Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 475/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 475/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 5654/107/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 475/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N. - vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror A. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta D. Oltița împotriva sentinței civile nr. 2684/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. A., și concluzii scrise din partea recurentei reclamante D. Oltița. Intimatul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii de fond ca legală. În mod corect prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei, în raport de obiectul dedus judecății, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. sub nr._, reclamanta D. Oltița a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se dispună:
- acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul a 65 gr.aur, confiscate cu ocazia cercetărilor efectuate în anul 1952 în Abrud de la antecesorul său D. P., agricultor.
- obligarea la cheltuieli de judecată
In motivare se susține că în anul 1952, defunctului D. P. i s-a confiscat cantitatea de 65 gr.aur.
In drept se invocă art. 5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 2684/2012 Tribunalul A. – secția I civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii civile formulată de reclamanta D. Oltița împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta D. Oltița în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Potrivit art. 5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009 descendenții până la gradul al II – lea inclusiv ai unei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot cere acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile altor legi speciale.
Raportat la acest text de lege tribunalul a constatat că, pe de o parte în cauză nu s-a făcut dovada calității de moștenitor după defunctul Benco C. și nici a faptului că defunctul D. P., iar pe de altă parte nu s-a demonstrat faptul că defunctul D. P. a predat o cantitate de aur și nicidecum faptul că această preluare reprezintă consecința unei condamnări cu caracter politic.
Prin urmare, nefiind îndeplinite aceste cerințe imperative impuse de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 s-a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită a solicita contravaloarea aurului confiscat, în condițiile textului de lege sus amintit.
De altfel, în situația în care în speță s-a realizat o preluare abuzivă a cantității de aur menționată în petit reclamanta avea posibilitatea de a uza de dispozițiile OUG 190/2000, privind regimul metalelor prețioase în România, cu modificările și completările ulterioare care reglementează regimul metalelor și pietrelor prețioase preluate abuziv de către stat.
Raportat la aceste considerente tribunalul a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009 și a procedat la respingerea acțiunii ca inadmisibilă în contextul acestui text de lege.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta susține în esență că acțiunea se impunea a fi admisă fiind aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară".
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea aurului confiscat la cercetările din 1952 de la antecesorul său.
Aceste pretenții au fost întemeiate pe prevederile art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Corect instanța de fond nu a acordat contravaloarea aurului solicitat de reclamantă.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, trebuie îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:
- reclamanta să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul II inclusiv;
- bunurile pentru care a solicitat despăgubirea să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative și să nu fi fost
(continuarea deciziei civile nr. 475/2013 pronunțată în dosar nr._ )
restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001, dar să aibă calitatea de bunuri imobile.
În speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 5 din Legea nr. 221/2009 arătate mai sus, întrucât, corect susține recurentul că bunurile mobile nu fac obiectul restituirii în temeiul dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea 221/2009.
În acest sens se impune a se avea în vedere, în conformitate cu prevederile art. 330 ind. 7 Cod pr. civ., decizia în interesul legii pronunțată de către completul competent al ÎCCJ să judece recursul în interesul legii, nr. 6/2012, care stabilește cu putere obligatorie că pot fi acordate despăgubiri materiale doar pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 și Legea 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora persoana interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Or în speță se solicită contravaloarea unor bunuri mobile, bunuri care cu evidență nu fac obiectul legilor speciale de reparație.
În consecință, față de dispozițiile art. 312 Cod pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Față de soluția dată recursului, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta D. Oltița împotriva sentinței civile nr. 2684/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.06.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. CGN/10.06.2013
Tehn. MR//17.07.2013
2 ex/MR
Jud. fond- I. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 204/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 108/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
