ICCJ. Decizia nr. 7218/2003. Civil. Plîngere Lg. 1/2000. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7218
Dosar nr. 5514/2003
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 octombrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile), comb. cu art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1205 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa.
S-a susţinut că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi este şi vădit netemeinică.
A fost ataşat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că prin plângerea formulată, adresată Judecătoriei Găeşti, numitul V.I. a contestat hotărârile Comisiei Locale Cobia şi Comisiei Judeţene Dâmboviţa de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 prin care i s-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,70 ha pădure, solicitată în baza Legii nr. 1/2000. El a susţinut că în mod nejustificat nu s-au luat în considerare actele de proprietate şi declaraţiile de martori din care rezultă că a moştenit de la autorii săi terenul forestier respectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 666 din 27 mai 2002 a Judecătoriei Găeşti acţiunea a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtelor să reconstituie în favoarea reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafaţa solicitată, situată pe raza comunei Cobia, judeţul Dâmboviţa.
Instanţa a reţinut în principal că:
- reclamantului i-a fost reconstituit anterior, conform prevederilor Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru 1 ha de pădure situat în comuna Cobia, sat Cobiuţa, judeţul Dâmboviţa, eliberându-i-se în acest sens titlul de proprietate nr. 11280 din 16 iunie 1993;
- cererea reclamantului cu privire la restul de 1,70 ha pădure, deţinută de autorii săi anterior cooperativizării a fost în mod greşit respinsă de către cele două comisii, în condiţiile în care există acte de achiziţie încheiate de bunicul reclamantului, V.I.V., cu privire la suprafeţele de pădure respective iar martorii audiaţi confirmă aceste împrejurări;
- faptul că la Primăria Cobia nu există registre agricole sau alte evidenţe cu privire la situaţia juridică a terenurilor nu poate fi imputat şi opus reclamantului.
Sentinţa instanţei de fond a fost modificată în totalitate prin Decizia civilă nr. 1205 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Instanţa de recurs a motivat că reclamantul nu a dovedit că terenul respectiv nu a ieşit din patrimoniul bunicului reclamantului până în anul 1848; pe de altă parte, dispoziţiile imperative ale art. 6 din Legea nr. 1/2000 interzic folosirea probei testimoniale pentru stabilirea continuităţii dreptului de proprietate.
Prin recursul în anulare s-a susţinut că Decizia pronunţată în recurs este greşită, tribunalul încălcând dispoziţiile legale referitoare la probaţiune cuprinse în art. 1169 C. civ. şi art. 6 alin. (11) din OUG nr. 102/2001 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei şi pe fond menţinerea sentinţei pronunţate de Judecătoria Găeşti.
Recursul în anulare este întemeiat în sensul celor ce succed.
Este incontestabil faptul că, formulând acţiunea, reclamantul s-a conformat prevederilor art. 1169 C. civ. potrivit cărora lui îi revine sarcina probei, depunând la dosar (filele 12, 13, 19, 20 fond) înscrisuri din care rezultă că bunicul său a cumpărat în perioada 1927-1934, suprafaţa totală de 2,70 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Întrucât prin titlul de proprietate nr. 11280 din 16 iunie 1993 reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 1 ha, rezultă că acesta, în calitate de moştenitor al lui V.I.V. a dovedit, prin înscrisuri, dreptul său iar prin declaraţiile celor doi martori audiaţi la instanţa de fond a probat că autorul său şi-a conservat dreptul până la preluarea de către stat, în anul 1948.
Pe de altă parte, din trei adrese concordante emise de Primăria Cobia şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa rezultă că pentru zona respectivă nu există registre agricole sau alte evidenţe privind situaţia terenurilor cu vegetaţie forestieră, preluate de la persoanele particulare în anul 1948 întrucât toate documentele au ars şi nu au mai putut fi refăcute.
În aceste condiţii, instanţa de recurs a greşit sub un dublu aspect, considerând în mod nejustificat că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (11) din OUG nr. 102/2001 iar pe de altă parte, că reclamantul trebuie să facă o dovadă negativă în sensul că după dobândirea terenurilor, bunicul său nu le-a înstrăinat până în anul 1948. Or, dovada negativă înseamnă a demonstra un fapt pozitiv contrar, înstrăinarea, care incumbă pârâtelor, iar o asemenea probaţiune nu s-a făcut.
Aşa fiind, constatând că instanţa de recurs a încălcat în mod esenţial depoziţiile legale menţionate cu privire la probaţiune, ceea ce a determinat o soluţie greşită pe fond, Înalta Curte va admite recursul în anulare potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) comb. cu art. 314 C. proc. civ. şi va modifica Decizia în sensul respingerii recursului şi menţinerii sentinţei pronunţate în fond de Judecătoria Găeşti, care este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1205 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de Comisia Judeţeană Dâmboviţa pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva sentinţei civile nr. 666 din 27 mai 2002 a Judecătoriei Găeşti, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2003. Civil. Contestatie Legea 1/2000.... | ICCJ. Decizia nr. 7159/2003. Civil. Legea nr.10/2001;... → |
|---|
