ICCJ. Decizia nr. 879/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 879
Dosar nr. 4233/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare pentru restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute realizate de reclamantă şi încasate de pârâţi în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, Legea nr. 145/1995 care completează Legea nr. 92/1992 neincluzând magistraţii şi personalul auxiliar în categoriile de persoane exceptate de la plata cotizaţiei obligatorii.
Pârâtul Tribunalul Satu Mare a solicitat chemarea în garanţie a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia în cazul admiterii acţiunii la restituirea sumelor reţinute de la reclamantă şi virate în contul chematei în garanţie.
Tribunalul Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 151/D din 13 mai 2002 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare să restituie reclamantei suma reţinută în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu titlu cotizaţie de asigurări de sănătate, în procent de 7%, cu aplicarea coeficientului de inflaţie.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în mod nelegal s-a reţinut din salariul reclamantei o cotă de 7% drept primă de asigurare de sănătate. Lacuna sub acest aspect a Legii nr. 92/1992 a fost complinită prin Legea nr. 118 din 29 martie 2001 prin care s-a aprobat OUG nr. 176/1999 de modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 de includere printre persoanele obligate la plata asigurărilor sociale de sănătate şi a magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate. S-a conchis că până la această modificare Legea nr. 92/1992, lege specială, în raport cu legea asigurărilor sociale nu prevedea această obligaţie. Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă avându-se în vedere că Tribunalul Satu Mare este ordonator secundar de credite care procură şi, respectiv, reţine sumele pentru achitarea contribuţiei de sănătate, pârâtul Ministerul Justiţiei neputând fi considerat ca intermediar între reclamantă şi chemata în garanţie. Contractul de asigurare vizează, s-a mai arătat în motivarea sentinţei, asigurarea prestaţiilor efective de asistenţă şi nicidecum plata contribuţiei de sănătate.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 1139/R din 13 octombrie 2002 a admis recursurile pârâţilor şi a modificat sentinţa tribunalului în sensul că a admis cererea în garanţie şi a obligat Casa OPSNAJ să achite pârâtelor suma la care acestea au fost obligate în favoarea reclamantei.
S-a reţinut în motivarea acestei soluţii că sub aspectul învederat chemata în garanţie a încasat o sumă de bani necuvenită în raport de care cererea tribunalului este justificată.
Împotriva celor două soluţii mai sus prezentate Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora cu respingerea acţiunii ca nefondată. În motivarea recursului în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate care nu încadrează între persoanele exceptate de la plata contribuţiei obligatorii, cu acest titlu, pe magistraţi sau personalul auxiliar de specialitate.
Dispoziţiile acestei din urmă legi sunt incidente pentru punerea în practică a prevederilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 întrucât la Legea nr. 145/1997 se face trimiterea, în mod expres, prin HG nr. 409/1998, elaborată în temeiul art. 99 alin. (2) din Legea organizării judecătoreşti.
Recursul în anulare este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două art. 99 şi art. 141 aplicabile magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate. Aceste noi reglementări au instituit pentru categoriile arătate, dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, urmând a se stabili prin Hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de modificare a legii de organizare judecătorească.
HG nr. 409 din 2 iulie 1998 (publicată în M. Of., nr. 275/1998) privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi membrilor de familie ai acestora, a stabilit în art. 1, că "magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile Legii nr. 145/1997 publicată în M. Of., nr. 178 din 31 iulie 1997 şi ale prezentei hotărâri".
Legea nr. 145/1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 stabileşte principiul obligativităţii asigurărilor sociale de sănătate precum şi principiile solidarităţii şi subsidiarităţii în baza cărora funcţionează această categorie de asigurări.
Regula generală instituită de această lege este exprimată în art. 4 în termeni clari de normă imperativă: "sunt supuse în mod obligatoriu asigurării potrivit prezentei legi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România; asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
Contribuţia lunară este fixată la 7% de art. 52 din aceeaşi lege.
De la această regulă legea instituie două categorii de persoane care sunt exceptate.
O primă categorie este arătată limitativ de art. 6 care enumeră persoanele care beneficiază de asigurarea de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume.
- copiii şi tinerii până la 26 de ani dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă.
- persoane cu handicap care nu realizează venituri din muncă;
- soţ, soţie, părinţi, bunici fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
- persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale – Decretul-lege nr. 118/1990 – persecutaţi politic, Legea nr. 44/1994 – veteranii de război, Legea nr. 42/1990 – eroi martiri – dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de drepturile băneşti acordate de lege precum şi cele provenite din pensii.
Toate aceste patru categorii de persoane se caracterizează prin faptul că nu realizează venituri din muncă.
O a doua categorie de excepţii este cuprinsă în art. 55 din lege care enumeră persoanele asigurate prin efectul legii cu scutire de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate. Sunt persoane care în mod temporar sunt private de venituri din muncă şi anume: militarii în termen, persoane aflate în concediu medical, persoane aflate în detenţie privativă de libertate şi beneficiarii formelor de ajutor social potrivit Legii nr. 67/1995.
Este aşadar limpede că ideea de scutire de plata contribuţiei lunare este impusă şi acordată de lipsa surselor de venit.
HG nr. 409/1998, în realizarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, explică în art. 3 condiţiile în care se acordă gratuitatea asistenţei medicale: „contribuţiile personale, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, suportate de persoanele prevăzute în art. 1 pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze se decontează acestora, pe bază de documente justificative, din bugetul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al Ministerului Public ori al Curţii Supreme de Justiţie".
Este adevărat că Legea nr. 92/1992 este lege specială care introduce dreptul la asistenţă medicală, medicamente şi proteze gratuite, dar gratuitatea prevăzută în legea specială se realizează în condiţiile Legii nr. 145/1997, după cum o spune HG nr. 409/1998 emisă în temeiul Legii speciale 92/1992. În alţi termeni, persoanele cărora li se aplică prevederile art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992 sunt ţinute la plata contribuţiei lunare de 7% stabilită de Legii nr. 145/1997.
Gratuitatea instituită de legea specială se traduce potrivit, HG nr. 409/1998, prin decontarea, pe baza documentelor justificative, a preţului suportat de persoanele îndreptăţite pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze. Actul normativ emis pentru stabilirea condiţiilor de acordare a acestei gratuităţi nu prevede rambursarea plăţii contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate.
Mai mult de atât, în Normele comune nr. 318/PB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei şi Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie emise în aplicarea HG nr. 409/1998 se prevede expres în pct. 6/I că beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 al HG nr. 405/1998 soţul sau soţia magistraţilor şi pensionarilor dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau că fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Este de reţinut că prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul conţinut: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate".
Împrejurarea că precizarea expresă a necesităţii plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate are o consacrare legislativă ulterioară nu conduce la concluzia că anterior acestei reglementări nu se datora contribuţia lunară. În speţă nu este vorba de neretroactivitatea legii ci de corecta interpretare şi aplicare a legii. Această sumă era datorată în temeiul Legii nr. 145/1997 şi actelor normative (HG nr. 405/1998 elaborate în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 care fac trimitere expresă la aplicabilitatea, în acest caz, a regulilor impuse de legea asigurărilor sociale de sănătate.
Din economia Legii nr. 145/1997 se desprinde ideea că legiuitorul a urmărit să excepteze de la plata contribuţiei lunare numai persoanele care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de venituri pe o perioadă determinată de timp.
Pentru considerentele arătate şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate şi pe fond, se va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1139/R din 13 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, precum şi sentinţei nr. 151/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta F.M., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 883/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 877/2003. Civil. Asigurari sociale. Recurs în... → |
|---|
