Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 787/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 787/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 6814/97/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 787/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.
Grefier M. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul F. D. împotriva sentinței civile nr. 186/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamant, hotărârea de fond fiind legală și temeinică. Condamnarea reclamantului nu are caracter politic în sensul Legii 221/2009, iar pretențiile acestuia sunt tardiv formulate.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamantul F. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la daune morale în sumă de 150.000 euro pentru prejudiciul moral suferit pe perioada în care din motive politice a executat pedeapsa închisorii de 3 ani și la suma de 100.000 euro despăgubiri materiale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 31 octombrie 1972, a fost arestat și condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, ca urmare a unei înscenări pusă la cale de un șef de echipă din subordinea sa, datorită faptului că nu avea calitatea de membru PCR.
A arătat că la data de 31 octombrie 1972, a fost arestat, depus în arest preventiv până la data de 6 noiembrie 1972, după care a fost depus la Penitenciarul T. S. și mutat la Văcărești, iar, ulterior, la Măgureni și Aiud, de unde s-a eliberat la data de 08.11.1973. Reclamantul a susținut că, întrucât motivul real al „înscenării” care a determinat condamnarea sa, pentru infracțiunea de luare de mită, are caracter politic fiind determinată de faptul că nu era membru PCR, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009 – art. 4. La un termen ulterior, reclamantul, prin avocat desemnat de Baroul de Avocați Hunedoara, a invocat și dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală.
Prin sentința civilă nr. 186/2013, prima instanță a respins acțiunea și a dispus ca plata onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, prin compartimentul economic al Tribunalului Hunedoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit o condamnare penală prin sentința nr. 3044/1974 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 Cod penal. Soluția a fost confirmată de Tribunalul M., prin Decizia nr. 76/1975, ca urmare a respingerii recursului.
Procurorul General a declarat recurs extraordinar împotriva acestor hotărâri, care a fost admis de fostul Tribunal Suprem, reclamantul fiind achitat de orice penalitate pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a din Codul penal, reținându-se că a fost victima unei înscenări din partea unor colegi de serviciu, determinată de exigența sa la programul de șantier, precum și față de lipsa unor probe concludente sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii imputate.
Prin art. 1 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a delimitat noțiunea de condamnare politică, la acele condamnări dispuse în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru fapte săvârșite în scop de împotrivire față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945. Prin acest text legal este stabilită categoria condamnărilor considerate, de drept, ca având caracter politic, iar prin art. 4 este reglementată posibilitatea pentru persoanele condamnate, pentru alte fapte decât cele prevăzute expres la art. 1 alin. 2 din respectivul act normativ, de a solicita instanței să constate caracterul politic al acestor condamnări.
Instanța de fond a apreciat că în speță, circumstanțele „ înscenării” a cărei victimă a fost reclamantul și care a condus la inculparea și condamnarea sa, precum și la achitarea sa în urma recursului extraordinar declarat de Procurorul General, nu conferă faptelor și conduitei acestuia –în perioada respectivă – caracter de împotrivire față de regimul comunist din România, argumentul invocat de acesta – constând în aceea că nu avea calitate de membru PCR -, chiar verosimil, fiind insuficient, în condițiile în care depozițiile martorilor audiați sunt neconcludente sub acest aspect.
S-a reținut de asemenea că art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional și astfel și-a încetat efectele.
În ce privește temeiul art. 504-506 C. pr. pen., s-a constatat că acestea reglementează instituția răspunderii statului pentru erori judiciare în procese penale sau în cazul urmăririi penale, fiind circumscrisă la două ipoteze: situația persoanei care a suferit o condamnare penală, iar în urma rejudecării cauzei sale, a fost achitată și situația persoanei care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate sau i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal. Pentru ambele ipoteze, răspunderea statului este antrenată pentru organele sale coercitive, care au aplicat greșit legea sau au aplicat-o cu rea credință ori prin neglijență și are caracter patrimonial, fiind supusă termenului de 18 luni, iar calitatea procesuală activă aparține victimei erorii judiciare sau, după decesul acesteia, persoanelor care se aflau în întreținerea sa. Or, din acest punct de vedere, se constată că reclamantul a luat cunoștință de hotărârea de achitare prin care fostul Tribunal Suprem l-a achitat de orice penalitate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 Cod penal, cu mult timp în urmă, astfel că în lipsa unei cererii exprese și dovedite sub aspectul condițiilor obiective, de neînlăturat, care au determinat pasivitatea sa mai multe decenii acesta este decăzut din dreptul de a mai solicita obligarea statului despăgubiri morale și materiale, ca victimă unei erorii judiciare, cererea sa, sub acest aspect, fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor, recurentul arată, în esență, că a suferit o condamnare politică întrucât înscenarea care i s-a făcut s-a datorat faptului că nu a acceptat să se facă membru de partid. Recurentul critică și faptul că instanța nu a arătat în dispozitiv motivul respingerii acțiunii.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 397/1976 a Tribunalului Suprem – Secția Penală, s-a admis recursul extraordinar al procurorului general, a fost casată sentința penală nr. 76/1975 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, iar inculpatul F. D. (reclamant în cauza de față) a fost achitat. În considerentele deciziei se reține că acesta nu a săvârșit infracțiunea de luare de mită, în cauză fiind vorba de o înscenare din partea șefului de echipă, pentru a se răzbuna în urma unor neînțelegeri.
Curtea constată că susținerea recurentului în sensul că motivul înscenării ar fi fost acela că nu a fost de acord să devină membru al PCR nu este dovedită de probele administrate în cauză. Martorul S. I. a declarat că reclamantul era criticat la ședințe pentru că nu dorește să se facă membru
(continuarea deciziei civile nr. 787/2013 pronunțată în dosar nr._ )
de partid și că înscenarea i s-a făcut pentru acest refuz (fila 51, fond). Această probă nu se coroborează cu nicio altă dovadă, fiind neconcludentă, așa cum a reținut prima instanță. Din considerentele hotărârii de casare s-au reținut alte mobiluri ale înscenării, iar din actele depuse de CNSAS rezultă că din anul 1969, reclamantul a fost recrutat colaborator al Securității (filele 69-78, fond).
Ca urmare, se constată că în cauză recurentul nu a făcut dovada că a suferit condamnarea penală datorită acțiunilor de împotrivire față de regimul comunist, astfel că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Argumentele instanțe de fond sunt expuse în considerentele hotărârii, unde rezultă cu evidență că Tribunalul a analizat cererea pe fond și a apreciat-o ca neîntemeiată, nefiind necesar ca în dispozitiv să fie menționat motivul respingerii, așa cum eronat susține recurentul.
Pentru aceste considerente, constatând că criticile recurentului nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304-3041 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F. D. împotriva sentinței civile nr. 186/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.11.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC
2 ex/26.11.2013
Jud. fond – I. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 580/2013. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act. Decizia nr. 505/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
