ICCJ. Decizia nr. 7302/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7302
Dosar nr. 2090/2003
Şedinţa publică din 20 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.N.A.S. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Hunedoara – Deva, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 277.596.000 lei reprezentând diferenţă la fondul de redistribuire calculată în cotă de 25 % asupra veniturilor colectate în luna mai 2000, precum şi la plata sumei de 2.403.223.000 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a sumelor reprezentând fondul de redistribuire, majorări calculate în procent de 0,3 % pentru fiecare zi de întârziere aferente lunilor februarie-mai 2000.
În motivarea acţiunii s-a arătat că fiecare casă de asigurări de sănătate are obligaţia să vireze C.N.A.S., în limita procentului de 25 % din încasări, cota aferentă fondului de redistribuire.
Pârâta a chemat în garanţie SC F.V. SA Orăştie şi
R. Hunedoara, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligate la plata sumei de 2,5 miliarde lei, întrucât cele două societăţi datorează peste 4 miliarde lei la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Prin sentinţa civilă nr. 22 din 21 februarie 2001, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea împotriva pârâtei C.A.S. Hunedoara, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva terţului R. Hunedoara şi în consecinţă, a obligat pârâta C.A.S. Hunedoara să plătească reclamantei suma de 2.644.378.000 lei reprezentând majorări de întârziere pe perioada februarie-mai 2000.
- a obligat chemata în garanţie R. Hunedoara să plătească pârâtei suma de 1.622.611.792 lei reprezentând contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate;
- a disjuns cererea de chemare în garanţie formulată de R. Hunedoara împotriva terţului Spitalul „Dr. Simionescu" Hunedoara, fixând termen pentru judecarea pe cale separată.
S-a reţinut că, potrivit art. 59 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate şi Ordinului nr. 47/2000 emis de Preşedintele C.N.A.S., pârâta trebuia să vireze o cotă de 25 % din veniturile încasate, pentru fondul de redistribuire, iar potrivit Ordinului nr. 71/1993 al C.N.A.S., art. 4 alin. (4), pentru nevirarea la datele şi în cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 170 din 21 septembrie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.A.S. Hunedoara – Deva împotriva sentinţei civile nr. 22 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că, în aplicarea OUG nr. 30/1998, C.N.A.S. a emis pentru anul 2000 Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000 prin care s-a stabilit ca termen de virare a cotei de 25 %, „primele trei zile lucrătoare ale lunii curente" pentru executarea obligaţiei de plată aferentă lunii precedente.
Dreptul la perceperea majorărilor de întârziere în virarea cotei de 25 % îşi are izvorul în lege, nu în ordinele C.N.A.S., aşa cum este stabilit în pct. 1 din HG nr. 354/1999.
Cum sumele datorate de pârâtă fac parte din categoria resurselor financiare publice, pârâta este ţinută la plata majorărilor de întârziere, împrejurarea că apelanta s-ar afla în situaţia de dezechilibru financiar neconstituind un motiv pentru schimbarea sentinţei atacate.
Cu referire la respingerea cererii de chemare în garanţie a SC F.V. SA Orăştie reclamanta deţine un titlu executoriu, iar pe de altă parte, obiectul cererii principale vizează pretenţii băneşti calculate până la sfârşitul lunii mai 2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în dezvoltarea motivelor de recurs că: Legea nr. 145/1997, modificată prin OUG nr. 30/1998, nu include calculul de majorări de întârziere pentru neplata în termenul legal a cotei de 25 %.
Greşit s-au calculat majorările în baza Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. nr. 71/1999, întrucât pentru anul 2000, operează Ordinele 24/2000 şi 47/2000, care nu prevăd astfel de majorări.
Nu este aplicabil art. 1 din HG nr. 354/1999, Ordinele nr. 71/1999, 24/2000, 47/2000, nefiind acte normative, ci acte juridice de uz intern, motiv pentru care nici termenele pentru plata cotei de 25 % prevăzute numai în aceste ordine, nu şi în Legea nr. 145/1997, nu sunt opozabile erga omnes.
Fondul de redistribuire nu este obligaţie bugetară în sensul HG nr. 354/1999, întrucât această categorie de venituri nu se regăseşte în anexele la Legea nr. 36/1999 şi Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat şi, ca atare, nu este purtată de dobânzi şi majorări.
În plus, s-a dovedit buna credinţă în achitarea Fondului de redistribuire, întrucât, la 30 iunie 2000, soldul era zero. Virarea fondului s-a făcut cu întârziere, datorită gravului dezechilibru financiar.
Greşit a fost respinsă cererea de chemare în garanţie, întrucât titlul executoriu cuprinde contribuţii pentru perioada ianuarie 1998-30 iunie 2000.
Recursul nu este fondat.
De necontestat, aşa cum s-a reţinut de altfel în hotărârea atacată, OUG nr. 30/1998, de modificare şi completare a Legii nr. 145/1997, a stabilit obligaţia prelevării unui fond de redistribuire în cotă de până la 25 % din totalul fondului încasat de casele de asigurări de sănătate judeţene.
De asemenea, este corect stabilit că, în aplicarea acestei dispoziţii legale, C.N.A.S. a emis, pentru anul 2000, Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000, prin care se stabileşte ca termen de virare a cotei de 25 %, „primele trei zile lucrătoare ale lunii curente".
Anterior, prin Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 71/1999, emis desigur în aplicarea aceloraşi norme legale, OUG nr. 30/1998, s-a stabilit că pentru nevirarea fondului de redistribuire la datele şi în cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere potrivit dispoziţiilor legale în vigoare pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
În această situaţie, nu poate fi primită susţinerea după care, dispoziţia susmenţionată nu poate fiinţa în speţă, întrucât nu a mai fost cuprinsă în ordinele emise pentru anul 2000.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, s-a avut în vedere în acest sens, HG nr. 354/1999, potrivit căruia, pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare, constând (printre altele) în resurse financiare publice, se datorează majorări de întârziere.
Această normă legală este incidentă întrucât, în adevăr, sumele datorate de pârâtă, prin modul şi scopul în care sunt gestionate, conform dispoziţiilor Legii nr. 145/1997, fac parte din categoria fondurilor publice ca fond special de asigurări sociale de sănătate.
Tocmai de aceea, împrejurarea că, eventual, recurenta s-a aflat în situaţia de dezechilibru financiar, nu poate fi avută în vedere pentru soluţia de respingere a acţiunii.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie a SC F.V. SA Orăştie, corect s-a apreciat că pretenţiile invocate în susţinerea cererii, nu se află în relaţie directă cu obiectul acţiunii principale a reclamantei, sens în care nu devin incidente prevederile art. 60 C. proc. civ.
Aşa fiind, desigur, pe cale separată, în realizarea eventualelor pretenţii, împotriva debitoarei sale, cu acest titlu, reclamanta poate acţiona, dacă este cazul.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S. Deva împotriva deciziei civile nr. 170 A din 21 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7304/2003. Civil. Daune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7155/2003. Civil. Legea nr.10/2001;... → |
|---|
