ICCJ. Decizia nr. 7051/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7051
Dosar nr. 3368/2003
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2002 sub nr. 5154 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Macarie Ieromonahul" Târgovişte, în contradictoriu cu Primăria Târgovişte a contestat în baza art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 dispoziţia nr. 1812 din 15 mai 2002 emisă de Primăria Târgovişte, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgovişte, compus de 3 corpuri de casă şi teren în suprafaţă de 1070 mp.
Reclamanta îşi motivează acţiunea arătând că imobilul a aparţinut fostei Şcoli de cântăreţi bisericeşti, respectiv societăţii filiale judeţene „Sfântul Ioan Cucuzel" care a fost desfiinţată abuziv în anul 1948.
Se mai arată de către reclamantă că ea este succesoarea în drepturi a vechii şcoli.
În cauză au fost făcute cerere de intervenţie de către Arhiepiscopia Târgovişte în interesul reclamantei şi de către M.P. şi V.I. în interes propriu, respectiv pentru apartamentele pentru care au titlu de proprietate valabil, din imobilul în litigiu.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 694 din 27 noiembrie 2002, a respins acţiunea formulată de către reclamantă şi cererea de intervenţie a Arhiepiscopiei Târgovişte.
A admis cererea de intervenţie a lui M.P. şi V.I.
S-a reţinut în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi considerată ca fiind succesoarea în drepturi a vechii şcoli proprietare a imobilului şi în consecinţă cererea de restituire nu poate fi admisă.
Pe cale de consecinţă a fost respinsă şi cererea de intervenţie a Arhiepiscopiei Târgovişte şi a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.P. şi V.I.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de fond au formulat apeluri reclamanta şi intervenienta în interesul acesteia, Arhiepiscopia Târgovişte, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 74 din 2 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut, având în vedere actele şi lucrările dosarului, că nu există nici o construcţie între dispozitivul şi minuta hotărârii, împrejurare care rezultă din compararea acestora – (fila 59 verso).
S-a reţinut de asemenea că întrucât reclamanta nu a solicitat decât restituirea în natură a imobilului nu se justifică introducerea în cauză a Prefecturii Dâmboviţa.
Cu o motivare amplă instanţa de apel a analizat situaţia dreptului de proprietate a imobilului şi a constatat că din probele administrate reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea juridică a dreptului de proprietate de la pretinsa autoare Filiala judeţeană a cântăreţilor bisericeşti din judeţul Dâmboviţa, Sfântul Ioan Cucuzel.
S-a mai reţinut că a mai existat un proces între Arhiepiscopia Târgoviştei cu Primăria Târgovişte în care s-a stabilit că imobilul revendicat nu se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Împotriva acestei decizii pronunţate de către instanţa de apel au declarat recurs reclamanta Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Macarie Ieromonahul" şi intervenienta în interesul reclamantei Arhiepiscopia Târgoviştei invocând aceleaşi motive, respectiv cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine de către recurente că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Se arată în acest sens că reclamanta a făcut prin probele administrate dovada titlului său de proprietate şi a faptului că imobilul existent în anul 1933 este unul şi acelaşi cu cel în litigiu.
Se susţine de asemenea că nu se poate invoca o autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de soluţia de respingere a acţiunii în revendicare formulată anterior de Arhiepiscopia Târgoviştei.
O altă critică se referă la faptul că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, arătându-se în acest sens că instanţa de apel a apreciat că Secretariatul de Stat pentru Culte nu are calitatea să stabilească cine este succesoarea fostei Şcoli de cântăreţi bisericeşti desfiinţată în anul 1948.
O altă critică se referă la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra actelor juridice care reglementează înfiinţarea şi organizarea Şcolilor de cântăreţi bisericeşti.
O altă critică este în legătură cu faptul că hotărârea instanţei de apel ar cuprinde motive contradictorii în legătură cu natura proprietăţii imobilului în litigiu confundând noţiunea generală de proprietate cu noţiunea de „avere bisericească".
O ultimă susţinere făcută de către recurenţi este cu privire la valabilitatea titlului de proprietate a intervenienţilor M.P. şi V.I., arătându-se că în ipoteza în care aceştia vor fi consideraţi cumpărători de bună credinţă, reclamanta solicită să se acorde despăgubiri conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Recursurile sunt nefondate.
În primul rând este de reţinut faptul că întrucât motivele invocate în cele două recursuri sunt aceleaşi analizarea lor va fi făcută concomitent.
Astfel principala critică formulată de către recurenţi este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la acest aspect urmează a se reţine că instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât soluţionarea reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de acest text de lege este condiţionată de dovedirea faptului că solicitanta este continuatoarea persoanei juridice desfiinţată.
În acest sens s-a reţinut corect că imobilul revendicat a fost proprietatea Şcolii de cântăreţi bisericeşti „Sfântul Ioan Cucuzel" care a fost o societate de învăţământ de tip privat, dobândit prin „cotizaţiuni şi donaţiuni", ceea ce demonstrează că a fost o şcoală particulară care a fost dizolvată prin Decretul nr. 176/1948.
Reclamanţii arată că Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Macarie Ieromonahul" s-a înfiinţat în anul 1992 şi face parte din reţeaua de învăţământ de stat cu un patrimoniu distinct, nefiind îndeplinite nici una din condiţiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, pentru a se considera că este continuatoarea Societăţii de cântăreţi bisericeşti „Sfântul Ioan Cucuzel".
În consecinţă, reclamanta nefăcând dovada că este continuatoarea societăţii desfiinţate, nu este îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu.
Susţinerile privind nepronunţarea asupra unor dovezi pretins hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sunt nefondate întrucât statutul şi regulamentul de funcţionare a instituţiilor pentru pregătirea personalului bisericesc arată în mod incontestabil modul de organizare a acestor instituţii, dar ele nu dovedesc faptul continuităţii în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 10/2001, deci nu sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Distinct de cele mai înainte menţionate este de reţinut că anterior formulării acestei cauze intervenienta Arhiepiscopia Târgoviştei a formulat o acţiune în revendicarea aceluiaşi imobil ca cel din prezenta cauză, care a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 3207 din 3 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Această împrejurare, deşi nu poate fi considerată ca o autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate, reprezintă un argument în plus pentru netemeinicia prezentei acţiuni.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a reţine că toate criticile formulate fiind neîntemeiate, în consecinţă recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Macarie Ieromonahul" Târgovişte şi de intervenienta Episcopia Târgoviştei împotriva deciziei nr. 74 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7055/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7050/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
