ICCJ. Decizia nr. 7091/2003. Civil. Revendicare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7091
Dosar nr. 677/2003
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
G.C. a chemat în judecată SC A. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea bunicului său matern J.J. decedat la 12 aprilie 1918 a cărui unic moştenitor era şi a fost preluat abuziv de stat, fără nici un titlu.
A mai precizat reclamantul că autorul J.J. a avut 5 fiice, dintre care B.J. căsătorită cu G.C., a fost mama reclamantului, iar acesta din urmă singurul moştenitor al proprietarului J.J. pentru că toţi ceilalţi moştenitori (fiicele şi soţia defunctului) au decedat fără urmaşi.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 13544 din 12 iulie 2000 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova, compus din teren de 1776,44 mp cu vecinătăţile menţionate în dispozitiv şi construcţiile edificate pe teren, respectiv C1,C2,C3,C4 cu o suprafaţă de 694,56 mp conform expertizei şi schiţelor anexă întocmite de expertul P.M.
Instanţa a reţinut că imobilul revendicat constituie proprietatea autorului J.J. aspect atestat şi de Decizia nr. 9/3700/1918 emisă de Ministerul Finanţelor şi că reclamantul în calitate de descendent gr. II al autorului îl moştenea şi întrucât imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără titlu valabil acţiunea reclamantului era întemeiată.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin Decizia nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a admis apelul declarat de SC A. SA împotriva sentinţei civile nr.13544 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea în revendicare cu motivarea că statul român a dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza art. 645 C. civ. şi a Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului bunurilor bisericilor congregaţiilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional care opera in rem, iar decretul de naţionalizare era în acord cu Constituţia din 1948 şi legea învăţământului public.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 551 din 12 februarie 2002 a admis recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul pârâtei SC A. SA şi a menţinut sentinţa instanţei de fond.
În motivarea soluţiei instanţa de recurs a reţinut că prin Decretul nr. 176/1948 a operat o expropriere a imobilului în dispută fără însă ca proprietarul iniţial să fi fost despăgubit şi că ulterior, imobilul nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat respectiv pentru învăţământ fiind trecut în sectorul economic.
Din această perspectivă, statul nu deţinea un titlu valid de proprietate asupra imobilului şi prin urmare acţiunea reclamantului era întemeiată.
În contra hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză în temeiul art. 330 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii şi totodată era vădit neteminică.
Astfel, s-a susţinut că acţiunea cât şi cererea de apel sau recurs nu au fost semnate de către reclamant respectiv apelant ci de un avocat în numele părţii respective fără însă să prezinte un mandat special de reprezentare contrar dispoziţiilor art. 67 şi urm. C. proc. civ. Mai mult, împuternicirea avocaţială nu poartă semnătura reclamantului ci a G.B. ca reprezentantă a Fundaţiei Meridian, iar din dosar nu a rezultat care sunt raporturile juridice dintre această fundaţie şi reclamant avându-se în vedere că menţionata fundaţie nu a depus vreo procură specială de reprezentare a reclamantului.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că reclamantul nu a probat că are calitatea de unic moştenitor (nepot de fiică predecedată) al bunicului său J.J. şi nici nu a probat că era unic proprietar faţă de actele noi anexate recursului în anulare.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a încălcat dreptul de apărare al pârâtei SC A. SA întrucât deşi la termenul din 6 iulie 2000 pârâta a cerut amânarea cauzei, reprezentantul acesteia fiind în imposibilitate de a se prezenta, iar la acel termen s-a depus şi expertiza tehnică, judecătoria a soluţionat pe fond litigiul, fără a permite pârâtei să formuleze obiecţiuni la expertiză şi să pună concluzii.
Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce succed.
În mod constat, reclamantul G.C., a susţinut că este unicul moştenitor acceptant al succesiunii bunicului său matern J.J. proprietarul iniţial al imobilului revendicat, întrucât deşi acesta a avut 5 fiice, toţi ceilalţi succesori, cu excepţia mamei sale B.J., au decedat fără urmaşi.
Cu deciziunea nr. 3700/1918 emisă de Ministerul Finanţelor Direcţia timbrului şi ordonanţărilor, biroul succesiuni, reclamantul a probat că autorul J.J. a decedat la 12 aprilie 1918 şi că în masa succesorală figura imobilul din Craiova, iar ca moştenitoare cele cinci fiice ale sale: C.P.T. şi B.J., majore, şi D., A. şi E.J. minore, reprezentate de mama lor L.J. (dos. 4322/2000). Reclamantul nu a probat că cele cinci descendente şi-ar fi împărţit imobilul succesoral şi nici că mama sa B.J. ar fi devenit unica succesoare a tatălui ei J.J.
Dimpotrivă, din actele noi ataşate recursului în anulare, rezultă că mama sa, B.G.J., a înstrăinat dobânditorului D.T., cota sa indiviză de 1/5 din imobilul situat în Craiova moştenită de la tatăl său J.J., cu actul autentificat sub nr. 3855 din 21 septembrie 1937 de Tribunalul Dolj, secţia a III-a (dos. 677/2003).
Prin urmare, reclamantul nu putea invoca vreun drept cu privire la imobilul în dispută provenit de la mama sa B.J.
De asemenea, succesoarea defunctului D.T., respectiv T.M. a înţeles, ca prin mandatar, să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru valorificarea cotei indivize din imobilul situat în Craiova, (dos. nr. 677/2003).
Or, cel ce formulează o acţiune în revendicarea unui bun imobil trebuie să aibă calitatea de a pretinde dreptul reclamat, adică să fie proprietarul bunului respectiv.
Din această perspectivă, moştenitorul în virtutea calităţii sale de continuator al persoanei defunctului poate revendica imobilul succesoral.
Dacă însă, sunt mai mulţi moştenitori ca în speţă cât timp durează starea de indiviziune, unul din moştenitori nu poate introduce singur acţiunea în revendicare ci numai împreună cu ceilalţi moştenitori, aceasta întrucât acţiunea în revendicare presupune un drept exclusiv şi absolut asupra bunului revendicat.
Astfel, fiind, şi faţă de înscrisurile noi anexate recursului în anulare, se impune casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea pricinii, ocazie cu care urmează, în raport şi de alte dovezi, să se examineze calitatea procesuală activă a reclamantului, avându-se în vedere regula unanimităţii deja expusă, cât şi faptul ca reclamant nu putea pretinde nici măcar o cotă parte din imobil în calitate de nepot de fiică, cât timp aceasta, B.J., îşi înstrăinase dreptul indiviz din imobil moştenit de la tatăl său.
Totodată, reclamantul nu a probat, aşa cum a pretins prin acţiune că este unicul moştenitor acceptant al succesiunilor rămase de la celelalte patru surori ale mamei sale.
Referitor la neregularităţile semnalate prin recursul în anulare privind atât cererea de chemare în judecată cât şi declaraţia de recurs este de semnalat faptul că în adevăr acţiunea a fost semnată de avocat, dar în cuprinsul ei a fost menţionată împuternicirea nr. 9 din 19 ianuarie 2000 pe care însă instanţa de fond a omis să i-o solicite ceea ce însă nu poate echivala cu inexistenţa ei. Ulterior, pentru susţinerea acţiunii a fost depusă împuternicirea din 23 februarie2000 (dos. 4322/2000).
La apel angajarea apărătorului s-a făcut prin mandatara B.E.( dos. nr. 9640/2000) iar recursul a fost semnat de acelaşi avocat care l-a reprezentat pe reclamantul intimat în apel conform art. 68 C. proc. civ.
Cu ocazia soluţionării recursului în anulare a fost depusă şi procura judiciară dată de reclamantul G.C. în faţa notarului de stat şi autentificată sub nr. 416 din 18 februarie1999 prin care B.E.G. a fost împuternicită să-l reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti în vederea revendicării imobilului din Craiova, şi de asemenea a fost abilitată să angajeze unul sau mai mulţi avocaţi (dos .677/2003). Astfel fiind pretinsele nereguli procedurale enunţate în recursul în anulare nu au suport legal.
Nu apare fondată nici critica vizând pretinsa încălcare a dreptului la apărare al pârâtei pe motiv că la termenul din 6 iulie 2000 cauza a fost judecată în fond, în lipsa pârâtei, deşi solicitase o amânare, astfel că nu a putut examina expertiza tehnică depusă la aceeaşi dată şi a-şi formula obiecţiuni. În adevăr, la efectuarea expertizei a participat reprezentantul pârâtei care astfel cunoştea constatările expertului mai ales că expertiza avea ca obiectiv măsurarea terenului şi evidenţierea construcţiilor edificate pe acest teren şi care reprezintă sediul pârâtei.
Astfel fiind recursul în anulare urmează a fi admis pentru un singur considerent deja evidenţiat, a casa hotărârile atacate şi a trimite cauza instanţei de fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 551 din 12 februarie 2002 a Curţii de Apel Craiova, a deciziei nr. 5660 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 13544 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza la Judecătoria Craiova pentru rejudecare.
Admite cererea formulată de pârâta SC A. SA Craiova şi dispune restituirea cauţiunii de 399.980.000 lei achitată cu ordinul de plată nr. 105 din 20 iunie 2003 la BCR, sucursala Dolj, către aceasta.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 714/2003. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 705/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
