocatasupra hotelului "C.".

În această privinţă recurentul susţine:

- că, la termenul din 3 februarie 1999, reclamantul M.Ap.N., în cererile de modificare şi de completare a acţiunii, a arătat că titular al dreptului de proprietate este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice;că cererea de arătare a titularului dreptuluia fost respinsă de tribunal.

- că, pentru motivele anume indicate, reţinute mai sus, imobilul aparţinând statului, parte componentă a domeniului public, nu putea fi înstrăinat;

- că, în dosar au fost produse toate dovezile şi s-au invocat toate temeiurile de drept, care ar fi permis instanţelor să pronunţe o hotărâre prin care să admită acţiunea.

Recursurile nu sunt întemeiate.

În ce priveşte primul şi al doilea motiv de recurs,se constată următoarele:

Într-adevăr, potrivit art.107 alin.4 din Constituţie, hotărârile şi ordonanţeleadoptatedeGuvernsesemneazădeprimul-ministru,se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în M.O. al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

În interpretarea corectă a acestui text, urmează a se reţine că, publicarea în M.O. vizează toate hotărârile şi ordonanţele Guvernului, inclusiv a celor cu caracter militar.

Ultimul alineat al textului ce priveşte hotărârile cu carcater militar pune în evidenţă o problemă specială şi,deopotrivă de ordin practic, potrivit căreiaasemenea hotărâri, cu obiect de reglementare strict determinat, nu vor fi comunicate şi altor instituţii, ci numai celor interesate.

Practica a dovedit că hotărârile ce fac parte din categoria celor cu caracter militar s-au publicat în M.O., iar datele concrete necesare punerii lor în aplicare, evidenţiate, de regulă, în anexe, s-au comunicat numai unităţilor interesate.

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că instanţele au greşit reţinând lipsa de eficienţă, în condiţiile speţei, a HG nr.22/1995 tocmai datorită nepublicării ei în M.O.

Neluarea în considerare a hotărârii de guvern menţionate nu echivalează cu odepăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, atâta timp cât verificarea făcută se înscrie în sfera obligaţiilor ce revin instanţelor , conform Legii nr.213/1998, de a se pronunţa cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate invocate de părţi în litigiile deduse judecăţii.

În speţă, instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune formulată de M.Ap.N., precizată ulterior, prin care a solicitat constatarea dreptului său de administrare, respectiv, a dreptului de proprietate al statului asupraHotelului "C.", constatarea nulităţii absolute a actelor care au stat la baza vânzării imobilului de către S.C. A.T. S.A. Constanţa – S.C. "C." S.A. Bucureşti, obligareapârâţilor să restituie hoteluldin litigiu Statului Român în deplină proprietate şi, în administrare, M.Ap.N.

Aşa cum în mod judicios au reţinut instanţele, în sensul art.111 din C.proc.civ., acţiunea în constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Dar, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada dreptului de administrare asupra imobilului şi nici a dreptului de propriretate al Statului asupra acestuia tocmai datorită ineficienţei hotărârii de guvern invocate – datorită nepublicării ei în M.O.

Legat de acest aspect, este de reţinut că, în mod corect a fost respinsă cererea de arătate a titularului dreptului formulată de reclamant deoarece o atare cerere, potrivit art.64 din C.proc.civ., nu putea fi formulată decât de pârât.

Cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul Român în cauză – în interesul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale, deşi a fost admisăînprincipiu, dată fiindineficienţa actelor prezentate de cele două părţi în dovedirea dreptului de proprietate, respectiv de administrare cu privire la imobil, respingerea ei pe fond este corectă, motivarea instanţei nepunînd în evidenţă considerente contradictorii, aşa cum susţin recurenţii.

În ce priveştemotivul 3 de recurs.

Nedovedindu-se dreptul de administrare al reclamantului, respectiv de proprietate al statului asupra imobilului din litigiu, instanţele în mod corect au respins şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii tordonanţei de adjudecare din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa, pronunţatăîn dosarul nr.109/1998 - titlul pârâtei S.C. "C."S.A.Bucureşti asuprahotelului.

În speţă, s-a făcut dovada că imobilul din litigiu a fost adjudecat definitiv în favoarea pârâtei S.C. "C."S.A. pentru suma de 16.500.000.000 lei.

Ordonanţa de adjudecare menţionată a fost transcrisă în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Constanţa sub nr.6348/24 aprilie 1998.Ulterior, la cererea S.C. "C."S.A., şi dreptul de proprietate asupra terenului de 4031 m.p. a fost intabulat.

Prin urmare, ordonanţa de adjudecare arătatăface dovada dreptului de proprietate al pârâtei S.C. "C."S.A. asupra hotelului din litigiu.

Nu este lipsit de semnificaţie faptul că nici reclamantul şi nici intervenientul nu auuzat de prevederile art.552 din C.proc.civ.,în vigoare la data executării silite, potrivit cărora datornicul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată pot face recurs împotriva ordonanţei de adjudecare în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia, ordonanţa având caracterul unei hotărâri judecătoreşti.

Este adevărat că împotriva executării pornită de B.A.împotriva S.C. A.T. S.A. Constanţa s-a formulat o contestaţie,aceasta însăa fost respinsă, după cum real este şi faptul căun alt demers făcut de reclamant (o cerere de revizuire) a fost finalizat defavorabilprin sentinţa civilă nr.612/1998 a Tribunalului Consntanţa.

De altfel, admiţândfaptul că Ministerul Apărării Naţionale nu a cunoscut exact datele legate de executarea silită a hotelului şi de adjudecarea acestuia în favoarea S.C. "C." S.A. Bucureşti, ulterior acestuimoment, ministerul pârât putea să determine Statul Român să facă verificări inclusiv în ce priveşte titlul şi să formuleze o acţiune în revendicare în condiţiile anume reglementate de art.561 dinC.proc.civ. – atunci în vigoare.

Aşadar, în raport de cele reţinute mai sus, în mod corect instanţele au respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii titlului pârâtei S.C. "C."S.A. Bucureşti.

4. Motivul al patrulea de recurs vizează cheltuielile de judecată de 20.000.000 lei la care a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei S.C. "C." S.A. Bucureşti.

Aşa cum se precizeazăîn Decizia atacată, suma de mai sus reprezintă onorarii de avocat.

Cum în dosar nu există elemente care să permită aprecierea că suma de mai sus esteexagerată şi că s-ar impune a fi diminuată în sensul art.274 alin.3 din C.proc.civ., urmează a confirma soluţia instanţei şi sub acest aspect.

5.În ce priveşte motivul al cincilea de recurs(formulat de intervenientul StatulRomân), urmează a se reţine că:

Nu se poate reproşa Statului Român că, prin reprezentarea în instanţă nu a fost apărat eficient aşa cum ar rezulta dintr-un considerent al deciziei atacate.

Reprezentanţii acestei părţi interveniente şi ai unităţii reclamante au depus la dosar toate actele cerute de instanţă, inclusiv HGnr.22/1995 – în original, spre consultare – şi au făcut susţineri scrise şi orale în concordanţă cu interesele statului şi ale MinisteruluiApărării Naţionale.

În raport de cele reţinute mai sus, Decizia atacată, cu precizările făcute, se dovedeşte a fi legală şi temeinică.

În cauză nu se constată nici un motiv de casare de ordine publică pentru a fi pus în discuţie în conformitate cu prevederile art.306 alin.2 din C.proc.civ.

În consecinţă, ambele recursuri declarate în cauză urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantrul Ministerul Apărării Naţionale – Direcţia Juridică şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr.90/C din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi21 februarie2003.

← CSJ. Decizia nr. 700/2003. Civil  ICCJ. Decizia nr. 69/2003. Civil. Punere sub interdictie. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 678/2003. Civil