ICCJ. Decizia nr. 7142/2003. Civil. Revendicare - Decret 92/1950. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.7142
Dosar nr. 1360/2003
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din13 mai 1998 reclamanţii N.G. şi P.I. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al municipiului Galaţi şi SC M. SA Galaţi pentru a fi obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren şi construcţii situat în Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 455/F din 7 octombrie 2002, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să lase în deplina proprietate şi posesie a reclamanţilor imobilul situat în Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 751,01 mp identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză ing. N.V. între vecinii: strada N.B., magazin Materna, strada L. şi un alt imobil de pe strada L.
În fapt, prima instanţă a reţinut că imobilul teren şi casă de locuit a constituit proprietatea preotului N.B. dobândită prin actul de vânzare cumpărare nr. 2249 din 3 iulie 1939, a fost naţionalizat prin H.C.M. nr. 3860/1956, în temeiul căruia a fost trecut în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, a fost transmis în administrarea I.C.S. magazinul Universal Galaţi (antecesoarea pârâtei SC M. SA Galaţi) prin Decizia nr. 431 din 18 mai 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Galaţi, construcţiile fiind ulterior demolate, iar reclamanţii sunt moştenitorii fostului proprietar N.B., calitate atestată prin certificatele de moştenitor nr. 53/1962 şi nr. 1501/1981.
În drept, aceeaşi instanţă a statuat că naţionalizarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, dat fiind că, în calitatea sa de preot, autorul reclamanţilor era exceptat de la naţionalizare, astfel că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, ceea ce justifică acţiunea în revendicare prin aplicarea prevederilor art. 480 şi art. 481 C. civ.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către pârâţi.
Motivând apelul, pârâta SC M. SA Galaţi a susţinut următoarele:
- naţionalizarea prin Decretul nr. 92/1950 constituie titlu valabil de preluare de către stat, dat fiind că naţionalizarea s-a făcut în temeiul prevederilor art. I pct. 2 din acest act normativ, imobilul având destinaţia de spaţii comerciale şi locuinţe închiriate, fostul proprietar locuind la o altă adresă şi neavând beneficiul exceptării de la naţionalizare pentru că, pe lângă calitatea de preot era şi comerciant, exploatând imobilul în scop comercial;
- nu s-a observat că, având un titlu valabil, statul a transmis în mod legal imobilul în proprietatea pârâtei în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, situaţie în care pârâta are beneficiul art. 645 C. civ., legea fiind unul din modurile de dobândire a proprietăţii, iar buna sa credinţă îi conferă dreptul de a păstra bunul dobândit legal, astfel că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, fiind preferabil celui al reclamantului;
- în mod greşit acţiunea a fost soluţionată prin prisma dreptului comun, încălcându-se astfel prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acţiunilor în curs de judecată sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile art. 27 din aceeaşi lege, conform cărora sunt exceptate de la restituirea în natură imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţii comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale;
- reclamanţilor li s-a dat un plus petita întrucât suprafaţa menţionată în dispozitivul hotărârii atacate cuprinde, pe lângă terenul de 386,50 mp care a aparţinut autorului N.B. situat la nr. 24, şi terenul de la nr. 26 care a fost naţionalizat de la C.C. faţă de care reclamanţii sunt terţi;
Prin Decizia civilă nr. 13/A din 29 ianuarie 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelurile ca nefondate.
Cu referire la apelul pârâtei SC M. Galaţi SA curtea de apel a constatat, pe de o parte, că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului B.N. şi că, prin hotărârea nr. 163 din 4 aprilie 1997 a Comisiei judeţene Galaţi pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, s-a stabilit cu caracter definitiv că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, iar, pe de altă parte, că pârâta nu poate invoca buna credinţă în dobândirea dreptului de proprietate în condiţiile în care statul nu era proprietarul bunului înstrăinat, conchizând că, potrivit art. 480 C. civ., reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite restituirea în natură a imobilului.
Pârâta SC M. SA Galaţi a declarat recurs împotriva deciziei date în apel, invocând cazurile de casare prevăzute prin art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârilor pronunţate, iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Dezvoltând primul motiv de recurs, pârâta susţine că instanţa de apel a motivat succint hotărârea dată, ceea ce echivalează cu nemotivarea ei, întrucât nu a arătat temeiurile pentru care a fost preferat titlul reclamanţilor şi nu a făcut aplicarea teoriei potrivit căreia buna credinţă a subdobânditorului paralizează acţiunea în revendicare, teorie pe care s-a întemeiat apărarea pârâtei.
În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, pârâta reiterează, cu aceleaşi argumente, motivele de apel, mai puţin cel referitor la întinderea suprafeţei de teren pentru care a fost admisă acţiunea.
Recursul este nefondat.
Deşi succintă, motivarea cuprinsă în considerentele deciziei atacate răspunde criticilor de nelegalitate formulate pe calea apelului, instanţa de apel arătând în ce constă îndreptăţirea reclamanţilor şi netemeinicia apărării pârâtei, precum şi temeiul de drept avut în vedere la soluţionarea pricinii.
Aşadar, nu poate fi vorba în speţă nici de lipsa motivării şi nici de o motivare insuficientă, situaţii de natură a atrage casarea deciziei atacate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nici criticile care compun secundul motiv de recurs nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea prezentei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
Textul citat nu are semnificaţia dată de pârâtă în sensul imediatei şi obligatorii aplicări a prevederilor Legii nr. 10/2001 acţiunilor în curs de judecată la data intrării legii în vigoare, ci instituie un drept de opţiune în favoarea reclamanţilor în sensul că doar aceştia au facultatea şi nu obligaţia de a alege calea acestei legi, putând continua acţiunea de drept comun pornită anterior.
În speţă, reclamanţii au ales calea continuării acţiunii de drept comun, împrejurare în care instanţele investite cu judecarea în fond şi în apel erau obligate să se pronunţe ţinând seama numai de normele dreptului comun, neputând primi cererea pârâtei de soluţionare prin prisma Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi, prin consecinţă, nici cea vizând incidenţa dispoziţiilor art. 27 din aceeaşi lege.
În privinţa naturii juridice a titlului statului instanţa de apel a dat eficientă în mod justificat hotărârii comisiei judeţene instituite prin Legea nr. 112/1995, cu precizarea că prin sentinţa civilă nr. 10655 din 11 noiembrie 1997 a Judecătoriei Galaţi, prin Decizia civilă nr. 2465 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Constanţa şi prin Decizia civilă nr. 1472 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Constanţa au fost respinse atât contestaţia, cât şi apelul şi recursul exercitate de reclamanţii de astăzi împotriva acestei hotărâri.
Prin hotărârea comisiei şi prin hotărârile judecătoreşti enunţate s-a stabilit în mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
Este adevărat că pârâta nu a avut calitatea de parte în acel proces, însă, repunând în discuţie natura preluării imobilului de către stat, prin prisma susţinerilor pârâtei, ar însemna rejudecarea a ceea ce este irevocabil judecat sub acest aspect, ceea ce nu este posibil.
De altfel, este incontestabil că, fiind preot la data naţionalizării, autorul reclamanţilor avea beneficiul excepţiei instituită prin art. II din Decretul nr. 92/1990, independent de faptul că imobilul făcea parte din categoria celor prevăzute prin art. I din acelaşi act normativ.
În fine, în mod legal instanţele nu au examinat pricina şi în raport cu efectele art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi cu buna credinţă, invocate de pârâtă, din moment ce, în lipsa unui titlu valabil, statul nu a fost niciodată proprietarul imobilului, calitate păstrată de autorul reclamanţilor şi transmisă succesoral celor din urmă, astfel că statul nu putea transmite pârâtei ceea ce el însuşi nu avea în proprietate.
Pentru toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA Galaţi împotriva deciziei civile nr. 13A din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 504/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 714/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
