ICCJ. Decizia nr. 9228/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9228
Dosar nr. 10286/2003
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 22 februarie 1999, reclamantele P.I.M., P.S. şi D.M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi S.R.I., să se constate calitatea lor de coproprietare asupra imobilului situat în Predeal, format din teren în suprafaţă de 2686 mp şi construcţie, imobil ce a aparţinut antecesorului lor D.Ş. şi totodată, pârâţii să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul respectiv.
Ulterior, reclamantele au solicitat chemarea în judecată şi a oraşului Predeal, prin primar în calitate de pârât şi au învederat că înţeleg să renunţe la judecată faţă de pârâtul S.R.I.
S.R.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat: respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Local Predeal, constatarea autorităţii de lucru judecat, suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului civil nr. 13259/1999 al Judecătoriei Braşov, constatarea trecerii imobilului în litigiu în patrimoniul statului în temeiul unui titlu valabil şi a înscrierii dreptului său de administrare operativă asupra acestuia în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni la poziţia nr. 164/1992.
În subsidiar, intervenientul a solicitat instanţei să constate că deţine imobilul în temeiul Deciziei nr. 582/1971 a Consiliului Popular al Judecătoriei Braşov, a Protocolului nr. 028899/190 încheiat între M.Ap.N. şi S.R.I., iar dreptul de administrare operativă al acestuia din urmă a fost înscris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni la poziţia nr. 164/1992 şi, în consecinţă, imobilul este liber; să se constate că la imobilul în litigiu a efectuat lucrări de investiţii în valoare totală de 1.994.622.594 lei, fiind constructor de bună credinţă şi să se constate că are un drept de retenţie asupra imobilului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 251 din 5 mai 2000, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, a constatat că reclamantele sunt proprietare asupra imobilului în litigiu; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul; a luat act că reclamantele au renunţat la judecată faţă de pârâtul S.R.I.; a respins acţiunea formulată de reclamante faţă de pârâtul Oraşul Predeal, prin primar; a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul S.R.I.
Sentinţa instanţei de fond a fost menţinută prin Decizia civilă nr.133 din 14 februarie 2000 de Curtea de Apel Braşov, respingându-se apelurile declarate de reclamante şi intervenient.
Prin Decizia civilă nr. 5489 din 4 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de S.R.I., a casat Decizia nr. 133 din 14 noiembrie 2000 şi sentinţa civilă nr. 251 din 5 mai 2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr. 4071 din 25 septembrie 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 21 februarie 2003, Tribunalul Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intervenientul S.R.I.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatat calitatea de coproprietare a reclamantelor asupra imobilului situat în Predeal, imobil ce a format obiectul dreptului de proprietate al antecesorului reclamantelor, D.Ş. şi a fost obligat pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul oraşul Predeal, prin primar.
S-a luat act de renunţarea reclamantelor la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.R.I.
S-a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de S.R.I.
S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.R.I.
Împotriva sentinţei civile nr. 75 din 21 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov au declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul S.R.I., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 68 din 2 iulie 2003, Curtea de Apel Braşov a respins apelurile declarate şi a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul S.R.I.
În recursul său, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat Decizia instanţei de apel în sensul că aceasta a făcut precizări cu caracter generic în considerentele hotărârii, neargumentate pe bază de probatorii, respingând în mod netemeinic şi nelegal apelurile declarate.
S-a susţinut în recurs că instanţa nu a ţinut seama de faptul că au fost îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 213/1998 privind valabilitatea titlului statului, imobilul fiind menţionat în anexa la Decretul nr. 92/1950.
S-a mai apreciat că în mod nelegal a fost respinsă cererea intervenientului S.R.I., instanţa fiind în eroare asupra stării de fapt ce priveşte litigiul.
În motivarea recursului său, intervenientul S.R.I. a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită art. 49 C. proc. civ., referitor la interesul formulării cererii de intervenţie.
S-a mai criticat Decizia sub aspectul faptului că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate în cauză şi anume, înscrisurile depuse de intervenient, prin care a făcut dovada că imobilul a intrat în patrimoniu cu titlu valabil.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Antecesorul reclamantelor a dobândit cu titlu de cumpărare, de la mai multe persoane, un teren în suprafaţă de 2686 mp pe care, ulterior, a ridicat o construcţie alcătuită din parter, etaj şi mansardă.
Din certificatul de sarcini eliberat de Judecătoria Braşov la data de 13 ianuarie 2000 rezultă că, în prezent, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este Statul Român, drept pe care acesta l-a dobândit cu titlu de naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar prin Decizia nr. 327/1962 a fost înscris ca sarcină un drept de administrare operativă în favoarea I.L.L. Braşov.
În prezent, imobilul este sediul unei unităţi aparţinând S.R.I.
Nu se poate reţine critica formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice în sensul că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.
Antecesorul reclamantelor era intelectual profesionist (fiind profesor), făcând parte din categoria persoanelor exceptate în mod expresde la naţionalizare potrivit prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Prin urmare, naţionalizarea imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel că titlul statului nu este valabil potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi, în consecinţă nu poate face parte din domeniul public sau privat al statului.
Aşadar, soluţia primei instanţe, confirmată în apel, de restituire a imobilului către reclamante este corectă, acestea având calitatea de coproprietare asupra imobilului ca succesoare ale antecesorului D.Ş.
În ce priveşte critica formulată atât de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi de intervenientul S.R.I. referitoare la greşita respingere a cererii de intervenţie, se reţine că şi aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor urma.
Dispoziţiile art. 49 C. proc. civ., au fost corect interpretate de instanţa de apel, reţinându-se că intervenientul nu a justificat un interes propriu privind un drept al său, drept care să fie născut şi actual, condiţie esenţială pentru a face admisibilă cererea de intervenţie [art. 49 alin. (1) C. proc. civ.: „orice are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane"].
Intervenientul S.R.I. nu justifică un interes juridic, dreptul său de a solicita plata cheltuielilor necesare efectuate la imobil şi instituirea unui drept de retenţie nefiind un drept actual, prin acţiunea introductivă nefiind cerută evacuarea intervenientului.
Obligaţia de a lăsa reclamantelor imobilul în deplină proprietate şi posesie a fost stabilită de instanţă în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligaţie ce nu incumbă şi intervenientului şi deci, neexistând pericolul pierderii folosinţei asupra imobilului, reclamantele necontestând de altfel în nici un fel dreptul de folosinţă al acestuia.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de intervenţie, în mod corect a fost respinsă de instanţele de fond şi apel.
În fine, critica intervenientului privind faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate în cauză (înscrisuri), hotărâtoare pentru a stabili că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat, este nefondată.
Instanţa de apel a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, făcând referire la ele în considerentele deciziei atacate şi, prin coroborarea tuturor probelor, a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, prin încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Pentru considerentele expuse anterior, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul S.R.I. sunt nefondate, motiv pentru care vor fi respinse, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul S.R.I. prin U.M.0198 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 68/A din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9335/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9227/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs → |
|---|
