ICCJ. Decizia nr. 880/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 880
Dosar nr. 4240/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1083/2002, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea pârâţilor la restituirea sumelor încasate prin reţinerea nelegală a procentajului de 7% din salariu, cu titlu de primă pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că îndeplineşte funcţia de grefier la Tribunalul Satu Mare, iar potrivit actelor normative în vigoare în perioada sus precizată, respectiv Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998, s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special şi aplicare obligatorie faţă de Legea nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, lege ce are un caracter general şi nu are dispoziţii de abrogare a prevederilor din actele normative sus amintite.
Ministerul Justiţiei a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acţiunii deoarece reclamanta are dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă a plătit contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
De asemenea, Tribunalul Satu Mare a formulat întâmpinare şi o cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanţei ca, în situaţia în care va admite acţiunea principală, să admită şi cererea de chemare în garanţie şi să oblige chemata în garanţie să-i restituie sumele de bani reţinute de la reclamantă pe care le-a virat lunar, cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 146/D din 13 mai 2002, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să-i restituie reclamantei suma reţinută în procent de 7% din salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu Mare.
Instanţa a reţinut în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, şi că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Se mai reţine că, abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a aprobat OUG nr. 179/1999, acordarea asistenţei medicale devine condiţionată de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
În consecinţă, reţine instanţa, până la această modificare a legii, reclamanta beneficia de scutire de plata contribuţiei.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 958/R din 11 septembrie 2002, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare, împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat CASAOPSNAJ să achite pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare suma la care aceştia au fost obligaţi către reclamant.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se susţine că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998, precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă faptul că, în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi, totodată, şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze. Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc că, de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998); acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative, reiese fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul, însă, nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate, încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate, urmează a mai reţine că, mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 958/R din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, precum şi sentinţei nr. 146/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul P.G., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 881/2003. Civil → |
|---|
