ICCJ. Decizia nr. 9926/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9926
Dosar nr. 10751/2003
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 2015 din 11 aprilie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată Primăriei municipiului Focşani, numita C.E. a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 500 mp, loc de casă, situat în Focşani, judeţul Vrancea.
Prin dispoziţia nr. 442 din 12 decembrie 2002 Primăria municipiului Focşani a respins cererea formulată de C.E. cu motivarea că petenta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
La data de 12 februarie 2003 reclamanta C.E. a contestat în justiţie dispoziţia primăriei, cerând anularea acesteia şi restituirea în natură a terenului loc de casă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că terenul a aparţinut în proprietate fostului său soţ, C.G., decedat la 12 aprilie 1953, aşa cum rezultă din „Tabelul de cheltuieli de măsurătoare, calcul şi aplicarea parcelării la Vatra Nouă de Stat Focşani, lăsată din Moşia Bahnele, Nemernita" şi din „Tabelul de debit" a Direcţiei Agricole Vrancea, de unde rezultă că autorul C.G. a fost împroprietărit cu teren în suprafaţă de 500 mp, loc de casă. Că, după împroprietărire, soţul reclamantei a împrejmuit terenul în vederea construirii unei case, dar C.G. decedând în anul 1957, la numai 37 de ani, iar reclamanta fiind casnică şi fără posibilităţi materiale, rămânând cu doi minori în întreţinere, nu a mai putut edifica construcţia pe acest teren. Ulterior, terenul a fost preluat abuziv de către stat, în prezent pe el fiind amenajată o grădină de legume, despre care vecinii spun că nu cunosc cine este proprietarul.
Prin întâmpinarea din 10 martie 2003 pârâta Primăria municipiului Focşani a solicitat respingerea acţiunii în temeiul următoarelor argumente: reclamanta nu a depus titlul de proprietate al defunctului său soţ, iar înscrisurile invocate în acţiune referitoare la împroprietărire nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate în accepţiunea Legii nr. 10/2001; pârâta a identificat terenul, pe amplasamentul său actual şi s-a constatat că bunul a fost dobândit în proprietate de către D.M. şi D.P. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1020/1955, vânzătoare fiind Dumbravă Maria; Ulterior, moştenitorii cumpărătorilor, numiţii M.D., P.D., D.G. şi B.C. au înstrăinat terenul către M.M.R. potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1073/1996; în prezent, terenul revendicat de reclamantă aparţine domeniului privat al municipiului Focşani, în urma unui schimb de terenuri intervenit între Primăria municipiului Focşani şi numita M.M.R.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Focşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 141 din 6 iulie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.E., a anulat dispoziţia emisă de primărie şi a dispus restituirea către reclamantă a terenului în suprafaţă de 500 mp situat în intravilanul municipiului Focşani, soluţie menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 125/A din 14 septembrie 2003, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că „din tabelul de cheltuieli de măsurătoare emis de Arhivele Naţionale, Direcţia judeţeană Vrancea rezultă că C.G. a fost împroprietărit în anul 1948 din moşia Bahnele cu suprafaţa de 500 mp teren loc de casă. S-a mai arătat în actul respectiv că din cei 90 de locuitori împroprietăriţi s-au păstrat doar 31 cotoare de titluri de proprietate, restul de 54 fiind distruse sau pierdute" şi că „din conţinutul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1020/1955 rezultă că vânzătoarea D.M. a dobândit terenul pe care l-a înstrăinat soţilor D. prin moştenire de la autorul său T.C. iar poziţia acestui teren este diferită de cea a terenului revendicat de petentă".
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Focşani care a susţinut următoarele motive de casare: reclamanta nu a depus titlul de proprietate prin care să ateste că defunctul ei soţ, C.G., a deţinut în proprietate suprafaţa de teren solicitată; în urma identificării terenului de către pârâtă se constată că el a fost dobândit în proprietate de alte persoane şi urmare a unor vânzări succesive ale bunului şi a unui schimb de terenuri, el aparţine în prezent domeniului privat al municipiului Focşani; soluţia şi motivarea instanţelor potrivit cărora „poziţia terenului provenit din schimbul de terenuri este diferită de cea a terenului revendicat de petenta" au fost reţinute fără dovezi în sensul că în cauză trebuia să se efectueze o expertiză tehnică topometrică şi o cercetare locală care să ateste aceste susţineri.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care succed:
Potrivit copiei extras de pe „Tabelul de cheltuieli de măsurătoare, calcul şi aplicarea parcelării la Vatra Nouă de Stat Focşani lăsată din Moşia Bahnele, Nemerniţa", act eliberat de Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Statului (fila 6 dosar de fond) rezultă că C.G., autorul reclamantei, a fost împroprietărit în anul 1948, în urma reformei agrare din anul 1945, cu un teren, loc de casă, pentru care a plătit o taxă de 200 lei, potrivit Deciziunei nr. 1251 din 23 septembrie 1947 publicată în M.Of., partea I B nr. 219/1947 (fila 28 dosar de fond).
În sensul art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi renumerotate prin Legea nr. 247/2005, înscrisul exhibat de reclamantă reprezintă act doveditor al dreptului de proprietate căruia trebuie să i se confere o forţă probantă completă, specifică titlurilor de împroprietărire care au la origine legea.
Dacă instanţele au reţinut corect că reclamanta face dovada dreptului de proprietate al autorului său, se constată totuşi că ele nu au manifestat rol activ pentru a stabili, în concret, atât întinderea acestui drept, cât şi locul (amplasamentul) pe care C.G. a fost împroprietărit.
Astfel, deşi tuturor locuitorilor din fosta comună Focşani, îndrituiţi la împroprietărire cu locuri de casă, li s-a stabilit, în principiu, dreptul de a primi în proprietate o suprafaţă de câte 500 mp, totuşi, din „Tabelul Model 3 I.C. debit pentru locuitorii împroprietăriţi cu loturi de casă, în urma reformei agrare din 1945" (filele 30-31 dosar de fond) se constată că respectivii cetăţeni au primit suprafeţe diferite ca întindere, autorul reclamantei C.G. primind doar suprafaţa de 448 mp în lotul parcelat nr. 85 şi nu 500 mp, cum greşit au reţinut instanţele.
În lipsa unor dovezi certe ce trebuiau administrate de instanţe este doar de prezumat că această reducere a suprafeţelor acordate cu titlu de împroprietărire a fost determinată de întinderea moşiei expropriate şi de numărul cetăţenilor îndrituiţi la împroprietărire, pentru ca toţi să beneficieze, în anumite limite, de dreptul conferit de lege.
Pe de altă parte, având în vedere apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, precum şi de actele depuse de aceasta, instanţele erau datoare să identifice, în concret, terenul pe care a fost împroprietărit autorul reclamantei şi, având în vedere perioada relativ îndelungată de timp ce a trecut de la împroprietărire, era necesară efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea corectă a amplasamentului nemişcătorului revendicat.
Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu consecinţa reluării judecăţii la instanţa de fond pentru administrarea de dovezi în scopul de a se stabili întinderea terenului cu care a fost împroprietărit autorul reclamantei, ca şi amplasamentul terenului loc de casă, prin corecta lui identificare fizică.
Dacă în urma probelor administrate se va constata că pe terenul cu care a fost împroprietărit C.G. se găsesc construcţiile unor terţi care, fie au intrat în posesia terenului în mod legal, fie li s-a constituit un drept de proprietate în temeiul unor legi anterioare de reparaţiune, şi, deci, nemişcătorul nu mai poate fi retrocedat reclamantei, instanţa de trimitere va face aplicaţiunea art. 26 din Legea nr. 10/2001, în sensul că va obliga pe pârâtă să facă reclamantei propuneri pentru acordarea de alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Focşani împotriva deciziei nr. 125/A din 24 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 141 din 6 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9922/2003. Civil. Legea nr.10/2001... | ICCJ. Decizia nr. 9918/2003. Civil. Litigiu de muncă. Recurs... → |
|---|
