Anulare act. Decizia nr. 505/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 505/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 29/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 505/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului P. prin P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Procuror V. L.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de petentele C. M. INDIVIDUAL DR. P. D., C. M. INDIVIDUAL DR. S. D., C. M. INDIVIDUAL DR. O. G., de M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL A. și de intimata . A. I., împotriva deciziei civile nr. 269/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentele petente P. D. și O. G., personal și asistate de avocat B. G. în reprezentarea tuturor recurentelor petente și avocat J. L. M. pentru ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței: la data de 07.06.2013 întâmpinare formulată de recurenta . A. I.; la data de 13.06.2013 adresă a Tribunalului A. cu comunicarea Încheierii nr. 302/F/CC/2012 privind deschiderea procedurii insolvenței față de societatea F. SRL.
Instanța comunică cu mandatara recurentelor petente un exemplar din întâmpinare.
Mandatara recurentelor petente declară că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului P., de asemenea, arată că nu are alte cereri.
Instanța acordă cuvântul mandatarei societății recurente . în justificarea interesului de a formula prezentul recurs.
Avocat J. L. M. învederează că interesul de a declara recurs în cauză rezidă tocmai din faptul că societatea este avantajată și beneficiază de dispozițiile hotărârii prin care s-a stabilit lipsa calității procesuale a Parchetului. Sub un alt aspect, raportat la împrejurarea că petentele cabinete individuale medicale nu indică și, în opinia sa, nu au calitatea procesuală de a declara recurs în cauză, tocmai pentru că, prin decizia atacată, nu s-a dat curs excepțiilor invocate, este justificat interesul societății de a formula recurs în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată că este încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului P., procuror V. L., învederează că susține recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul A., solicitând admiterea în parte a acestuia cu referire la capătul de cerere vizând radierea din CF a mențiunii destinației acestor spații în sensul de comerciale, în fapt fiind vorba despre cabinete medicale.
Cu privire la capătul de cerere privind înlăturarea obligării parchetului la plata cheltuielilor de judecată, susține recursul declarat și din acest punct de vedere, întrucât acțiunea inițiată, în concepția reprezentantului Ministerului P., este pornită în favoarea medicilor, ca și cetățeni, deci în apărarea drepturilor acestora. Fixând acest cadru procesual, s-a solicitat și rectificarea de CF în sensul sus indicat, iar interesul justificat al parchetului este apărarea drepturilor cetățenilor, în speță medici ce dețin cabinete medicale, urmare a săvârșirii unei infracțiuni de abuz în serviciu, ce a dus la încălcarea drepturilor acestora.
Mai susține că instanțele de fond și apel pornesc de la premisa existenței unei tranzacții cu privire la spațiul în cauză, între reprezentanții statului și aceste cabinete medicale, însă în cauză există hotărâre irevocabilă ce statuează destinația acestor spații ca fiind medicale și nu comerciale, pe cale de consecință se justifică și o acțiune având ca petit rectificarea de CF, cu atât mai mult cu cât, în baza art. 45 alin 2 Cod pr. civilă, cabinetele medicale primesc calitatea de intervenienți în nume propriu.
În concluzie, cu privire la faptul că M. P. promovează o acțiune în interes public, nu poate fi apreciat ca parte, ci ca reprezentant al cetățenilor, cu atât mai mult, nu poate fi obligat la cheltuieli în sarcina sa, eventual aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.
Întrucât nici în dosarul penal și nici asupra documentului în cauză nu s-a susținut existența unei infracțiuni de fals, cu privire la acest prim capăt de cerere din recurs, se apreciază ca fiind neîntemeiat.
Cu privire la excepția lipsei de interes a ., consideră că această societate are interes în cauză și în susținerea recursului.
În concluzie, solicită admiterea în parte a recursului cu privire la aspectele vizând radierea mențiunii și cheltuielile de judecată.
Reprezentanta recurentelor interveniente, avocat B. B. G., din cele susținute mai sus, rezultă că se renunță la primul motiv de recurs al parchetului, sens în care apreciază că se impune existența unui mandat expres dat în acest sens, respectiv pentru renunțare la unul din motivele de recurs.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentantul Ministerului P. învederează că s-a susținut doar că nu este întemeiat acest prim motiv de recurs al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., iar reprezentarea în cauză este asigurată pe principiile organizării ierarhice a Ministerului P., procurorul instituției ierarhic superioare având îndrituirea să susțină sau nu motivele de recurs în cauză, discuția purtându-se asupra petitelor din cerere.
Reprezentanta recurentelor interveniente, avocat B. B. G., în baza art. 304 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 312 alin 2 și 4 Cod pr. civilă, solicită admiterea recursului declarat de cabinetele medicale, apreciind că instanțele de fond și apel au soluționat cauza pe excepția puterii de lucru judecat. Susține că în fața instanței de fond această excepție nu a fost pusă în discuția părților, iar instanța se pronunță neîntemeiat pe această excepție, încălcându-se astfel principiul contradictorialității.
Apreciază că era imperios necesară punerea în discuția părților a acestei excepții, cu atât mai mult cu cât, din lecturarea încheierii din 31.05.2012 rezultă că nu s-au pus în discuție efectele hotărârii apreciate ca având putere de lucru judecat. Astfel, consideră că față de norma procedurală strictă, față de acest aspect, se impune casarea deciziei cu trimitere în rejudecare.
Sub un alt aspect, în ceea ce privește nepronunțarea instanței cu privire la excepția nulității hotărârii și rectificării de CF, consideră că instanța nu intră în analiza acestor aspecte, în raport de temeiul de drept al acțiunii, instanța nerăspunzând motivelor de apel cu privire la legalitatea constatării puterii de lucru judecat.
Mai mult, în considerentele hotărârii, sens în care citează, instanța apreciază că manifestarea de voință unilaterală valorează tranzacție, luând act că s-a efectuat asupra unui spațiu cu activitate de interes public. Cu privire la incidența în cauză a art. 45 și 184 Cod pr. civilă, instanța a apreciat că nu există legătură între litigii, această concluzie valorând un motiv în plus pentru a nu soluționa pricina pe excepția autorității de lucru judecat, apreciindu-se eronat că există hotărâre irevocabilă pronunțată cu privire la nulitatea actului obiect al cauzei, respectiv a cererii de întabulare.
Susține că, în virtutea art. 45 alin 2 Cod pr. civilă, s-au formulat cereri de intervenție în interes propriu, iar în această calitate, intervenientele pot susține demersul început de parchet și pot susține cauza sub acest aspect.
Consideră că hotărârea atacată este confuză, imprecisă asupra problemelor abordate, nefiind motivată pe temeiul de drept al cauzei, nu răspunde motivelor de drept invocate, iar cauza nu se putea soluționa pe considerentul că operează autoritatea de lucru judecat, cu atât mai mult cu privire la o convenție încheiată în 2004, nici cu privire la nulitatea unui act, fiind vorba de două situații diferite.
Față de faptul că s-a constatat destinația acestor spații de cabinete medicale, iar acestea nu pot face parte din patrimoniul ., hotărârea instanței de apel este totuși favorabilă în ceea ce dispune în favoarea acestei societăți, care în cauză nu are interes de a declara recurs.
Cu privire la recursul parchetului, în măsura în care sunt susținute doar două din motivele de recurs, solicită a se avea în vedere faptul că, pe fondul cauzei, parchetul este totuși parte căzută în pretenții, prin urmare obligarea la plata cheltuielilor de judecată este justificată.
Reprezentanta ., avocat J. L. M., solicită respingerea recursului parchetului, iar în raport de prevederile art. 302 coroborat cu art. 306 Cod pr. civilă, apreciază nul acest recurs întrucât cele susținute nu se încadrează temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă. Pe fondul celor susținute, recursul parchetului este nefondat, prevederile art. 274 Cod pr. civilă fiind corect aplicate, doctrina fiind unanimă cu privire la obligația achitării cheltuielilor de judecată cu privire la partea căzută în pretenții, iar în prezentul dosar civil nu se indică nici un temei care s-ar aplica cu privire la exceptarea parchetului de la plata acestor cheltuieli de judecată, cu atât mai mult cu cât este parte în proces.
Raportat la recursul cabinetelor medicale, în raport de art. 45 alin 2 C. pr. civilă, acestea nu sunt titulare ale dreptului dezbătut în cauză, titular fiind Statul Român, respectiv Municipiul A. I.. Câtă vreme parchetul nu mai susține acest capăt de cerere, recursul cabinetelor medicale apare ca inadmisibil, solicitând a se observa cererea introductivă prin care nu se indică niciun temei de drept, decât cele procedurale.
Mai mult, cu privire la aceste spații, s-a stabilit că au destinația de cabinete medicale, urmare a convenției rezultate din acordurile solicitate, cu atât mai mult cu cât, în fapt, pentru aceste spații spitalul plătea chirie.
În ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere în rejudecare, consideră că instanța de apel corect reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat, fapt față de care nu se impunea o altă soluție, eventual obligarea în solidar a parchetului și cabinetelor medicale la plata cheltuielilor de judecată.
Concluzionând, solicită admiterea recursului formulat de ., să se constatate lipsa calității procesuale a cabinetelor medicale, precum și lipsa calității procesual active a parchetului.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului parchetului, invocată de ., precum și asupra celorlalte excepții.
Reprezentanta recurentelor interveniente, avocat B. B. G., învederează că nu există autoritate de lucru judecată cu privire la formularea acțiunii de către parchet și calitatea procesuală activă a acestuia, întrucât la momentul promovării acțiunii exista decizia Curții de Apel Târgu M., care a statuat cu privire la stabilirea titularului dreptului. Mai mult, calitatea de titular al dreptului duce la concluzia că interesul se suprapune și derivă din dreptul apărat prin acțiune.
Cu privire la excepția nulității recursului parchetului, solicită instanței respingerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului P., procuror V. L., solicită instanței a avea în vedere că dezvoltarea motivelor de recurs se încadrează prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar esența autorității de lucru judecat nu vizează calitatea procesuală a parchetului, care este una evidentă și dovedită, iar calitatea procesuală a cabinetelor s-a fixat odată cu stabilirea cadrului procesual. Mai mult, de la bun început acțiunea civilă a vizat dreptul persoanelor interesate, titulare a drepturilor în cauză, nici un moment nu s-a pus în discuție infracțiunea de fals, ori abuzul în serviciu, iar obiect al cauzei îl constituie mențiunile din CF, nu dacă semnătura numitului F. L. este sau nu una falsă.
Cu privire la soluția dată, din motivarea instanței de fond rezultă că titlul în baza căruia s-au făcut mențiunile în CF nu este unul legal, astfel că autoritatea de lucru judecat operează cu privire la acest aspect. În ceea ce privește excepția nulității, rigurozitatea hotărârilor date în fond și apel rezidă din toate motivele abordate, neexistând aspecte care să ducă la o nulitate a hotărârilor. Deși nu s-a făcut o motivare explicită asupra obiectului cauzei, sau constatarea nulității actului dedus judecății, apreciază că ar fi excesiv de formal ca instanțele civile să aprecieze dacă s-a pus sau nu în discuție falsul semnăturii, sau abuzul în serviciu, sub acest aspect recursul cabinetelor fiind neîntemeiat.
Avocat J. L. M., în reprezentarea ., învederează că se susțin aceleași aspecte care au fost puse în discuție și în ciclurile procesuale precedente și apreciază că prin prezenta cerere de recurs nu se indică temeiurile de drept ce au fost încălcate, sub acest aspect criticile formulate trebuind înlăturate, sens în care se impune respingerea atât a recursului parchetului, cât și a recursului cabinetelor medicale.
În replică, avocat B. B. G. susține că prin încheierea din 15.05.2002 se menționează și efectuarea cercetării judecătorești cu privire la falsul săvârșit de numitul F. L., în sensul schimbării destinației acestor spații.
Față de cele susținute și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 21.12.2011, sub dosar nr._, petentul P. de pe lângă Judecătoria A. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea mențiunilor efectuate în CF_ A. I., nr. top 2528/a/29 XVII în ceea ce privește înscrierea spațiului în litigiu ca „spațiu comercial”, precum și a cererii prin care s-a solicitat înscrierea acestui spațiu în Cartea funciară ca „spațiu comercial”.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, cererea nr. 1016/1993 formulată de numitul F. L., care în acea perioadă a îndeplinit funcția de director la RA F. A. I., trebuie anulată, acesta depășindu-și atribuțiile de serviciu, iar schimbarea destinației imobilului în spațiu comercial nu este corectă, impunându-se restabilirea situației anterioare și reglementarea situației juridice a imobilului.
În drept au fost invocate prevederile art. 45 raportat la art. 184 Cod pr. civilă.
În temeiul art. 45 alin. 2 cod pr. civilă, petentul a solicitat introducerea în proces a persoanelor interesate, respectiv Cabinetele Medicale Individuale, dr. P. D., dr. S. D. și dr. O. G..
Prin încheierea de ședință din 23.02.2012 Judecătoria A. I. a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, atât a ., cât și a cabinetelor medicale individuale.
Pârâta . a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că prin sentința civilă nr. 3897/2002 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr. 6115/2002, instanța s-a mai pronunțat cu privire la același obiect, în sensul admiterii acțiunii. Prin decizia nr. 69/A/2003 a Tribunalului A. a fost admis apelul . împotriva acestei sentințe, fiind modificată în tot, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei, această decizie rămânând irevocabilă prin decizia nr. 1223/R/2003 a Curții de Apel Tg. M. –Secția Civilă.
De asemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a Cabinetelor medicale Dr. P. D., C. M. Dr. S. D. și C. M. Dr. O. G. întrucât, codul de procedură civilă nu indică termenul de „ persoane interesate” și chiar dacă l-ar indica, reclamantul nu a precizat în baza cărui temei consideră cabinetele medicale ca fiind persoane interesate.
Prin sentința civilă nr. 2743/2012 Judecătoria A. I. a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor C. M. Individual Dr. P. D., C. Individual Dr. S. D., C. M. Individual Dr. O. G. și a respins cererea formulată de petentul P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A. I. în contradictoriu cu intimatele C. M. INDIVIDUAL DR. P. D., C. INDIVIDUAL DR. S. D., C. M. INDIVIDUAL DR. O. G., și ..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:
Parchetul de pe lângă Judecătoria A. I. a formulat prezenta acțiune, solicitând anularea unei cereri din anul 1993 de înscriere în cartea funciară a unui imobil în favoarea . I.. S-a mai solicitat, pe cale de consecință, anularea mențiunilor din cartea funciară, întrucât nu ar corespunde adevărului.
Cererea de înscriere în cartea funciară, menționată mai sus, a fost formulată de numitul F. L., director al . de care a fost formulată ulterior plângere penală de către mai mulți medici care dețineau cu chirie spații în imobilul respectiv de peste 20 de ani, (acesta fusese sediul Dispensarului U. nr. 7 încă din 1985) și care erau interesați de situația juridică a imobilului în condițiile în care dispozițiile legale prevedeau posibilitatea pentru aceștia de a cumpăra spațiile cu destinația de cabinete medicale. Cumpărarea acelor spații ar fi fost posibilă dacă imobilele ar fi rămas în proprietatea Consiliului Local A. I. cu destinația inițială.
Prin cererea respectivă, făptuitorul F. L. a cerut întabularea imobilului pe numele . I., cu destinația de „spațiu comercial” .
Parchetul de pe lângă Judecătoria A. I. a dispus în data de 18.03.2002 neînceperea urmăririi penale față de numitul F. L., față de care fuseseră efectuate acte de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 248 Cod penal). Cu acea ocazie, P. a constatat că făptuitorul încetase din viață încă din anul 1997 și, în plus, fapta era prescrisă, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Analizând rezoluția procurorului, s-a constatat că nu au fost efectuate acte de cercetare penală pentru infracțiunea de fals în înscrisuri de către numitul F. L., ci doar pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Sesizarea de către P. a instanței civile pentru anularea unui înscris ar fi posibilă atunci când P. a efectuat acte de cercetare penală față de o persoană, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de fals în înscrisuri, însă din motive obiective (prescripție, decesul făptuitorului etc.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi penale pentru acea faptă. În speța de față, numitul F. L. nu a fost anchetat penal niciun moment pentru vreo infracțiuni de fals în înscrisuri.
Trecând peste acest aspect, instanța a constatat că în ultimii ani au existat mai multe litigii prin care s-a încercat anularea cererii de înscriere în CF, respectiv a mențiunilor din cartea funciară, dorindu-se întabularea imobilului pe numele Consiliului Local A. I. pentru a putea fi ulterior cumpărat de cabinetele medicale. Toate acțiunile referitoare la aceste aspecte au fost respinse irevocabil de instanțele de judecată.
Astfel, în anul 2002, P. de pe lângă Judecătoria A. I. a formulat o acțiune similară cu cea din prezenta cauză, solicitându-se anularea cererii nr. 1016/1993 și a mențiunilor din cartea funciară. Acțiunea parchetului a fost respinsă irevocabil, constatându-se lipsa calității procesuale active a Parchetului în astfel de cauze.
În anul 2006, legiuitorul a modificat Codul de procedură penală, fiind introdus art. 245 lit. c1 Cod pr. penală, care prevede că „procurorul poate sesiza instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris”.
Chiar și după introducerea acestui text legal, o parte din instanțe au considerat, în continuare, că P. nu are legitimare procesuală activă în astfel de cauze, decât în situația îndeplinirii și a condițiilor art. 45 Cod pr. civilă, respectiv pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, dispăruților și interzișilor.
Pentru a pune capăt acestei practici neunitare, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 2/2001 (recurs în interesul legii), arătând că procurorul are legitimare procesuală activă de a solicita desființarea unui înscris falsificat.
Prin urmare, deși acțiunea din prezenta cauză este identică cu cea formulată în anul 2002, nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, în condițiile în care soluțiile instanțelor de la acel moment s-au bazat pe un impediment procedural care în prezent nu mai există.
În prezenta cauză au fost introduse în calitate de pârâte (la solicitarea Parchetului) și cele trei cabinete medicale care dețin spații închiriate în imobil, respectiv . (proprietara imobilului).
Aceasta din urmă a invocat faptul că cele trei cabinete medicale nu au calitate procesuală în cauză, raportat la prevederile art. 45 alin. 2 Cod pr. civilă, în care se prevede „în cazul în care procurorul a pornit acțiunea, titularul dreptului la care se referă acțiunea va fi introdus în proces.”
Instanța a considerat că acest text legal se referă la situația în care acțiunea procurorului are ca obiect un drept real sau un drept de creanță. În acele cazuri în care acțiunea procurorului nu se referă la astfel de drepturi (cum este cazul în care se cere anularea unui înscris), sunt aplicabile normele generale de procedură civilă astfel că orice persoană care justifică un interes poate să stea în judecată.
Prin urmare, cabinetele medicale au calitate procesuală activă, întrucât soluția pe care o va da instanța în prezenta cauză prezintă interes în primul rând pentru acestea, date fiind consecințele unei eventuale anulări a mențiunilor de carte funciară.
Așa cum s-a arătat mai sus, au existat și alte litigii prin care s-a încercat anularea mențiunilor de carte funciară (și a cererii care a stat la baza acestora), hotărârile pronunțate în acestea având putere de lucru judecat.
Cea mai recentă dintre acestea este decizia nr. 197/2012 a Curții de Apel A. I., pronunțată într-un recurs (deci irevocabilă).
Această instanță a reținut că pe rolul Judecătoriei Alba Iulia au fost înregistrate alte două dosare având ca obiect constatarea nulității cererii de întabulare, a încheierii de carte funciară și revenirea la situația anterioară, în sensul înscrierii în calitate de proprietar a Municipiului A. I. (în aceste dosare cabinetele medicale au avut calitatea de interveniente). Așa cum a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia, pe parcursul soluționării dosarului nr. 5261/2003, între Municipiul A. I. și . a intervenit o convenție la data de 25.03.2004, prin care primul a renunțat la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar al doilea s-a obligat să păstreze imobilul, proprietatea sa, cu destinația de cabinet medical. În urma acelei convenții, instanțele au constatat că Municipiul A. I. a renunțat la însuși dreptul subiectiv, respingând ambele acțiuni.
Curtea de Apel Alba Iulia a mai reținut faptul că recurentele Cabinetele Medicale urmăreau desființarea titlului de proprietate al ., radierea acestuia din CF și întabularea dreptului de proprietate în favoarea Municipiului A. I., deși aceste lucruri nu mai erau posibile în condițiile în care această instituție renunțase la dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Raționamentul de mai sus este perfect valabil și în prezenta cauză, fiind evident că se încearcă pe calea unei acțiuni promovate de parchet lăsarea fără efect a tuturor hotărârilor judecătorești menționate anterior și care au dobândit autoritate de lucru judecat.
Instanța de judecată nu poate decât să presupună că reprezentantul Parchetului nu a avut cunoștință de aceste hotărâri și dosare civile atunci când a formulat prezenta acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. de pe lângă Judecătoria A. I. și pârâții . Cabinetele Medicale Individuale.
Prin decizia civilă nr. 269/A/2012 Tribunalul A. a respins apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. I. și de Cabinetele Medicale Individuale și a admis apelul declarat de ., schimbând în parte sentința Judecătoriei în sensul obligării petentului și a intimatelor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta . fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de .>
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele:
În cauză, operează puterea lucrului judecat, raportat la dosarul 959/2008 pentru că în acel dosar au fost aceleași părți cu excepția parchetului și astfel s-a analizat de către instanță inclusiv această cerere cu nr. 1016/1993, formulată de . F. L. având în vedere că imobilul în litigiu aparținea societății pe care o reprezenta, de altfel această cerere nu se poate anula deoarece îndeplinea toate condițiile de formă și fond și prin ea însăși nu putea produce efecte juridice, aceasta fiind cauza ce a generat emiterea încheierii de întabulare, având ca bază decizia prefectului nr. 117/1991 emisă de acesta, potrivit prevederilor legale.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că nu există autoritatea de lucru judecat în cauză raportat la dosarul nr. 6115/2002 unde a participat și P. de pe lângă Judecătoria A. I., pentru că la acea dată acesta nu avea calitate procesuală activă.
Articolul 45 al. 2 Cod pr. civilă dă dreptul procurorului să intenteze acțiune în cazurile expres prevăzute de lege.
În ce privește critica referitoare la nulitatea absolută a actelor încheiate prin fraudarea legii invocată de P. de pe lângă Judecătoria A. I., s-a constatat că acest aspect este invocat pentru prima dată în apel, astfel că a fost respins având în vedere dispozițiile art. 294 Cod pr. civilă.
Trimiterile instanței de fond la sentința pronunțată anterior au fost apreciate pertinente, concluzia fiind aceea că toate acțiunile formulate în sensul anulării acelei cereri au fost respinse irevocabil.
Prin Decizia I.C.CJ. nr. 2/2011 pronunțată de Secțiile Unite în dosarul nr. 9/2010, s-a statuat că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiune civilă pentru desființarea în tot sau în parte a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată raportat și la dispozițiile art. 245 al. 1 lit. c1 Cod pr. penală, stabilindu-se cu valoare de principiu asupra dreptului acestuia de a sesiza instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, însă în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din data de 18.02.2002 și nu scoaterea de sub urmărire penală.
În consecință, apelul parchetului a fost respins ca neîntemeiat, în baza art. 296 Cod pr. civilă.
Față de această soluție a fost reținută culpa procesuală a acestuia în declanșarea prezentului proces și care rezidă din faptul că deși la data de 05.04.2012 s-a pronunțat în mod irevocabil Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._, decizie ce a fost depusă la instanța de fond la termenul din data de 31.05.2012 și s-a constatat intrat în puterea lucrului judecat capătul de cerere privind anularea încheierii de întabulare și a tuturor actelor care au stat la baza acesteia, acesta în cunoștință de cauză a continuat să susțină acțiunea cu toate că încă de la termenul din data de 26.04.2012 s-a depus minuta acestei decizii.
În temeiul art. 274 Cod pr. civilă, reținându-se culpa procesuală a petentului în declanșarea litigiului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de . solidar cu cabinetele medicale, astfel a fost admis apelul declarat de . sub acest aspect.
În ceea ce privește apelul declarat de C. M. Individual Dr. P. D., C. M. Individual S. D., C. M. Individual Dr. O. G., acesta a fost respins, reținându-se următoarele:
În ce privește afirmația privind analiza incompletă a rezoluției Parchetului din data de 18.03.2002, instanța de fond nu putea face analiza acesteia, ci doar o trimitere la conținutul ei, ceea ce a și făcut.
Privitor la modificarea destinației spațiului de interes public în unul cu destinație comercială, în cauză nu rezultă că acesta a aparținut domeniului public prin nici o hotărâre a consiliului local emisă în temeiul Legii nr. 213/1998, de altfel municipiul a renunțat în mod irevocabil la drept prin sentința civilă nr. 2282/2004 așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 197/2012.
Critica referitoare la nepunerea în discuția părților a excepției puterii de lucru judecat este nefondată deoarece în încheierea de ședință de la termenul din data de 31.05.2012 rezultă punerea în discuția părților a acestui aspect.
În ce privește referirile la sarcina impusă prin HCL 131/2004 aceasta reprezintă o obligație de diligență și nu revenirea la un drept la care s-a renunțat în mod irevocabil prin sentința nr. 32/C./2008.
De asemenea, privitor la nepronunțarea instanței de fond asupra nulității cererii nr. 1016/1993 s-a reținut faptul că aceste aspecte reprezintă motive ce trebuiau invocate în căile legale de atac împotriva sentinței civile 2081/2008 (decizia 137/A/2010 și dec. civ. 197/2012), împrejurare care poate face obiectul unei contestații în anulare.
Referitor la puterea de lucru judecat, aceasta este în fapt o chestiune de fond pe care instanța corect a reținut-o, având în vedere numeroasele litigii sub acest aspect al anulării cererii și revenirii la situația anterioară.
Astfel, în dosarul nr. 6115/2002, s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., s-a dispus anularea cererii nr. 1016/1993 și a operațiunilor efectuate în CF_ A. I., în top. 2528/a/29.
În apel soluția a fost schimbată în sensul respingerii cererii reclamantei, iar prin Decizia 1223/R a Curții de Apel Tg. M. s-au respins recursurile formulate, menținându-se ca legală și temeinică soluția privind lipsa calității procesuale active a parchetului, prin prisma prev. OUG nr. 138/2000.
Așadar, instanțele nu s-au pronunțat pe fondul cauzei.
Referitor la dosarul civil nr. 3314/2004 al Judecătoriei Alba Iulia în care se face trimitere la renunțarea la drept și la judecată, încheiată la data de 25.03.2004, acest înscris a fost supus analizei prin sentința civilă nr. 2282/2004 în care instanța a dat eficiență convenției prin care s-a renunțat la drept, Curtea de Apel Alba Iulia reținând prin Decizia 197/2012 că această renunțare este irevocabilă și definitivă, cel care a dat-o nemaiputând reveni asupra ei.
Nulitatea declarației de renunțare la drept trebuie invocată și analizată în cadrul procesului în care aceasta a fost depusă și a stat la baza soluției de respingere a acțiunii.
Și aceste considerente au intrat în puterea lucrului judecat, care nu mai pot fi analizate într-un nou proces.
Acestea au deci putere și față de terții care nu au fost parte în acel proces.
Așa încât susținerile apelantei privind faptul că renunțarea invocată nu poate confirma, acoperi sau înlătura valabilitatea unui înscris, nu pot fi acceptate din moment ce aspectul a fost tranșat anterior printr-o decizie irevocabilă.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, se afirmă că aceasta nu-i este opozabilă Parchetului, acesta nefiind parte în dosarul nr._ .
De fapt nici instanța de fond nu a reținut că în speță operează această excepție, întrucât soluțiile instanțelor de la acel moment s-au bazat pe un impediment procedural care în prezent nu mai există.
În ce privește cererea de aderare la apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. și al Cabinetelor Medicale, formulată de apelanta SCFLIPS SA, prin care s-a cerut schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat și a excepției lipsei calității procesuale a cabinetelor medicale, s-au constatat următoarele:
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a constatat că în speță nu este întrunită identitatea de părți, obiect și cauză cerute de prev. art. 1201 cod civil așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta nu operează în speță. Art. 45 al. 2 Cod pr. civilă nici nu putea opera la momentul respectiv din moment ce acesta nu a avut calitatea procesuală activă.
Referitor la lipsa calității procesual pasive a cabinetelor, de asemenea instanța de fond a apreciat corect, deoarece acestea au interes în prezenta cauză, în situația unor modificări în CF.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul P. de pe lângă Tribunalul A. care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii exercitate de procuror și respingerea cererii de obligare a instituției petente la cheltuieli de judecată în favoarea intimatei .>
În expunerea de motive s-a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, cererea a cărei anulare s-a solicitat conținând elemente nereale pe baza cărora s-a obținut întabularea imobilului respectiv ca spațiu comercial, pentru ca . I. să nu piardă dreptul de administrare a acestui spațiu. Acest imobil a avut încă din anul 1992 de când a fost dat în folosință, destinația de dispensar medical, în acest spațiu funcționând Dispensarul M. U. nr. 7 A. I.. Prin decizia civilă nr. 197/2012 a Curții de Apel A. I. s-a reținut că cererea nr. 1016/1993 este o manifestare unilaterală de voință, astfel că anularea sa nu prezintă relevanță. În speță nu există autoritate de lucru judecat, P. de pe lângă Judecătoria A. I. nefiind parte în dosarul_ în care s-a pronunțat decizia 197/2012.
În ceea ce privește obligarea petentului la cheltuieli de judecată, s-a arătat că această dispoziție a instanței de apel este greșită, întrucât M. P. nu este parte în procesul civil, numai în situația în care revendică drepturi sau contestă obligații, ori când cere el însuși recunoașterea unor drepturi subiective personale. În toate celelalte cauze, el se substituie părților cărora li se recunosc drepturi sau în sarcina cărora se instituie obligații, părți care trebuie introduse în proces în temeiul art. 45 alin. 2 cod pr. civilă. Prin urmare, procurorul care pornește acțiunea în numele sau în substituirea unei părți, nu poate cădea în pretenții pentru a fi obligat la cheltuieli de judecată. În speța de față, procurorul a inițiat acțiunea civilă cu scopul legitim al restabilirii legalității, acționând în numele statului, întrucât acțiunea penală contra făptuitorului nu a putut fi pornită ca efect al decesului acestuia.
Recursul Parchetului a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 și 312 alin. 3 cod pr. civilă.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs pârâta . care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii excepției autorității lucrului judecat și excepției lipsei calității procesuale pasive a cabinetelor medicale.
În expunerea de motive, s-a arătat în esență că în speță este incidentă excepția autorității lucrului judecat față de decizia civilă nr. 1223/2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., prin care a fost menținută Decizia 69/A/2003 a Tribunalului A., prin care acțiunea promovată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria A. I. a fost respinsă, în mod irevocabil, fiind îndeplinite dispozițiile art. 1201 cod civil și art. 166 cod pr. civilă.
În ceea ce privește calitatea procesuală a cabinetelor medicale, recurenta a arătat că acestea nu pot fi considerate ca „titular al dreptului” în sensul art. 45 alin. 2 cod pr. civilă, instanța de apel făcând o confuzie între titularul dreptului și persoana interesată. Formularea unei plângeri penale și justificarea interesului nu le conferă cabinetelor medicale calitatea de titulare ale dreptului, în sensul legii.
Recursul intimatei a fost întemeiat pe art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs și intimatele C. M. Individual Dr. P. D., C. Medial Individual Dr. S. D. și C. M. Individual Dr. O. G., acestea solicitând casarea deciziei și a sentinței Judecătoriei și trimiterea cauzei instanței de fond, sau instanței de apel, în vederea rejudecării și pronunțării pe fond. În subsidiar, s-a solicitat casarea celor două hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele anterioare și rejudecarea pricinii de către instanța de recurs, în sensul anulării mențiunilor din cartea funciară în ceea ce privește înscrierea spațiului în litigiu ca „spațiu comercial” precum și a cererii prin care s-a solicitat aceasta.
În expunerea de motive, recurentele cabinetele medicale au arătat că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, ceea ce atrage incidența art. 312 alin. 3 și 4 cod pr. civilă, în speță motivarea fiind ambiguă și confuză, astfel că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la excepția puterii lucrului judecat, s-a arătat că instanța de apel a făcut o confuzie asupra excepțiilor dezbătute la termenul din data de 31.05.2012 și nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel. La acel termen s-a discutat excepția lipsei calității procesuale a cabinetelor medicale și excepția autorității lucrului judecat, fără a se pune în discuția părților excepția puterii lucrului judecat.
Recurentele au invocat faptul că nu prezintă relevanță soluția pronunțată în dosarul 5261/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, prin care instanța a luat act de convenția autentificată prin încheierea 512/2004, o atare înțelegere neavând efecte juridice față de Municipiul A. I.. Pretinsa renunțare invocată nu poate să confirme, să acopere sau să înlăture valabilitatea și legalitatea unui înscris cu privire la care organele de cercetare penală au constatat modificări de esență prin schimbarea destinației unui bun care aparținea domeniului public și care este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Fraudarea legii constituie un motiv de nulitate absolută care poate fi invocată de orice persoană interesată, calitatea procesuală pasivă a recurentelor fiind dovedită, activitatea medicală în cadrul Dispensarului U. nr. 7 fiind desfășurată neîntrerupt din anul 1985.
Recurentele au învederat instanței de recurs că prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul_, instanțele nu au analizat valabilitatea cererii nr. 1016/1993 prin prisma constatărilor efectuate în dosarul penal 2696/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., iar pe de altă parte, temeiul de drept și obiectul cererii dedus judecății este diferit, iar accesul la instanță nu poate fi împiedicat prin impunerea formulării solicitărilor în dosare care aveau obiect diferit, temei de drept diferit și părți diferite.
Recurentele mai invocă faptul că instanța de apel nu a răspuns în ceea ce privește analiza incompletă a modului în care a fost soluționată plângerea penală formulată de recurente, arătându-se ulterior ce s-a reținut în rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. din data de 18.03.2002 și în Rezoluția Parchetului din data de 12.09.2002, în HCL 67/1995 și HCL 136/1996 a Consiliului Local A. I..
Decizia a fost criticată și în ceea ce privește obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ., arătându-se că această soluție este greșită având în vedere specificul acțiunii întemeiate pe art. 184 cod pr. civilă.
Recursul Cabinetelor Medicale a fost întemeiat în drept pe art. 312 alin. 1, 3 și 4 raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 cod pr. civilă.
CURTEA, analizând recursurile declarate în cauză, reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de petentul P. de pe lângă Tribunalul A., se apreciază că acesta este fondat în parte, respectiv în ceea ce privește obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, și nefondat cu privire la celelalte critici.
Cu privire la cererile formulate în recurs de către P., instanța urmează a da eficacitate principiului disponibilității procesuale care guvernează procesul civil, și anume se va avea în vedere că reprezentantul recurentului reclamant nu a mai susținut cererea de recurs și implicit acțiunea inițială, în ceea ce privește solicitarea de anulare a cererii nr. 1016/1993, recursul fiind susținut doar cu privire la două aspecte, și anume radierea mențiunilor din cartea funciară referitoare la destinația imobilului și înlăturarea obligației recurentului de a suporta cheltuielile de judecată. Prin urmare, titularul cererii de chemare în judecată nu mai susține petitul referitor la de anularea cererii nr. 1016/1993, astfel că instanța nu mai poate analiza legalitatea și temeinicia acestei cereri.
Pe de altă parte, trebuie observat un aspect esențial în cauză, și anume acela că în dosarul penal 2696/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., au fost efectuate acte de cercetare penală față de numitul F. L. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 cod penal, iar nu pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals. Or, dispozițiile art. 14 alin. 3 din codul de procedură penală și dispozițiile art. 184 din codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Deciziile XV/2005 și 2/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, au recunoscut procurorului calitatea procesuală activă de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat. Aceasta presupune că procurorul a efectuat acte de cercetare penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals, însă din motive obiective (prescripție, deces) s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Or, așa cum a sesizat Judecătoria A. I. precum și reprezentantul Parchetului, în fața instanței de recurs, numitul F. L. nu a fost cercetat pentru nicio infracțiune de fals, deci nu poate fi vorba de un înscris falsificat, a cărui anulare să se impună în temeiul art. 45 coroborat cu art. 184 cod pr. civilă.
În ceea ce privește cererea de anulare a mențiunilor din cartea funciară_ A. I. prin care s-a notat destinația acestui imobil ca fiind „spațiu comercial”, cerere menținută în recurs, se constată că nu poate fi primită, fiind lipsită de temei legal. P. nu poate solicita, în baza art. 184 cod pr. civilă, pe care a fost întemeiată acțiunea, decât anularea unui înscris falsificat, cerere pe care nu a mai susținut-o. Or, în aceste condiții nu se poate obține nici anularea mențiunilor efectuate în cartea funciară prin încheierea nr. 5871/29 mai 1995, la baza acestei încheieri stând atât „adresa nr. 1016/1993 cât și Decizia nr. 117/1991 a Prefecturii Jud. A.”. Deși acțiunea nu este intitulată astfel, P. a promovat, pe cale mascată, o acțiune în rectificare de carte funciară, întemeiată pe art. 34 pct. 1 din Legea 7/1996, prin care a solicitat anularea înscrierii efectuate în cartea funciară în anul 1995 și anularea actului care a stat la baza acelei înscrieri (cererea 1016/1993), însă titularul acțiunii de față nu este în măsură să exercite cu succes o astfel de acțiune.
Pe de altă parte, în cauză nu poate fi contestat că destinația acestui spațiu a fost în mod irevocabil stabilită prin Decizia 197/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a statuat că imobilul înscris în CF_ A. I. nr. top 2528/a/29/XVII are destinația de dispensar medical și a avut această destinație încă de la înființare, când prin dispoziția 440/1985 s-a înființat Dispensarul urban nr. 7, fiind dispusă înscrierea acestei destinații în cartea funciară.
De la momentul pronunțării acestei decizii, cererea Parchetului de anulare a mențiunii din cartea funciară referitoare la destinația imobilului, a devenit lipsită de obiect. Deci, deși inițial cererea reclamantului avea obiect, având în vedere mențiunile din cartea funciară, după ce s-a constatat în mod irevocabil că alta a fost destinația imobilului încă de la înființare și s-a dispus înscrierea acestei destinații în cartea funciară, cererea reclamantului a devenit lipsit de obiect, iar recursul acestuia prin care se insistă asupra acestui capăt de cerere este lipsit de interes, atâta timp cât printr-o altă hotărâre s-a dispus exact ceea ce a solicitat reclamantul prin prezenta acțiune.
Susținerile recurentului în sensul că cele constatate și dispuse prin decizia civilă 197/2012 nu se pot opera în cartea funciară peste titlul existent și nedesființat, sunt lipsite de temei legal și aduc atingere principiului forței obligatorii de care se bucură orice hotărâre judecătorească irevocabilă, neexecutarea unei astfel de hotărâri putând atrage inclusiv răspunderea penală.
Recursul reclamantului este întemeiat însă în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, acțiunea pornită de M. P. este destinată a apăra interesele generale ale societății, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Procurorul intervine în activitatea judiciară pentru apărarea unui interes public, iar nu pentru apărarea unui interes privat al lui personal, sau al instituției pe care o reprezintă. În aceste condiții, prin respingerea acțiunii nu se poate considera că P. ar fi în culpă procesuală. De asemenea, nu poate fi incident art. 274 alin. 1 cod pr. civilă, referitoare la partea căzută în pretenții, în acest dosar neputându-se aprecia că P. a căzut în pretenții față de ., întrucât nu și-a disputat niciun drept potrivnic față de această parte.
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, Curtea va admite recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul A. împotriva deciziei civile nr. 269/A/2012 pe care o va modifica în parte, în sensul că va fi exonerat recurentul petent de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa prin decizia atacată.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta .>L, se constată că acesta este lipsit de interes, atâta timp cât acțiunea reclamantului a fost respinsă pe fond. Respingând acțiunea Parchetului prin analiza pe fond a tuturor cererilor cu care a fost sesizată, recurenta . nu justifică niciun interes în a obține admiterea excepției autorității lucrului judecat și a excepției calității procesuale pasive a cabinetelor medicale.
De altfel, excepțiile invocate de intimată au fost corect soluționate de instanțele de fond, așa cum se va arăta în continuare. Astfel, nu poate exista autoritate de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea promovată de P. de pe lângă Judecătoria A. I. în cadrul dosarului 3897/2002 al aceleiași instanțe. În respectivul dosar, prin decizia 69/A/2003 a Tribunalului A. rămasă irevocabilă, acțiunea reclamantului, a fost respinsă, instanța reținând că P. nu are calitate procesuală activă de a promova acțiunea respectivă, întrucât la acel moment dispozițiile art. 17 alin. 1 și art. 145 cod pr. penală permiteau exercitarea din oficiu a acțiunii civile doar dacă persoana vătămată era o instituție de interes public, or organele de urmărire penală nu au fost sesizate de o unitate spitalicească de interes public, ci de 5 medici – persoane fizice.
Acțiunea promovată de P. în cadrul acestui dosar are un alt temei de drept, respectiv art. 45 și 184 cod pr. civilă, iar art. 245 lit. c/1 cod pr. penală a fost modificat, în sensul că legiuitorul a permis procurorului să sesizeze instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. De asemenea, prin Decizia 2/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite a statuat că procurorul are legitimare procesuală activă de a solicita desființarea unui înscris falsificat.
Prin urmare, deși acțiunile promovate de procuror în cele două dosare au avut un scop identic, temeiurile de drept pe care au fost fundamentate sunt diferite și au fost modificate de legiuitor și interpretate diferit prin decizii pronunțate în recursuri în interesul legii, ceea ce exclude identitatea de cauză, și deci autoritatea de lucru judecat, așa cum în mod corect au apreciat instanțele de fond.
În ceea ce privește calitatea procesuală a cabinetelor medicale, se constată că acestea pot fi considerate persoane interesate, respectiv ele au avut interes în formularea plângerii penale împotriva numitului F. L., iar interesul acestora poate justifica și calitatea de titular al dreptului, în sensul art. 45 alin. 2 cod pr. civilă, numai că acest interes ar fi justificat calitatea procesuală activă, iar nu pasivă a cabinetelor medicale individuale, așa cum a fost stabilită în cauză.
Prin urmare, acestea ar fi trebuit introduse în cauză în calitate de reclamante sau interveniente în interes propriu, iar nu de pârâte, cum în mod greșit au figurat în fața instanțelor de fond, deoarece P. nu a urmărit, prin acțiunea promovată stabilirea unui drept potrivnic acestor cabinete medicale, ci a urmărit realizarea unui drept și a unui interes care era, în fapt, al cabinetelor medicale, ceea ce ar fi justificat calitatea procesuală a acestora de reclamante, iar nu de pârâte.
Hotărârile judecătorești nu au fost atacate însă sub acest aspect, critica pârâtei . vizând exclusiv împrejurarea că aceste cabinete medicale nu pot fi considerate titulare ale dreptului, critică ce este de respins, întrucât în speță interesul procesual a conferit acestora și calitatea procesuală prevăzută de art. 45 alin. 2 cod pr. civilă.
În ceea ce privește recursul declarat de Cabinetele Medicale Individuale Dr. P. D., C. Medial Individual Dr. S. D. și C. M. Individual Dr. O. G., acesta va fi respins ca nefondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În ceea ce privește solicitarea de casare a deciziei și de trimitere a cauzei spre rejudecare, fie instanței de fond, fie instanței de apel, aceasta nu poate fi primită deoarece art. 312 alin. 3 și 4 cod pr. civilă permit casarea deciziei doar dacă este incident unul din motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-5 cod pr. civilă. Or, recurentele nu invocă niciunul din motivele de recurs care ar putea să atragă casarea deciziei, ci se invocă motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 cod pr. civilă. Acest motiv de recurs vizează situația în care hotărârea atacată nu este motivată ori motivarea este contradictorie ori străină de obiectul pricinii, motiv care atrage doar modificarea hotărârii, în sensul art. 312 alin. 3 teza I cod pr. civilă.
Casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare este posibilă doar în două ipoteze prevăzute de art. 312 alin. 5 cod pr. civilă, respectiv dacă instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Instanța de apel însă s-a pronunțat asupra fondului apelului, procedura fiind îndeplinită cu toate părțile, astfel că nu este posibilă casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de recurs nu împărtășește punctul de vedere al recurentelor în sensul că dispozițiile art. 304 pct. 7 cod pr. civilă converg spre ipoteza necercetării fondului cauzei, și aceasta ar atrage casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Așa cum s-a arătat mai sus, recurentele nu au invocat niciun motiv de casare a deciziei dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-5 sau art. 312 alin. 3 cod pr. civilă, toate motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 cod pr. civilă fiind motive de modificare, astfel că vor fi analizate ca atare.
În ceea ce privește soluționarea excepției autorității lucrului judecat, este adevărat că la termenul de judecată din 31 mai 2012 Judecătoria A. I. a pus în discuția părților excepția autorității lucrului judecat față de decizia civilă nr. 69/A/2003 a Tribunalului A., iar nu excepția puterii lucrului judecat, care ar rezulta din decizia nr. 197/2012 a Curții de Apel A. I.. Puterea lucrului judecat ca urmare a pronunțării deciziei 197/2012 nu a fost discutată pe cale de excepție, dar nici nu s-a creat părților nicio vătămare prin nepunerea ei în discuție, respectiv această excepție nu a stat la baza sentinței pronunțate de instanța de fond și nici a deciziei pronunțate de instanța de apel.
Judecătoria A. I. a motivat respingerea cererii formulate de P. analizând fondului acesteia, și abia în finalul considerentelor a reținut existența și a altor litigii prin care s-a încercat anularea acelorași mențiuni din cartea funciară, cea mai recentă fiind decizia 197/2012 a Curții de Apel A. I.. Chiar dacă Judecătoria a reținut valabilitatea raționamentului pe care l-a avut instanța de recurs în decizia 197/2012, acest lucru s-a impus ca urmare a caracterului irevocabil al acestei decizii, fără însă ca soluția să se bazeze pe puterea de lucru judecat a acestei decizii, o astfel de excepție nefiind supusă dezbaterii părților. Pe de altă parte, decizia 197/2012 nu este o decizie străină recurentelor, care aveau deplină cunoștință de conținutul acesteia, ele fiind părți în respectivul dosar, iar decizia fiind depusă în fața instanței de fond chiar de mandatara recurentelor, la termenul de judecată din 31 mai 2012 (f. 93), după ce la termenul anterior de la data de 26 aprilie 2012, aceeași mandatară a depus minuta aceleiași decizii și a cerut termen pentru depunerea deciziei în întregime (f. 67).
Prin urmare, în condițiile în care excepția puterii lucrului judecat nu a stat la baza soluției pronunțate de instanța de fond, este irelevant că instanța de apel s-a aflat în eroare cu privire la excepțiile dezbătute la termenul de judecată din 31 mai 2012, cu atât mai mult cu cât excepțiile invocate de . au fost respinse, iar Judecătoria a analizat fondul pretențiilor deduse judecății, reținând litigiile anterioare purtate între părți ca un motiv suplimentar pentru a întări caracterul nefondat al cererii formulate de P. de pe lângă Judecătoria A. I..
Motivele de recurs ulterioare fac referire greșita reținere a convenției autentificate prin încheierea nr. 512/2004 de către BNP C. G., respectiv imposibilitatea ca această convenție să producă efecte juridice prin prisma calității părților care au semnat convenția. Aceste motive de recurs sunt străine obiectului litigiului, deoarece instanțele de fond și de apel nu au analizat valabilitatea acestei convenții, Judecătoria nefiind investită cu o astfel de cerere. În continuare, recurentele invocă faptul că pentru respectiva renunțare la drept s-a formulat o plângere penală pentru abuz în serviciu, plângere care face obiectul cercetării în dosarul 385/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., or și aceste aspecte sunt total străine litigiului de față, astfel că nu este posibilă analiza acestora de către instanța de recurs.
Mai mult, recurentele învederează instanței de recurs faptul că renunțarea la drept este un act fals care a avut loc prin fraudarea legii, chestiune care, de asemenea, nu poate fi circumscrisă niciunui motiv de recurs și niciunei critici, deoarece instanțele de fond nu au fost investite cu analizarea acestor aspecte. Ceea ce reține Judecătoria A. I. în pagina a 5 - a motivării sunt aspecte preluate din conținutul deciziei 197/2012, ca urmare a caracterului ei irevocabil, fără a fi analizate de această instanță, sau de instanța de apel, astfel că nu pot forma obiectul criticilor în această cale de atac.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că în dosarul_, niciuna din instanțele judecătorești nu s-au pronunțat pe fond cu privire la nulitatea cererii nr. 1016/1993, acest lucru este real, instanța de recurs reținând doar că anularea acestei cereri nu prezintă relevanță deoarece este o manifestare unilaterală de voință care nu produce prin ea însăși efecte juridice.
Însă, instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei cereri formulate de P. în dosarul de față, arătând în mod temeinic și legal că sesizarea instanței civile de către P. ar fi posibilă doar dacă s-ar fi efectuat acte de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri, or în dosarul penal s-a dispus neînceperea urmării penale față de F. L. pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Cu alte cuvinte, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 și 184 cod pr. civilă (temeiul de drept al cererii Parchetului) pentru a se dispune anularea cererii 1016/1993, în consecință cererea a fost analizată pe fond și respinsă în mod temeinic.
Prin urmare, este lipsit de relevanță ce anume a constatat instanța de recurs prin decizia 197/2012 cu privire la aceeași cerere, atâta timp cât prin sentința 2743/2012 Judecătoria A. I. a respins această cerere pe fond. După ce a fost făcută această analiză, instanța de fond a reținut existența și a altor litigii prin care s-a dorit anularea acestui înscris, însă nu a fost reținută incidența excepției autorității lucrului judecat (excepția fiind respinsă în dispozitivul deciziei).
Faptul că instanțele care s-au pronunțat în dosarul_ nu au cercetat pe fond cererea nr. 1016/1993, nu poate face obiect al analizei în cadrul acestui dosar, toate motivele de recurs referitoare la conținutul acelor hotărâri judecătorești (sentința 2081/2008, decizia 137/2010 și decizia 197/2012) fiind străine obiectului acestui dosar, iar analiza acestora este inutilă și nepertinentă cauzei de față, cu atât mai mult cu cât, recursul Parchetului, titular al cererii de chemare în judecată, nici nu a mai fost susținut cu privire la anularea cererii din 1993.
Reținerea instanței de apel referitoare litigiile anterioare dintre părți, nu este contradictorie și nici străină de natura pricinii, după cum invocă recurentele în pagina 13 a motivelor de recurs, instanța de apel făcând o scurtă analiză a deciziilor pronunțate anterior în dosarul ce a avut inițial nr. 6115/2002, arătând în final că instanțele anterioare nu s-au pronunțat asupra fondului cererii deduse judecății, aspect ce este de natură a justifica soluția de respingere a excepției autorității lucrului judecat.
În continuarea motivelor de recurs (f. 28 din dosar și pag. 13 din motivele de recurs), recurentele invocă din nou nelegalitatea convenției de renunțare la drept din data de 25.03.2004 și imposibilitatea ca această convenție să producă efecte juridice, însă aceste motive de recurs nu au legătură cu obiectului litigiului în cadrul acestui dosar, P. de pe lângă Judecătoria A. I. sesizând instanța doar cu 2 capete de cerere, fără nicio legătură între acestea și convenția din anul 2004. Așa cum corect au sesizat chiar și recurentele, în pag. 14 a motivelor de recurs, valabilitatea acestei convenții nu făcea obiectul cercetării prezentei cauze, prin urmare, și motivele de apel sau de recurs vizând aceleași aspecte, sunt străine obiectului litigiului, analiza acestora fiind inutilă și nepertinentă cauzei.
Prin motivul de recurs de la pagina 14 recurentele invocă faptul că instanța de apel nu a răspuns criticii referitoare la modul incomplet în care a fost analizată plângerea penală formulată de recurente, motiv de recurs care se dovedește a fi vădit nefondat, în condițiile în care, instanța de apel a arătat, în mod temeinic și legal, că instanța de fond nu putea face analiza acesteia, ci doar o trimitere la conținutul acesteia, ceea ce a și făcut. De altfel, instanța de fond nici nu a fost sesizată cu vreo astfel de analiză, care oricum nici nu era posibilă de către instanța civilă, investită în temeiul art. 45 și 184 cod pr. civilă.
În continuare (pag. 14, 15, 16 din motivele de recurs) sunt redate pasaje din rezoluția Parchetului din data de 18.03.2002, apoi din Rezoluția Parchetului din 12.09.2002, din Hotărârile Consiliului Local A. I. nr. 67/1995 și 136/1996 și apoi din Rezoluția pronunțată la data de 15 mai 2002 în dosarul 323/II/2/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., fără însă ca această prezentare să ducă la concluzia certă a unui motiv distinct de recurs, astfel că instanța de recurs nu poate decât să presupună că prezentarea este făcută în susținerea motivului de recurs de la pag. 14, referitoare la analiza incompletă a plângerii penale formulată de recurente, analiză care, așa cum s-a arătat mai sus, nu a format obiectul acestui dosar.
Ultimul motiv de recurs se referă la greșita obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere specificul acțiunii întemeiate pe art. 184 cod pr. civilă.
Critica formulată este nefondată, întrucât temeiul de drept al cererii Parchetului este art. 45 cod pr. civilă, acțiunea civilă fiind pornită de M. P. în considerarea apărării interesului general al colectivității. Întrucât reclamantul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, interesul promovării acțiunii nefiind personal al procurorului sau al instituției pe care o reprezintă, cheltuielile de judecată trebuie suportate de cel care se consideră titular al dreptului, în sensul art. 45 alin. 2 cod pr. civilă. Or, recurentele și-au susținut în mod vehement atât calitatea procesuală activă cât și calitatea de titular al dreptului, astfel că prin respingerea acțiunii au devenit părți căzute în pretenții, obligate să suporte cheltuielile de judecate efectuate de cealaltă parte.
În consecință, Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, la adăpost de toate criticile formulate, motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 312 alin. 3, 4 și 5 cod pr. civilă nefiind incidente în speță, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de către . și C. M. Individual Dr. P. D., C. Medial Individual Dr. S. D. și C. M. Individual Dr. O. G. împotriva deciziei 269/A/2012 pronunțată de Tribunalul A..
(continuare decizia civilă 505/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Pentru motivele expuse cu privire la primul recurs analizat în cuprinsul acestei decizii, Curtea va admite recursul declarat de către MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul A. împotriva deciziei civile 269/A/2012 a Tribunalului A. pe care o va modifica în parte în sensul că va exonera recurentul petent de la plata cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina sa prin decizia atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul A. împotriva deciziei civile 269/A/2012 a Tribunalului A. pe care o modifică în parte în sensul că exonerează recurentul petent de la plata cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina sa prin decizia atacată.
Respinge recursurile declarate de către . și C. M. Individual Dr. P. D., C. Medial Individual Dr. S. D. și C. M. Individual Dr. O. G. împotriva aceleiași decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.06.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC/26.08.2013
EH/2 ex./02.09.2013
Jud. fond: D. F. M.
Jud. apel: C. F./F. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 787/2013. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
