ICCJ. Decizia nr. 793/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 793
Dosar nr. 4360/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 25 iulie 2001, D.E., I.C.G., I.L.A., D.A.F., C.R.M. şi C.T., au cerut SC E. SA Constanţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului (teren în suprafaţă de 545,27 mp şi trei corpuri de clădire) situat în Constanţa, care a aparţinut autorului lor P.D.A. şi a fost trecut în proprietatea statului prin Legea nr. 199/1948 „pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi".
Prin adresa nr. 12754 din 13 septembrie 2001, unitatea deţinătoare a comunicat persoanelor îndreptăţite oferta sa „finală" de restituire prin echivalent a imobilului, sub forma despăgubirilor băneşti, în cuantum de 20.000 dolari SUA.
La 18 octombrie 2001, D.E., în nume propriu şi ca mandatar al celorlalte persoane care au formulat notificarea, a atacat în instanţă refuzul unităţii deţinătoare de a proceda la restituirea în natură a imobilului.
Ulterior, în cursul soluţionării procesului, SC E. SA a emis Decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a menţinut oferta de acordare a unor despăgubiri băneşti în cuantum de 20.000 dolari SUA, ofertă avansată prin răspunsul din 13 septembrie 2001 adresat reclamanţilor, ce a făcut obiectul contestaţiei formulată în baza Legii nr. 10/2001.
La 13 martie 2002, contestatorii şi-au precizat acţiunea, în sensul că înţeleg să atace această decizie şi să solicite obligarea unităţii deţinătoare de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Prin sentinţa civilă nr. 967 din 20 septembrie 2002 Tribunalul Constanţa, a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte Decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002, emisă de intimată, cu consecinţa obligării acesteia de a le restitui contestatorilor terenul în suprafaţă de 146,98 mp., liber de construcţii, precum şi corpul de clădire din fundul lotului, împreună cu terenul de 92,3 mp aflat sub acesta.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la corpul de clădire aflat în fundul lotului nu s-au efectuat modificări structurale, efectuându-se doar lucrări de recompartimentare şi întreţinere (refaceri ale finisajelor interioare şi exterioare) situaţie în care, pentru această porţiune din imobil, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Totodată, s-a mai reţinut, cum din suprafaţa totală a terenului în litigiu (545,27 mp) 146,98 mp este liberă de construcţii, se impune restituirea în natură şi a acesteia precum şi a terenului de 92,3 mp, aflat sub corpul de clădire în legătură cu care s-a dispus retrocedarea.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de reclamanţi şi de pârâta SC E. SA Bucureşti.
Prin Decizia nr. 17/C din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis ambele apeluri, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut în esenţă că deşi în cauză a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive de la SC E. SA Bucureşti la SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea SA, cu preluarea drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice reorganizate, de către persoana juridică dobânditoare, hotărârea instanţei de fond s-a pronunţat tot faţă de SC E. SA Bucureşti, care la data soluţionării cauzei nu mai avea calitate procesuală.
Rejudecând cauza, aceeaşi instanţă, prin Decizia civilă nr. 58/C din 26 mai 2003, a respins contestaţia ca nefondată cu motivarea că după data preluării, imobilul în litigiu a suferit transformări esenţiale şi modificări structurale, prin adăugarea unor corpuri noi pe orizontală, extinderi, refacerea finisajelor şi a acoperişului, din vechiul imobil rămânând doar un corp de clădire ce reprezintă 23% din suprafaţa totală construită.
Ca atare, instanţa de control judiciar a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii D.E., D.A.F., I.C.G., I.L.A., C.M.R. şi C.T.
Recurenţii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţin în esenţă că Decizia instanţei de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii şi este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, după cum urmează:
- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului de drept procesual non reformatio in pejus, în condiţiile în care apelul reclamanţilor a fost admis, situaţie în care Decizia intermediară trebuia să anticipeze soluţia finală.
- în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., referitoare la nulitatea actelor de procedură întrucât s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a SC F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA cu încălcarea disponibilităţii procesuale a reclamanţilor de a complini cadrul procesual şi fără ca societatea introdusă în cauză să formuleze vreo cerere de intervenţie în interes propriu ca remediu la „dolul procesual" al intimatei iniţiale.
- Contestaţia a fost respinsă cu ignorarea probatoriului administrat în cauză care atestă că modificările, respectiv adăugirile la imobilul iniţial nu l-au schimbat structural şi au servit unei funcţionalităţi pasagere, adaptate modului de organizare şi structurii sistemului de distribuţie a energiei electrice, reorganizat de mai multe ori, după decembrie 1989.
Recursul se priveşte ca nefondat, pentru considerentele ce succed.
Referitor la motivul de casare ce vizează încălcarea principiului non reformatio in pejus;
Este adevărat că potrivit acestui principiu (care, urmare OUG nr. 138/2000, a primit o consacrare expresă în art. 296 C. proc. civ., fiind aplicabil şi în recurs, în condiţiile art. 316 C. proc. civ.) apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispoziţiile art. 293 sau art. 2931 C. proc. civ.
Principiul se aplică însă numai acelor situaţii în care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunţată, fiind limitat strict cadrului procesual al propriei căi de atac.
Dispoziţiile legale mai sus enunţate nu sunt aplicabile însă în cazul exercitării căii de atac şi de către partea adversă (sau de procuror) în aceste cazuri putându-se ajunge la înrăutăţirea situaţiei părţii în raport cu împrejurările stabilite de prima instanţă.
Cum în astfel de situaţii, instanţa este investită plenar iar controlul judiciar este bilateral, egalitatea părţilor şi contradictorialitatea exclude beneficiul ce decurge din exercitarea solitară a căii de atac.
În speţă, împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat apel atât contestatorii cât şi intimata SC E. SA Bucureşti, înrăutăţirea situaţiei contestatorilor prin dispoziţiile celei de a doua decizii pronunţată de curtea de apel, fiind urmare controlului judiciar exercitat în calea de atac a părţii adverse.
Nefondate sunt şi criticile ce vizează incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., ca urmare a introducerii în cauză în calitate de intimată a S.C. F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA, prin încălcarea „disponibilităţii procesuale" a reclamanţilor.
Fără a intra în analiza domeniului vast al nulităţii, ce vizează o mare diversitate de acte ale instanţei, părţilor şi altor participanţi procesuali, acte între care există o strânsă interdependenţă, se constată că dispoziţiile invocate nu sunt aplicabile situaţiei în speţă, în care instanţa a dat curs solicitării pârâtei (parte în proces, cu drepturi şi obligaţii procesuale proprii) de a se lua act că urmare HG nr. 1342/2001 (publicată în M. Of. nr. 47 din 23 ianuarie 2001) „privind reorganizarea SC D.F.E.E. SA", a operat o transmitere a calităţii sale procesuale către S.C. F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA.
Ca atare, nu se poate considera că dispoziţia instanţei, dată prin încheierea din 16 decembrie 2002, este consecinţa nesocotirii unor reguli privitoare la desfăşurarea procesului civil, care ar antrena, în mod virtual, şi prezumţia soluţionării greşite a litigiului sau a procedurii unei vătămări.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita respingere a cererii vizând restituirea în natură a imobilului în litigiu;
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel.
În speţă, din probele administrate rezultă că imobilului în litigiu, i s-au adăugat corpuri de zidărie ce reprezintă peste 50% din suprafaţa construită iniţial, transformările constituindu-se în modificări de structură suficient de profunde pentru a crea aparenţa unei construcţii noi.
Astfel, din vechile construcţii mai există o singură clădire, în suprafaţă de 92,3 mp (ce reprezintă 23% din suprafaţa construită) celelalte două clădiri suferind modificări structurale, chiar expertiza efectuată în cauză confirmând existenţa unei noi linii arhitectonice rezultată din vizualizarea comparativă a corpurilor noi, în raport cu vechiul corp de clădire existent în partea de nord a terenului.
Pe de altă parte, prin modificările aduse a rezultat o construcţie destinată să deservească o activitate specifică, iar terenul în suprafaţă de 167 mp, individualizat de expert ca fiind liber de construcţii, este destinat accesului şi depozitării.
Cum, din cele ce preced, rezultă că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, contestatorii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, oferta trebuind să corespundă, în înţelesul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, valorii reale a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, ceea ce, în mod evident, nu este cazul în speţă, întrucât Decizia unităţii deţinătoare (atacată de contestatori, numai sub aspectul refuzului restituirii în natură) face trimitere la o sumă mai mult decât modică, raportat la valoarea de circulaţie a imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.E., I.C.G., I.L.A., C.R.M., C.T. împotriva deciziei nr. 58/C din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7903/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7884/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
