ICCJ. Decizia nr. 9919/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9919
Dosar nr. 6850/2003
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2002 astfel cum a fost precizată reclamantul H.V. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al poliţiei de Frontieră Iaşi cerând să fie obligaţi la plata sumei de 69.710.560 lei, reactualizată în raport cu indicele de inflaţie, reprezentând impozit reţinut dar nedatorat.
În motivarea cererii reclamantul arată că a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie la data de 31 mai 2000, dată la care era îndreptăţit să primească „un ajutor neimpozabil" stabilit în raport cu solda brută lunară, în sumă de 214.673.679 lei, pentru care în mod nelegal" s-a calculat şi reţinut un impozit în sumă de 23.753.520 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 23707 din 2 decembrie 2002 Judecătoria Iaşi a respins reclamantului precum şi, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul de Interne.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de Legea nr. 138/1999, în categoria cărora se încadrează şi sumele de bani încasate de reclamant nu sunt scutite de impozit pe venit, neîncadrându-se în art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999.
Prin Decizia civilă nr. 754 din 19 mai 2003 Tribunalul Iaşi a admis recursul declarat de reclamant, şi a modificat în parte sentinţa judecătoriei în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să restituie reclamantului suma de 69.710.560 lei, reactualizată în funcţie de inflaţie la data executării, sumă ce reprezintă impozit reţinut nelegal, menţinând celelalte dispoziţii.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că drepturile acordate cadrelor militare conform art. 31 din Legea nr. 1/1999 sunt ajutoare de sprijin cu destinaţie specială şi ca atare, sunt scutite de impozit conform art. 5 pct. 1 din OG nr. 73/1999.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând incidenţa art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului se arată că plăţile compensatorii la care era îndreptăţit reclamantul conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor cădeau sub incidenţa art. 86 din OUG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ care abroga orice altă dispoziţie contrară şi potrivit căruia astfel de plăţi nu erau exceptate de la impozitare.
Analizând recursul în anulare Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente.
În drept, una din regulile de interpretare logică a normelor de drept civil este aceea conform căreia textele de excepţie trebuie să-şi găsească aplicaţie numai în ipotezele la care se referă, neputând fi extinse şi la alte cazuri.
Astfel, în materia impozitului pe venit, reglementată prin OUG nr. 73/1999, regula este aceea că orice sume de bani dobândite cu titlu de venituri sunt supuse impozitării iar excepţia este dată de anumite categorii de venituri care nu sunt supuse impozitării.
Or, sumele de bani acordate militarilor cu titlu de plăţi compensatorii conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu sunt exceptate nici prin acest act normativ şi nici prin dispoziţiile OUG nr. 73/1999 de la calcularea impozitului pe venit.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de recurs, folosind argumentul de analogie, a asimilat această categorie de venituri cu altele, care sunt scutite de la plata impozitului, deşi acestea din urmă sunt reglementate prin excepţie de la regula generală care este impozitarea şi, pe cale de consecinţă, sunt limitativ prevăzute de actele normative.
Ca atare, cum hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a dispoziţiilor OUG nr. 138/1999, fapt ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei în fond, Înalta Curte urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârea dată în recurs şi rejudecând, pentru considerentele arătate va respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 754 din 19 mai 2003 a Tribunalului Iaşi pe care o casează şi respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2707 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9918/2003. Civil. Litigiu de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 9866/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
