ICCJ. Decizia nr. 7163/2003. Civil. Decadere din drepturile parintesti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7163
Dosar nr. 10653/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 1 noiembrie 2002 Comisia pentru Protecţia Drepturilor Copilului sector 3 Bucureşti a solicitat decăderea din drepturile părinteşti a numitei D.A.L. faţă de minora R.Ş.G., născută la 5 iunie 1999, fiica lui R.G. şi D.A.L.
Motivând în fapt cererea, Comisia a arătat că, părăsită fiind de mamă, iar tatăl aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate, minora a fost plasată în regim de urgenţă la Direcţia pentru Protecţia Copilului sector 3 Bucureşti, Fundaţia "Iulia" la data de 27 noiembrie 2000, apoi a fost dată în plasament la un asistent maternal profesionist, după care, la cererea mamei, a fost reintegrată în familia naturală la data de 12 februarie 2002, însă la data de 22 februarie 2002 a fost abandonată de bunica maternă la sediul Direcţiei pentru Protecţia Copilului sector 3 Bucureşti, unde s-a aflat în plasament în regim de urgenţă până la 12 martie 2002, dată de la care se află în Centrul de Plasament nr. 1, mama minorei nepreocupându-se în nici un fel de situaţia copilului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 109 C. fam. şi ale art. 15 alin. (1) şi (4) din OUG nr. 26/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 20 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată cu motivarea că aceasta nu se încadrează în cerinţele art. 109 C. fam., situaţia de fapt invocată conducând la aplicarea altei instituţii de drept, anume declararea abandonului reglementată prin Legea nr. 47/1993.
Apelul declarat de comisia reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 449 A din 1 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Instanţa de apel a statuat că dezinteresul vădit al pârâtei faţă de copilul său minor constituie temei doar pentru formularea unei cereri pentru declararea abandonului în condiţiile art. 1 din Legea nr. 47/1993, nu însă şi pentru decăderea pârâtei din drepturile părinteşti în condiţiile art. 109 C. fam., care permite asemenea măsură numai în cazuri de primejduire a sănătăţii sau dezvoltării fizice a copilului, purtare abuzivă sau neglijenţă gravă, cazuri care nu au fost dovedite în cauză.
În termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Reiterând situaţia de fapt în care se află copilul, reclamanta conchide că pârâta nu justifică lipsa de interes faţă de minoră, pe care nu a mai vizitat-o din februarie 2002, abandonând-o în casa bunicii materne, ceea ce constituie o încălcare a obligaţiilor stabilite prin art. 101 C. fam., astfel încât trebuie apreciat că mama nu şi-a îndeplinit obligaţiile părinteşti, ceea ce constituie motiv temeinic pentru decăderea din drepturile părinteşti, nefiind real că reclamanta a confundat această instituţie de drept cu cea a abandonului reglementat prin Legea nr. 47/1993.
Ca urmare, reclamanta arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 101 şi art. 109 C. fam., precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (4) din OUG nr. 26/1997.
Recursul astfel motivat este încadrabil în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi este nefondat.
Potrivit art. 109 alin. (1) C. fam. "dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin negjijenţa gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti".
Conform dispoziţiilor legale citate, motivele pentru decăderea din drepturile părinteşti sunt limitativ prevăzute, textul fiind de strictă interpretare.
Ca urmare, dezinteresul părintelui faţă de copilul său aflat într-o instituţie de ocrotire, nu constituie temei pentru decăderea din drepturile părinteşti.
Asemenea situaţia de fapt se încadrează numai în prevederile art. 1 din Legea nr. 47/1993, potrivit cărora dezinteresul vădit o perioadă mai mare de 6 luni a părinţilor faţă de copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire poate determina ca asemenea copil să fie declarat abandonat prin hotărâre judecătorească, situaţie în care, conform art. 4 din lege, instanţa deleagă exerciţiul drepturilor părinteşti instituţiei de ocrotire sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii.
În raport de cele arătate, instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea situaţiei de fapt invocată de reclamantă, recursul fiind nefondat, astfel că va fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Comisia pentru Protecţia Copilului sector 3 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 449/A din 1 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7159/2003. Civil. Legea nr.10/2001;... | ICCJ. Decizia nr. 7167/2003. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
