ICCJ. Decizia nr. 796/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 796
Dosar nr. 19254/1/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 martie 2002, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta D.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000 de Biroul Notarului Public S.E. în ce priveşte suprafaţa de 256 mp teren situat în oraşul Fieni, punctul „Podul de ciment", teren ce aparţine în proprietate reclamantului.
Reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D.I., cumpărătorul terenului în litigiu, cerere admisă de instanţă la data de 9 aprilie 2002.
Judecătoria Pucioasa, prin sentinţa civilă nr. 560 din 7 mai 2002 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 527 din 30 mai 2000 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, rămasă definitivă, s-a admis acţiunea reclamantului C.G. împotriva sorei sale, pârâta D.A. care a fost obligată să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul n suprafaţă de 256 mp situat în Fieni, în punctul „Podu de ciment".
Anterior pronunţării sentinţei, pârâta D.A. a vândut numitului D.I. o suprafaţă de teren de 1528,328 mp în care este inclus şi terenul în litigiu.
Instanţa de fond a constatat că prezumţiile instituite de art. 967 C. civ. referitor la cauza licită şi respectarea legii la încheierea contractului nu au fost răsturnate prin nici un mijloc de probă deşi conform art. 1169 C. civ. reclamantului îi revenea această obligaţie.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 925 din 30 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă.
Analizând probele administrate, instanţa de apel a ajuns la concluzia că vecinătăţile terenurilor proprietatea părţilor sunt diferite şi că în fapt nu este vorba de unul şi acelaşi teren întrucât fiecare dintre acestea provin de la alţi autori.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă prin Decizia nr. 2419 din 28 noiembrie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, considerând legală Decizia pronunţată de tribunal.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare la data de 13 octombrie 2003 împotriva hotărârilor pronunţate în cauză în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Se consideră că hotărârile judecătoreşti atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi totodată acestea sunt şi vădit netemeinice.
În esenţă, se susţine că la data de 25 ianuarie 2000 când terenul în litigiu, inclus în suprafaţă de 1508,328 mp, a fost vândut de pârâta D.A. fiului său D.I., era pe rol încă din 15 ianuarie 2000 acţiunea în revendicare a suprafeţei de 256 mp teren formulată de reclamantul C.G. împotriva sorei sale D.A.
Prin vânzarea terenului de 256 mp situat în oraşul Fieni în punctul „Podu de ciment" s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 15 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor ce prevăd „Sunt interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanţele judecătoreşti, pe tot timpul soluţionării acestor litigii. Înstrăinările încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule".
S-a arătat în recursul în anulare că este lipsit de relevanţă faptul că pârâta în momentul vânzării, avea un titlu de proprietate asupra terenului înstrăinat câtă vreme instanţa fusese deja investită să compare titlurile de proprietate ale părţilor cu privire la suprafaţa de 256 mp în litigiu, comparaţie în urma căreia s-a stabilit, irevocabil că terenul este proprietatea reclamantului.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 2363 din 14 mai 1987 pronunţată de Judecătoria Pucioasa s-a partajat masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor C.I. şi C.M. între moştenitorii acestora, respectiv descendenţii C.G., C.C. şi D.A.
Conform hotărârii, alături de alte bunuri, reclamantului C.G. i s-a atribuit un teren, cămin de casă în suprafaţă de 770 mp iar lui C.C. un teren, cămin de casă, în suprafaţă de 1375 mp, ambele suprafeţe fiind învecinate şi situate în oraşul Fieni, punctul „Podu de ciment".
La data de 15 mai 1997 a decedat C.C. ce a lăsat ca moştenitori pe C.G. şi pe D.A.
Prin sentinţa civilă nr. 1905 din 3 noiembrie 1998 a Judecătoriei Pucioasa, s-a partajat masa succesorală rămasă de pe urma lui C.C., iar terenul situat în Fieni, punctul „Podu de ciment" i-a fost atribuit pârâtei D.A. însă deşi erau acte la dosar, instanţa, în mod greşit a reţinut că terenul care a aparţinut defunctului C.C. în punctul „Podu de ciment" era în suprafaţă de 1500 în loc de 1375 cât îi revenise prin moştenire de la părinţi conform sentinţei nr. 2363 din 14 mai 1987 a aceleiaşi instanţe.
În acest fel, reclamantul C.G. a fost vătămat prin reducerea propriei suprafeţe de teren (770 mp) ce-i revenise în urma partajului averii succesorale rămase de pe urma părinţilor săi.
Ca urmare, la data de 15 ianuarie 2000, reclamantul C.G. a formulat o acţiune în revendicare împotriva pârâtei D.A. pentru a-şi recupera terenul pierdut, iar prin sentinţa civilă nr. 527 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Pucioasa, rămasă definitivă, pârâta a fost obligată să-i lase reclamantului în deplină proprietate i posesie terenul în suprafaţă de 256 mp situat în Fieni, punctul „Podu de ciment" deoarece a fost pusă în posesie cu suprafaţa de 1526 mp, mai mult decât a avut în realitate C.C. , astfel că a ocupat fără drept o suprafaţă de 256 mp din lotul de 770 mp atribuit reclamantului în proprietate, prin moştenire de la părinţi.
Pe parcursul acestei din urmă proces, pârâta D.A. a vândut fiului său, pârâtul D.I., suprafaţa de 1508,328 mp situată în oraşul Fieni, în punctul „Podu de ciment" prin contractul autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000.
Câtă vreme, prin sentinţa civilă nr. 527/2000 a Judecătoriei Pucioasa, rămasă irevocabilă, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că terenul în suprafaţă de 256 mp, revendicat de reclamantul C.G., este inclus în terenul de aproximativ 1500 mp dobândit de pârâta D.A. în baza sentinţei civile nr. 190/1998 a Judecătoriei Pucioasa, faţă de data introducerii acţiunii în revendicare şi de data încheierii contractului de vânzare cumpărare, erau incidente cauzei dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. Astfel, pârâta a înstrăinat un teren cu privire la care exista un litigiu în curs de soluţionare la Judecătoria Pucioasa în care se punea în discuţie chiar dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil şi prin compararea titlurilor exhibate de părţi, instanţa a stabilit în mod irevocabil că terenul este proprietatea reclamantului C.G.
Drept consecinţă, instanţele au stabilit în mod nelegal valabilitatea contractului de vânzare cumpărare din 25 ianuarie 2000, atâta timp cât acesta a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 54/1998 ce atrag nulitatea actului de înstrăinare.
Aşa fiind şi în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va casa hotărârile pronunţate în cauză şi în fond va admite acţiunea reclamantului C.G.
Va constata nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000 încheiat de pârâţi, în ce priveşte suprafaţa de 256 mp teren situat în oraşul Fieni, în punctul „Podu de ciment" judeţul Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2419 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, a deciziei nr. 925 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 560 din 7 mai 2002 a Judecătoriei Pucioasa.
Casează hotărârile atacate şi în fond admite acţiunea formulată de reclamantul C.G. împotriva pârâţilor D.A. şi D.I. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.129 din 25 ianuarie 2000 de Biroul Notarului Public „S.E. din oraşul Fieni, în ce priveşte suprafaţa de 256 m, teren situat în punctul „Podul de Ciment" oraşul Fieni-Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7903/2003. Civil → |
|---|
